Era primavara si un om, stabatand padurea, a gasit un pui de vultur, cazut din cuib, l-a adus acasa si l-a pus in curte, unde acesta a invatat repede sa ciuguleasca mancarea gainilor si sa se poarte ca ele.
Intr-o zi, un naturalist, in trecere pe acolo, a intrebat pe gospodar:
– Cum un vultur, regele pasarilor, a ajuns sa traiasca printre gaini?
– Fiindca l-am hranit cu mancarea gainilor si l-am invatat sa se poarte si sa fie o gaina, deci nu mai este vultur.
– Totusi, a insistat naturalistul, are inima si aripile unui vultur si poate, desigur, invata sa zboare!
Dupa ce s-au sfatuit multa vreme, cei doi au hotarat sa vada, daca acest lucru ar fi cu putinta.
Naturalistul a luat cu delicatete vulturul in brate si a spus:
– Tu apartii cerului, nu pamantului. Deschide-ti aripile si zboara!
Dar vulturul parea nesigur. Nu stia bine cine era si vazand gainile, care ciuguleau prin curte, s-a intors degraba la ele.
Fara sa se descurajeze, naturalistul s-a intors a doua zi, a luat vulturul, l-a urcat pe acoperisul casei si i-a spus:
– Tu esti vultur, deschide-ti aripile si zboara!
Dar tanarului vultur ii era frica de aceasta noutate si s-a intors inapoi, sa ciuguleasca alaturi de gaini.
A treia zi, naturalistul s-a sculat devreme, a luat vulturul si l-a dus pe varful unui deal inalt. Acolo a ridicat in sus, cat ii permiteau bratele, pe regele pasarilor, si i-a spus cu dragoste si incredere:
– Esti un vultur, apartii cerului si pamantului, deschide-ti aripile si zboara!
Vulturul a privit in jur, s-a uitat spre vale, la curtea cu gaini, apoi spre cerul azuriu. Dar nu si-a luat zborul inca.
Atunci, naturalistul s-a urcat mai sus, pe o stanca si l-a intins catre soare.
Vulturul a inceput sa tremure. Incet, incet si-a deschis aripile. In sfarsit, cu un strigat de triumf, si-a luat zborul spre cer.
S-ar putea ca vulturul sa-si aminteasca si acum de gaini, s-ar putea ca, din cand in cand, sa viziteze poiata, dar dupa cat se stie nu s-a mai intors niciodata sa traiasca ca o gaina.
Cele 5 legi fundamentale ale prostiei omeneşti
Carlo M. Cipolla (15 august 1922 – 5 septembrie 2000) a fost un economist și istoric italian interesat mai ales de cauzele care au dus în istorie la anumite evoluții și deznodăminte. A fost meticulos în cercetare și neîndatorat față de modele zilei în formularea concluziilor. În anul 1976 a publicat un eseu neconvențional despre un fenomen vechi de când omul: Legile de bază ale prostiei omenești. Modele acelor zile s-au osificat în mainstream între timp, iar evoluția civilizației occidentale s-a înscris pe o traiectorie de declin, un motiv în plus de a lua aminte la puterea de pătrundere a unui contrarian lucid.
Prima lege fundamentală:
Întotdeauna și în mod inevitabil toată lumea subestimează numărul de persoane stupide aflate în circulație.
A doua lege fundamentală:
Probabilitatea ca o anumită persoană să fie proastă este independentă de orice altă caracteristică a persoanei respective.
A treia lege fundamentală (de aur):
O persoană stupidă este o persoană ce cauzează pierderi unei alte persoane sau unui grup, în timp ce aceasta nu obține niciun câștig, iar uneori suferă chiar pierderi. (+ despre Distribuţia frecvenţei şi Puterea prostiei)
A patra lege fundamentală:
Oamenii care nu sunt proști subestimează mereu puterea dăunătoare a persoanelor stupide. În special cei care nu sunt proști uită constant faptul că întotdeauna, oriunde și în orice condiții asocierea cu proștii se dovedește a fi o greșeală costisitoare.
A cincea lege fundamentală:
Prostul este cel mai periculos tip de persoană. Corolarul legii este: Prostul e mai periculos decât un bandit.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!