O pilda frumoasa care ne arata ce inseamna lacomia dupa avere si lipsa discernamantului

Publicitate

Gândea odată un țăran:

– Noi ăștia care răscolim de mici pământul, care ne și ține, nu ne gândim la fleacuri. Numai că nu prea avem noi pământ. Să am pământ, n-aș avea habar de nimeni, nici de dracu nu aş mai avea vreo grijă!

Dracul auzi ce spunea Pavel și zise:

-Foarte bine, Pavele, las pe mine!… Am să te satur de pământ. Prin pământ am să pun mâna pe tine căci n-ai de sprijin nici biserica, nici preotul si predica lui, nici pe Dumnezeu.

Pavel vându și una și alta din ce avea și cumpără și el vreo cincisprezece hectare de pământ, cu o bucată de pădurice. Pământul bun dădu grâu bogat, însă oamenii începură să-l fure. Numai necazuri. Începură certurile, înjurăturile și judecățile. Nu mai avea trai cu oamenii și pace.

Într-o zi, intră la el un creștin. Îi povesti că vine de undeva, unde li se dă oamenilor pământ de muncă, și încă pământ de soi. Pavel a gândit: „ Dacă-i așa, de ce să stau aici, la strâmtoare și între ticăloși ? Am să vând ce am și plec acolo…”

În vară se duse acolo, văzu că e adevărat, își vându tot ce avea și se mută cu familia în ținutul cel nou.

Aici, Pavel se tot frământa plin de lacomie cum să aibă pămânul lui. Un negustor îi povesti că a cumpărat acolo cinci mii de hectare mai pe nimic.

Pavel își zise:

-„ De ce să iau aici cinci sute de hectare și să nu iau acolo câteva mii?” – își zise avarul

Și plecă spre acea țară aflată undeva în stepă, ai cărei locuitori se adăposteau în niște corturi de pânză.

Când ajunse acolo, oamenii aceia îl primiră cu bine, iar el le dădu daruri. Apoi îl întrebară ce vânt îl aduce în zona lor.

-Mi-ar plăcea mai cu seamă pământul vostru, răspunse Pavel. Noi suntem cam strâmtorați și tare ne-ar prinde bine ceva pământ…

Veni și regele țării aceleia și, după ce-i spuseră și lui cum stă treaba, îi ziseră:

-Pământ avem din belșug, poți să iei cât vrei.

-Mulțumim de bunătate… mie însă nu-mi trebuie mult. Dar vezi d-ta, ar trebui să știu care bucată e a mea, s-o hotărnicim și să facem un înscris.

-Bine, zise regele.

-Și cu ce preț? întrebă Pavel.

-De pilda noi obişnuim să vindem o zi de pământ. Tot pământul pe care ai putea să-l ocolești într-o zi să fie al tău. Prețul zilei e de o mie de galbeni…

, , Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap!” își zise Pavel. O să ocolesc o împărăție întreagă. Într-o zi fac cincizeci de verste. Ce pământ!… Zece mii de hectare…

Publicitate

A doua zi dimineață plecară cu toții în stepă. Pavel scoase banii, îi puse în căciula așezată drept semn unde să se întoarcă, și porni.

Mergea și, din loc în loc, bătea câte un țăruș. Merse până abia se mai zărea delușorul de unde plecase. Își tot făcea socoteli… și se întindea, și se-ntindea, până văzu că soarele dă spre asfințit.

Să știi că m-am înșelat și am cuprins prea mult pământ. Ce mă fac dacă nu ajung la vreme?”

Pahomie începu să alerge. Începu să simtă cum, încet-încet, îl dor picioarele, dar alergă de parcă l-ar fi luat cineva cu biciul. Aruncă din fugă pieptarul, cizmele, plosca şi căciula, pentru a putea alerga mai ușor și mai repede.

„Uite unde m-a dus lăcomia – își zise el – m-am nenorocit. Nu mai ajung eu înainte de asfințit…”

De spaimă, i se tăie răsuflarea.

Sudoarea i-a lipit cămașa de trup. Gura-i era uscată. Nu mai putea. Îi era groază de moarte, dar nu mai putea să se oprească.

Îi auzi pe locuitorii acelei țări cum fluieră și strigă. Mai prinse puțină inimă. Își strânse ultimele puteri și alergă năuc. Începu să vadă oamenii de pe delușor. Ba chiar și căciula cu banii. Îl zări pe mai-marele care sta jos ținându-se cu mâinile de burtă…

Și aleargă mereu… Urcă dealul în goană. Iată căciula. Dar… șovăi. I se tăiară picioarele căzu și, căzând, întinse mâna spre căciulă.

-Halal să-ți fie, camarade – strigă mai-marele, ai câștigat mult pământ!…

Argatul lui, dădu fuga să-l ridice, dar văzu cum curgea sângele din gură. Pavel murise.

Mai-marele sta jos ghemuit, râzând zgomotos și ținându-se cu mâinile de burtă. Apoi se sculă și dădu argatului o sapă:

-Îngroapă-l! Atâta pământ îi trebuie unuia ca acesta! Doi metri.

-Argatul luă sapa și săpă lui Pavel o groapă, tocmai cât lungimea trupului său, de la cap până la picioare și-l îngroapă.

Adesea putem vedea printre noi oameni care în viața lor trăiesc de parcă n-ar muri niciodată și plini de lăcomie. Ce este lăcomia și alte patimi ale oamenilor putem învăța din aceste pilde ortodoxe de mare folos sufletesc!

Facebook arata articolele doar persoanelor care sunt interesate. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Pilde

Ce facem cand suntem intr-o relatie de tipul: “Nici cu tine, nici fara tine”

Publicitate

Cu alte cuvinte, nu ştiu sigur dacă te vreau lângă mine, dar ştiu că nu vreau nici să pleci, aşa că mai bine rămâi te rog în stand-by până mă hotărăsc eu. Până când găsesc pe cineva mai bun, de fapt.

Povestea e una comună: v-aţi văzut, v-aţi plăcut, aţi cinat împreună de câteva ori, chiar ai prins dimineţi la el acasă, aveţi flirturile voastre ocazionale pe chatul de facebook sau whatsapp şi glumele cu subînţeles care vă fac pe amândoi să zâmbiţi, dar cumva parcă lucrurile acestea nu îţi mai sunt de ajuns. Îţi doreşti mai mult.

Ţi-ai dori să ai pe cineva care să îţi fie alături atunci când ai nevoie şi nu doar când îşi aminteşte de tine, pe cineva căruia să îi poţi împărtăşi problemele tale şi nu doar momentele de bucurie.

Ce faci când dă bir cu fugiţii în momentele în care ai nevoie de sprijinul lui, când nu îţi oferă tot ceea ce îţi doreşti din punct de vedere emoţional?

Cum să nu mai simţi gustul amar al tăcerii sale când încerci să aduci vorba de viitor, când vrei să vorbeşti despre sentimente?

Cum faci să spargi zidul pe care l-a construit între voi, de unde să găseşti putere să lupţi pentru amândoi, când vezi că incursiunile tale în universul său interior se lovesc de o indiferenţă care doare?

Cred că soluţia a fost la îndemână încă de la început: ar trebui să fugim unde vedem cu ochii şi cât ne ţin picioarele atunci când ne trezim prinşi într-o asemenea situaţie. Cred că merităm cu toţii, bărbaţi sau femei, să fim regizorii propriei noastre vieţi şi nu doar actori pe scena ei şi totodată suntem înzestraţi fiecare dintre noi cu puterea de a ne scrie propria poveste.

Iar atunci când ne complăcem într-o situaţie în care aşteptăm ca celălalt să ia o hotărâre în numele nostru, atunci când aşteptăm de fapt să hotărască dacă suntem sau nu destul de buni pentru a face parte din viaţa sa, renunţăm la dreptul de a fi conducători asupra destinului nostru. Uităm că suntem propriii noştri stăpâni, aşa că îi înmânăm de bunăvoie pixul şi hârtia pentru a ne scrie chiar el finalul. Şi de cele mai multe ori acesta nu va fi cel pe care ni-l dorim sau întârzie să apară.

Teama de singurătate, slăbiciune, neputinţă, respect scăzut de sine sau poate dorinţa de a simţi că trăim alături de un om care azi ne spune „da”, iar mâine „nu” – care sunt motivele care ne fac să ne implicăm în relaţii bolnavicioase? Am ajuns la concluzia că cei care îşi fac un obicei din a se implica în astfel de relaţii disfuncţionale au tendinţa de a alege fix lucrurile care le fac cel mai mare rău şi oamenii care se dovedesc a fi cei mai nocivi pentru mintea şi sufletul lor.

Cred că nici dacă şi-ar izbi fruntea de un semn care strigă tare: „Atenţie! Pericol dureri de inimă!” sau „Fereşte-te, TOXIC!” scris mare, cu roşu, tot nu ar ocoli primejdia care li se arată în cale, pentru că suferă de ceea ce numesc eu „ sindronul salvatorului”: cred, trebuie să îndure, să sufere, să lupte pentru a-l salva pe celălalt şi a primi drept răsplată iubirea.

Publicitate

Iubirea, care capătă în mintea lor o imagine distorsionată. Oamenii prinşi în astfel de relaţii toxice, bolnăvicioase, uită că lucruri ca dragostea, atenţia, grija, valorează ceva numai atunci când ni se oferă. Ele nu trebuie câştigate, nu este nevoie să pornim războaie pentru ele, căci atunci când lupţi pentru a le dobândi, sfărâmi de unul singur însăşi esenţa lor, aceea de a fi oferite dezinteresat de către un suflet altuia.

Ei uită, de fapt, că suntem valoroşi fiecare în parte, că existenţa noastră înseamnă ceva şi nu avem nevoie de cineva alături care să ne confere un plus de valoare. Uită că merită dragoste şi afecţiune şi nu ştie să se aprecieze pe sine altfel decât pe scara atenţiei pe care o primesc din partea altora.

Dacă te afli şi tu într-o astfel de situaţie, află că problema este la tine. Poate că nu îţi va plăcea să auzi asta, dar nu poţi da vina pe nimeni pentru lucrurile care nu merg bine în viaţa ta, când tu eşti dumnezeul propriei tale existențe. De ce cele mai multe ori problema nu se află la cel nehotărât, la cel care te caută doar atunci când are nevoie de tine şi uită de tine până la următorul moment în care va avea nevoie ca cineva să îi alimenteze ego-ul, ci poate fi găsită chiar la acela care aşteaptă; cum ar zice înţelepciunea populară, prost nu e acela care cere, ci acela care dă. Cauza cercului vicios în care te învârți nu sunt oamenii din jurul tău, ci tu pentru că îi atragi şi îi tolerezi acolo.

Data viitoare când vei aştepta să te sune, gândeşte-te bine dacă aşa vrei să îţi trăieşti viaţa: într-o continuă aşteptare. Gândeşte-te bine dacă atât valorezi: cât un jucător ţinut pe banca de rezerve şi uitat acolo până când e nevoie de el. Adu-ţi aminte că valorezi în ochii altora cât valorezi în proprii tăi ochi, iar dacă tu nu ai încredere în tine că poţi fi „omul meciului, atunci el/ea te va uita în clipa în care va găsi pe cineva nu atât de disponibil pe cât eşti tu.

Încetează să îţi mai autosabotezi propria viaţă!

Încetează să-ţi iroseşti timpul cu pseudo-iubiri sortite eşecului!

Încetează să îi mai înzestrezi pe oameni în mintea ta cu calităţi pe care nu le au!

Încetează să îi mai aştepţi pe alţii ca să îţi schimbe viaţa, fă-o chiar tu!

Încetează să le mai ceri altora să te facă fericit, fă-o chiar tu!

Încetează să le mai găseşti scuze atunci când te rănesc!

Recunoaşte-ţi ţie însuţi ca nu le cauţi lor explicaţii, ci ţie. Îţi doreşti cu disperare să ai la îndemână pretexte prin care să-ţi justifici incapacitatea de a ieşi dintr-o situaţie care te face să suferi, prin care să îngropi vinovăţia de a avea atât de puţină încredere în tine.

Încetează să te mai minţi singur!

Oamenii care vor să îţi fie alături vor fi acolo şi fără să le ceri asta. Cei care te iubesc îţi vor oferi iubire fără ca tu să lupţi pentru ea, iar cei cărora le pasă te vor face să simţi asta. Dacă nu îţi oferă nimic, înseamnă că nu au nimic pentru tine. Fără explicaţii suplimentare!

Încetează să fii laș, acceptă realitatea! Şi ia astăzi o decizie gândindu-te la viitorul tău.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Relatii