O pilda frumoasa care ne arata care este secretul prieteniei

În toate religiile există un aspect care marchează puterea iertării și efectul ei asupra oamenilor. Mai pregnant însă se remarcă în religia creștină, care s-a născut din iertarea Mântuitorului pentru cei ce l-au răstignit, omul dobândind prin sacrificiul Lui șansa de a duce o viață fără păcat prin Taina Botezului. De ce să ierți celor care ți-au greșit Credința nu are dovezi, doar fapte prin care a arătat oamenilor că printr-o putere mai mare decât a lor nu sunt uitați pe această lume, iar Dumnezeu este cu ei tot timpul vieții lor. Viața oamenilor este plină de tentații, de intrigi care îi atrag spre păcate, alterând ființa din punct de vedere fizic și sufletesc. Oamenii aleg răul prin propriul lor discernământ, pentru că Dumnezeu ne-a dăruit liberul arbitru: putem alege dacă dorim să credem în puterea Sa sau nu. Astfel, suntem liberi să facem rău, suntem liberi să dușmănim pe aproapele nostru, dar acest lucru presupune să fim conștienți de Dreptatea Judecății de Apoi. Sentința este de infinit de ori mai aspră și mai puternică decât rezultatul oricărei judecăți a oamenilor pe Pământ în această viață trecătoare. Nu suntem singuri niciodată și trăim cu un scop Unii se pot gândi că după ce trec cei aproximativ 70 de ani pe Pământ nu mai există absolut nimic care să le ceară socoteală dincolo de această viață. Pot considera că nerespectarea unui decalog arhaic nu aduce niciun beneficiu vieții lor bine planificate. Nimic nu este mai superficial decât acest lucru. Ce dovezi ai că nimic nu se petrece după moarte? Un om prevăzător și un bun credincios ar alege Viața veșnică și ar privi cu seninătate la păcatele acestei existențe trecătoare. Astfel, iertarea ta este așteptată atât de vecinul care se pare că pur și simplu nu te place și dorește să-ți facă rău, până la omul care a luat de lângă tine pe nedrept o ființă dragă. Trebuie să ne așteptăm ca viața să fie nedreaptă, nu răspunde obligatoriu cu bine celor care fac fapte bune. Nici chiar pentru cei care nu au văzut prea mult din ea nu are îndurare. Prin nevoia iertării, Dumnezeu testează fiecare om. El ne iubește pe toți, ca fii ai lui, chiar și atunci când ne considerăm fără șansă, prea răzbunători și păcătoși pentru a ajunge în Ceruri alături de El. Reproșurile și învinovățirea ne răpesc din abilitatea de a ne bucura de cel mai de preț bun dăruit de Divinitate: Viața. Sacrificiul cerut unui creștin pentru a se bucura de liniștea sufletului său este enorm. Nu este ușor să ierți și, mai presus de acest lucru, să iubești un om care prin acțiunile sau inacțiunile sale ți-a răpit tot ce aveai mai drag. Ființa umană are nevoie de iertare pentru a se împăca cu sine însăși astfel, pentru a porni de la ea fără a aștepta de la alții procesul care face o lume mai bună pentru ea, copiii ei, aproapele ei, chiar și pentru un necunoscut. A ierta nu costă nimic, dar oferă o comoară asupra sufletului. Mă vor crede slab dacă iert și îmi vor face și mai mult rău… Te poți teme sau socoti că lumea te va crede un om slab dacă ierți. Aproape toate alegerile vieții tale le-ai făcut cu gândul la ce crede lumea. Poate ar fi timpul să te eliberezi de povară, să fii liber să faci ceea ce consideri mai bine în viața ta, fără a aștepta aprobarea celorlalți. A crede nu înseamnă a fi sclavul aproapelui nostru. Un strop de înțelepciune spune că „trebuie să fim blânzi ca porumbeii și înțelepți precum șerpii”. A face o faptă bună dezinteresat ne costă timp și energie, dar timpul nostru e limitat aici, pe Pământ, prea scurt ca să te trezești a doua zi cu gând de răzbunare… Iertarea ne aduce o viață mai lungă, grijile care o scurtează fiind diminuate. Chiar și grijile lumești Dumnezeu ne cere să I le lăsăm Lui, odată cu trufia care ne face să credem că putem controla mai presus de El tot ceea ce ni se întâmplă. Sursa: yve.ro Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

„Bună ziua”, zise puiul de vulpe.

„Bună ziua”, răspunse politicos micul prinţ, care se întoarse, dar nu văzu pe nimeni.

„Sunt aici, sub măr”, zise vocea.

„Ce drăgălaşă!… spuse micul prinţ. Cine eşti tu?”.

„Sunt un pui de vulpe”, zise puiul de vulpe.

„Vino să te joci cu mine, îi propuse micul prinţ. Sunt atât de necăjit…”.

„Nu pot să mă joc cu tine, zise puiul de vulpe. Nu sunt îmblânzit”.

„Ah, iartă-mă, exclamă micul prinţ. Ce înseamnă „să îmblânzeşti?”.

„E o istorie de mult uitată, zise puiul de vulpe. Înseamnă „să stabileşti legături…”.

„Să stabileşti legături?”.

„Exact, zise puiul de vulpe. Pentru mine nu eşti acum decât un băieţaş, precum o sută de mii de băieţaşi. Şi nu-mi pasă de tine precum nici ţie nu-ţi pasă de mine. În ochii tăi nu sunt decât un pui de vulpe, la fel ca o sută de mii dealţi pui de vulpe. Dacă însă mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic pe lume precum unic pe lume voi fi şi eu pentru tine…”.

„Încep să înţeleg, zise micul prinţ. Ştiu o floare care cred că m-a îmblânzit…”.

Dar puiul de vulpe reveni la ideea lui. „Ştii, duc o viaţă monotonă. Eu vânez găini, oamenii mă vânează pe mine. Găinile seamănă între ele, ca şi oamenii. Şi mi s-a urât de toate. Dacă însă mă îmblânzeşti, viaţa mi se va lumina atunci ca o zi însorită. Voi recunoaşte sunetul unor paşi ce se vor deosebi de ai tuturora. Paşii altora mă fac să mă pitesc sub pământ. Paşii tăi mă vor chema afară ca o muzică. Priveşte! Vezi holdele acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Grâul nu-mi trezeşte niciun interes. Holdele nu-mi sugerează nimic. Tu însă ai nişte plete de culoarea aurului. Şi ce minunat va fi când mă vei îmblânzi! Holda aurită mă va face să mă gândesc la tine. Şi voi îndrăgi până şi foşnetul vântului printre spice…”. Puiul de vulpe tăcu, privind stăruitor la micul prinţ. „Te rog, îmblânzeşte-mă!”, zise el.

Publicitate

„Cu dragă inimă, răspunse micul prinţ, dar nu dispun de timp. Trebuie să-mi găsesc prieteni şi să cunosc o mulţime de lucruri”.

„Cunoşti numai pe cine îmblânzeşti”, zise puiul de vulpe. Oamenii nu au timp să mai şi cunoască ceva. Ei cumpără totul de-a gata de pe la negustori. Cum însă nu există negustori de prieteni, oamenii nu au prieteni. Dacă ţii să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!”.

„Şi ce trebuie să fac?”, întrebă micul prinţ.

„Trebuie să te înarmezi cu răbdare, zise puiul de vulpe. Mai întâi te aşezi pe iarbă, uite-aşa, la o anumită distanţă. Eu mă uit la tine din coada ochiului, şi tu nu scoţi o vorbă. Limba seamănă discordie. Pe zi ce trece însă te vei da tot mai aproape…”.

Şi micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când veni timpul să plece…

„Ah! zise puiul de vulpe. Îmi vine să plâng”.

„Tu eşti de vină, îi zise micul prinţ. Eu n-am vrut să-ţi căşunez niciun rău, tu m-ai rugat să te îmblânzesc”.

„Fireşte”, zise puiul de vulpe.

„Dar vei plânge!”, zise micul prinţ.

„Fireşte”, zise puiul de vulpe.

„Atunci nu te-alegi cu nimic”.

„Ba da, zise puiul de vulpe, îmi rămâne culoare grâului… Iată secretul meu. Nimic mai mult: nu vezi bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi”.

„Esenţialul este invizibil pentru ochi”, repetă micul prinţ spre a nu uita…

___

„Iată secretul meu. Nimic mai mult: nu vezi bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi”.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Pilde