Într-o dimineață, un țăran a bătut la ușa mănăstirii din sat. Când îngrijitorul mănăstirii a deschis ușa, țăranul i-a întins un ciorchine de struguri foarte mare.
– Dragă îngrijitorule, iată, aceștia sunt cei mai buni struguri din via mea.
– Mulțumiri. Îi voi duce imediat la preot. Se va bucura mult.
– Nu! Sunt pentru tine.
– Pentru mine? Dar eu sunt nedemn de o astfel de creație minunată a naturii.
– Nu este adevărat! Mi-ai deschis ușa de fiecare dată când am bătut. Când seceta mi-a stricat recolta, mi-ai dat zilnic o pâine și un pahar de vin. Vreau ca acest ciorchine să îți ofere o parte din dragostea soarelui, frumusețea ploii și minunea lui Dumnezeu.
Îngrijitorul mănăstirii a luat ciorchinele de struguri și l-a admirat pentru un moment, chiar era mare și frumos. De aceea, în cele din urmă, s-a hotărât să i-l ducă starețului, ale cărui cuvinte înțelepte i-au dat invariabil curaj și putere.
Starețul s-a arătat foarte mulțumit de struguri, dar, amintindu-și că în mănăstirea sa era un călugăr bolnav, se gândi: „Îi voi duce acest ciorchine mare călugărului. Cine știe, poate îl va înveseli puțin.
Dar strugurii nu au stat mult în chilia călugărului bolnav, pentru că acesta s-a gândit la rândul său: „Bucătarul are grijă de mine, și încearcă să mă hrănească mai bine acum că sunt bolnav. Sunt sigur că îi vor plăcea mult strugurii aceștia.”
Iar când bucătarul i-a adus cina, bolnavul i-a dat strugurii și i-a spus: “Strugurii aceștia sunt pentru dumneavoastră. Știu că ai de-a face constant cu darurile naturii, dar acest ciorchine este într-adevăr o creație divină.
Bucătarul a fost uimit de frumusețea ciorchinelui și și-a chemat asistentul să admire fructele. Aceștia au ajuns la concluzia că numai preotul care era responsabil cu ținerea Sfintei Împărtășanie și care era cunoscut în mănăstire ca un adevărat om drept, le-ar putea aprecia pe deplin.
Preotul, la rândul său, i-a dat ciorchinele tânărului novice, care tocmai învăța despre minunile lumii, pentru ca acesta să înțeleagă că mâna Creatorului se simte chiar și în cele mai mici detalii ale creației Sale.
Învățăcelul, după ce a primit strugurii, a simțit cum inima i s-a umplut de Slava Domnului, pentru că nu mai văzuse până atunci un ciorchine atât de frumos.
Apoi și-a amintit de prima sa vizită la mănăstire și de omul care i-a deschis ușa și l-a invitat să se alăture mănăstirii. Tocmai datorită îngrijitorului, învățăcelul face acum parte din comunitatea oamenilor care cunosc adevărata valoare a minunilor.
Și chiar înainte de lăsarea serii, novicele a dus ciorchinele la îngrijitorul mănăstirii și a spus:
– V-am adus niște struguri, luați și mâncați. Știu că mereu petreceți timpul singur, poate acești struguri o să vă înveselească.
În acel moment, îngrijitorul mănăstirii și-a dat seama că minunatul ciorchine îi era cu adevărat destinat. El și-a dat seama că țăranul i-a dăruit strugurii cu toată inima și că a vrut într-adevăr să îi mănânce el. Așa că s-a bucurat de gustul fiecărui strugure și a adormit fericit. Astfel, cercul bunătății a fost închis.
Parabolă de Paulo Coelho
