“Nimic nu este mai scump decât ceea ce primești pe gratis.” — Proverbe japoneze
O altă pildă rostită de Arsenie Boca spune povestea unui om bolnav care se învoise cu un înger să rabde trei ceasuri în temniţele Iadului. Duhovnicul relata că o descoperise în hrisoavele unui bătrân de pe Muntele Athos.
„Un slăbănog venise în Kapsala. Era bolnav de mai mulţi ani de zile şi-şi pierduse răbdarea. Slăbise cu sufletul şi, plângând, se ruga lui Dumnezeu să-i scurteze viaţa. Un înger se arătă şi-i zise bolnavului: – Prea bine, frate, Domnul în milostivirea Sa nemărginită îţi ascultă rugămintea: El scurtează viaţa ta pământească, dacă te învoieşti, ca pentru un an de suferinţe ce-ai mai avea de răbdat pe pământ – ca să te curăţeşti printr-însele, ca aurul prin foc – să petreci trei ceasuri în muncile iadului”, relata Arsenie Boca, în Cărarea Împărărţiei
„Îngerul îi luă sufletul şi-l închise în temniţele iadului. – După trei ceasuri voi veni să te caut, îi spuse. După plecarea îngerului totul se întunecă, un întunerec de smoală, o strâmtoare cumplită, un vuiet sfâşietor de suspine ale sufletelor păcătoase, duhuri rele cu ochii de văpaie şi cu urâciunea lor, îl împrej-muiau, şi-i îngheţau făptura, iar el nu se putea apăra cu nimic; toate acestea îl cuprinseră ca nişte gheare de groază şi-l cufundară într-o spaimă nespusă. Nu vedea nimic, deşi suferinţa şi plânsul strigau de pretutindeni.
Ochii arzători ai demonilor luceau în întunerec şi se ve-deau deasupra umbrele lor pocite, care se repezeau la dânsul, gata să-l sfărâme şi să-l înghită într-o sorbitură de fiară. Nenorocitul suflet începu a striga de spaimă, însă nu răspundea nimeni la strigătele sale, decât răsunetul hăului, prăpăstuit de dihănii. Ceasurile i se făcură ani. Ba chiar i se păru că are sute de ani în muncile acelea, şi îngerul tot nu mai venea. Aşa-l încleşta deznădejdea că îngerul nu se va mai întoarce, şi scrâşni deodată din dinţi. Nu-l auzi nimeni, căci toţi păcătoşii din temniţă nu se ocupau decât de ei înşişi şi de propria lor muncă; iar sălbaticii demoni luau în bătaie de joc suferinţele lor.
Tocmai când scrâşni a doua oară, dulcea lumină a slavei îngereşti coborî deasupra chinuiţilor şi cu zâmbet ceresc îl întrebă:
– Cum te afli, frate?
– N-aş fi crezut vreodată ca şi îngerii să mintă! mormăi nenorocitul, cu glasul frânt de durere.
– Ce voieşti să zici? întrebă îngerul cu liniştea de cer.
– Vreau să zic că mi-ai făgăduit să mă scoţi de-aici după trei ceasuri şi iată c-au trecut sute de ani de când mă chinuiesc aici!
– Ce zici tu? Sute de ani? zise îngerul, cu zâmbetul lin. Un ceas a trecut de când te-am părăsit şi mai ai încă două de rămas aici.
– A trecut un ceas şi mai am două! Oare-i cu putinţă să nu fi trecut decât un ceas? Nu mai pot îndura chinurile acestea, nu mai am putere. De cumva e cu putinţă şi ar vrea Dumnezeu, rogu-te scoate-mă de-aici. Vreau mai bine a răbda pe pământ ani şi sute de ani, ba chiar până la ziua de apoi, numai scapă-mă de-aici: fie-ţi milă de mine. Aşa se sfârşea de durere bietul suflet, întinzându-şi mâinile spre îngerul luminii, care îi răspunse:
– Dumnezeu s-a milostivit de tine şi te scoate de-aici; dar tu, frate, să-ţi aduci aminte când te-i întoarce pe pământ cât de mari sunt muncile de-aici, faţă de oricare dintre cele pământeşti şi că-i mai bine să-ţi împlineşti pocăinţa până eşti în trup, decât după aceea. Când îngerul isprăvi cuvântul, bietul slăbănog se trezi pe pământ, învăluit de soare, iar ceasul de alături arăta mai mult c-o oră…” Era fericit ca un izbăvit din iad”, relata Arsenie Boca.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
