O minunată poveste despre puterea exemplului care poate provoca adevărate minuni. Asta pentru că „exemplul nu este principalul mijloc de a-i influența pe alții, ci singurul

O minunată poveste despre puterea exemplului care poate provoca adevărate minuni. Asta pentru că „exemplul nu este principalul mijloc de a-i influența pe alții, ci singurul

Publicat de Larisa Moldovan pe 1 July 2018 in De Suflet

O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând-o în valuri uriașe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere și producând curenți care pătrundeau în adânc ca plugurile de oțel și smulgeau din loc viețuitoarele marine, crustaceele și moluștele, purtându-le la zeci de metri de țărm.

Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se și pornise, apa se domoli și se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii și mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie. Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo și echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen. Stelele marine erau aproape nemișcate. Trăgeau să moară.

În mulțime, ținut de mână de tatăl său, era și un copil care privea cu ochii plini de tristețe micuțele stele de mare; apoi luând-o la fugă, le dăduse în apă.

După aceea, se întoarse înapoi și repetă operațiunea.

De pe parapet, un om strigă spre el:

– Dar ce faci, măi copile?

– Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.

– Dar pe plaja asta sunt mii și mii de stele de mare: cu siguranță nu ai să poți să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poți schimba lucrurile!

Copilul zâmbi, se apleacă iar și mai culese o stea de mare și, aruncând-o în apă, răspunse:

– Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.

Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, își scoase pantofii și șosetele, apoi coborî și el pe plajă. Începu să adune stele de mare și să le arunce în apă.

O clipă mai târziu coborâră încă două fete și astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă.

După care alte sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Astfel fură salvate toate.

Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aibă cineva, chiar și un copil – îndrăzneala de a începe.

O minunată poveste despre puterea exemplului care poate provoca adevărate minuni. Asta pentru că „exemplul nu este principalul mijloc de a-i influența pe alții, ci singurul” .(Albert Schweitzer)

Povestea măgarului căzut în fântână

Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, țăranul hotărî ca măgarul și-așa era bătrân, iar fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată și-odată. El a ajuns la concluzia că nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii.

Așa că țăranul își chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată și începu să arunce de zor pământ înăuntrul fântânii. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea și se puse și mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeți bune de pământ, măgarul se potoli și tăcu. Țăranul privi în adâncul fântânii și rămase uluit de ce văzu.

Cu fiecare lopată de pământ, magarul cel bătrân făcea ceva neașteptat: se scutura de pământ și pășea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări și ieși fremătând…

Viața vă aruncă poate și peste tine cu pământ și cu tot felul de greutăți…

Însă, secretul pentru a ieși din fântână este să te scuturi de acest pământ și să-l folosești pentru a urca un pas mai sus. Fiecare dintre greutățile noastre este o ocazie pentru un pas înainte. Putem ieși din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuți. Folosește pământul pe care ți-l aruncă peste tine ca să mergi înainte. Amintește-ți de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

1) Curăță-ți inima de ură, frică, egoism;

2) Scutește-ți mintea de preocupări inutile;

3) Simplifică-ți viața și fă-o mai frumoasă;

4) Dăruiește mai mult și asteaptă mai puțin;

5) Iubește mai mult și … scutură-te de pământ, pentru că în viața asta, tu trebuie sa fii soluția, nu problema.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!