O femeie puternica nu se umileste, nu pierde timpul regretand si stie cand trebuie sa plece!

Cu toţii am auzit expresia: „Amintiţi-vă să vă opriţi şi să mirosiţi trandafirii“. Dar, cât de des ne facem timp în vieţile noastre agitate să observăm lumea din jurul nostru? Cu puţin timp în urmă, am fost martorul unui eveniment care mi-a arătat că a fi prins într-o lume aşa de mică înseamnă să treci cu vederea marea panoramă a lumii înconjurătoare. Mă îndreptam către o întâlnire de afaceri şi, ca de obicei, îmi alcătuiam discursul în minte. Am ajuns la o intersecţie foarte aglomerată unde semaforul tocmai se făcuse roşu. „Ei bine“, mi-am spus, „Pot să trec repede şi de următorul dacă trec de ăsta primul“. Mintea şi maşina mea erau pe pilot automat, gata să se avânte, când brusc transa în care picasem s-a împrăştiat la vederea unei imagini de neuitat. Un cuplu tânăr, amândoi orbi, traversau intersecţia aceea aglomerată, ţinându-se unul de altul, printre maşini care claxonau din toate părţile. Bărbatul ţinea de mână un băieţel, în timp ce femeia ţinea strâns la piept un sugar. Fiecare avea un băţ alb, cu care pipăiau în faţa lor, încercând să treacă de obstacole. La început m-au emoţionat. Ei treceau peste unul dintre cele mai oribile handicapuri - credeam eu - a fi nevăzător. „Ce îngrozitor să fii orb!“, mă gândeam. Repede gândurile mele au fost întrerupte de oroarea de a vedea cum cuplul, în loc să o ia pe zebră, a luat-o pe diagonală, chiar înspre mijlocul intersecţiei Fără să-şi dea seama de pericolul în care se aflau, ei se îndreptau chiar spre punctul unde se întâlnesc maşinile. Mi-era teamă pentru că nu ştiam dacă ceilalţi şoferi îşi dau seama ce se întâmplă. în timp ce priveam de pe prima linie de unde urma să iau startul curând, am văzut pe-trecându-se un miracol. în acele momente toate maşinile din toate direcţiile s-au oprit. N-am auzit nici o roată scârţâind sau vreun claxon nerăbdător. Nimeni n-a strigat: „Daţi-vă la o parte!“. Totul îngheţase, iar timpul părea să se fi oprit pentru ca această familie să poată traversa. Uimit, m-am uitat la maşinile din jurul meu să verific dacă şi ele vedeau acelaşi lucru. Am observat că atenţia tuturor era atrasă de tânărul cuplu. Brusc şoferul din dreapta mea a reacţionat. Scoţându-şi capul pe fereastră, a început să strige, „La dreapta. Luaţi-o la dreapta!“. Alţii l-au urmat imediat, urlând în cor „La dreapta!“. Nescăpând nici un moment, cuplul făcu traseul conform instrucţiunilor primite. Având încredere în bastoanele lor albe şi în strigătele cetăţenilor îngrijoraţi, au reuşit să ajungă pe partea cealaltă a străzii. Când au urcat pe trotuar un lucru m-a impresionat din nou mult: se ţineau tot de braţ. Pe de altă parte eram uimit de expresiile liniştite de pe chipurile lor şi m-am gândit că habar n-aveau ce se întâmplăîn jurul lor. Totuşi, imediat am simţit un oftat general de uşurare al celor care opriseră la intersecţie. Cred că noi toţi fuseserăm emoţionaţi de ce se întâmplase. Iată cum, pentru câteva momente nişte fiinţe umane au uitat de egoism şi au ieşit puţin din carcasa rece pentru a ajuta nişte oameni la nevoie. De multe ori am reflectat la ce văzusem şi am învăţat foarte multe din acele momente. Primul lucru ar fi: „încetineşte şi miroase trandafirii“ (Ceva ce rareori făcusem până atunci.) Făceţi-vă timp să aruncaţi o privire în jurul vostru şi să vedeţi cu adevărat ce se întâmplă în faţa voastră chiar acum. Faceţi asta şi veţi realiza că doar acest moment contează, şi mai important de-atât, acest mo¬ment vă face să vedeţi ce contează cu adevărat în viaţă. A doua lecţie pe care am învăţat-o, este că ţelurile pe care ni le fixăm pot fi atinse prin credinţa în noi, încredere în ceilalţi, în ciuda obstacolelor ce par imposibil de trecut. Scopul cuplului orb era să ajungă întregi de cealaltă parte a drumului. Obstacolele lor au fost opt rânduri de maşini care se pregăteau să vină înspre ei. Totuşi, fără panică sau îndoială, ei au mers înainte până şi-au atins ţinta. Şi noi putem merge înainte către ţelurile noastre, dând la o parte obstacolele care ne stau în cale. Trebuie doar să avem încredere în intuiţia noastră şi să acceptăm sfaturile celor mai înţelepţi. In ultimul rând, am învăţat să apreciez cu adevărat darul meu de a vedea în interior, un dar pe care nu l-am preţuit multă vreme. Vă puteţi imagina cât de diferită ar fi lumea fără vedere? Imaginaţi-vă, pentru o clipă, că sunteţi în mijlocul unei intersecţii şi nu vedeţi nimic. Cât de des uităm darurile simple pe care ni le-a făcut viaţa! Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Femeile puternice scriu istorie. Ele sunt greu de îngenuchiat. Aceste femei nu se dau bătute și lor nu le este frică de greutăți. Ce calități deține o femeie cu un caracter puternic?

Ea își trăiește viața pe care și-o dorește. Nu contează: e căsătorită sau nu – ea trăiește așa cum îi place. Nu așteaptă nimic să i se ofere gratis. Depune efort pentru a obține ceea ce dorește.

Face primul pas. Poate să se apropie de un străin și să-l salute, să-i spună șefului că merită să i se mărească salariul. Are curaj și își asumă riscul de a auzi răspunsul „nu”.

Nu se umilește. Sunt puțini oameni care se plac cu toate imperfecțiunele pe care le au. O femeie curajoasă este conștientă că există cineva mai frumoasă, mai suplă, mai inteligentă decât ea. Știe că nu o caracterizează fizicul, ci caracterul și inteligența pe care o deține.

Nu are nevoie de un bărbat, chiar dacă este pregătită pentru o relație. Într-o societate în care singurătatea este privită ca pe o boală, ea se simte bine singură. O femeie puternică nu este în căutarea unui salvator. Nu este în căutarea nimănui. Dar va fi fericită să-l găsească pe cel care o va înțelege și o va respecta.

Nu pierde timpul regretând. Fiecare dintre noi are momente în viață pe care ar dori să le schimbe, dar femeia curajoasă știe că trecutul nu poate fi schimbat, doar poate învăța lecții și poate să nu mai repete greșelile.

Știe să-și mențină poziția. O astfel de femeie nu va tolera comportamentul indiferent față de ea, ca apoi să plângă seara pe ascuns. Știe ce vrea cu adevărat de la o relație și nu se lasă manipulată emoțional.

Știe când trebuie să plece. E conștientă că o relație nu poate dura mereu până la ultima suflare, de aceea atunci când nu mai funcționaează nici un copromis, pur și simplu pleacă.

Prețuiește viața și este realistă. Flirtează pe rețelele de socializare, dar atunci când un bărbat nu e pregătit și nu dorește să o cunoască mai bine, ea își vede de drumul ei, nu are timp de pierdut.

Nu se preface și nu se dă în spectacol. Știe care sunt capacitățile sale. Nu pare ceea ce nu este. Știe să fie feminină și pasională. Te cucerește cu inteligența, curajul și înțelepciunea sa.

Publicitate

Este mândră de ea. Continuă să aibă grijă de aspectul ei exterior și de mintea sa. Citește, face sport, duce un mod de viață sănătos. Nu încetează nici o clipă să strălucească și știe că ea poate mult mai mult.

Nu se consideră o victimă. Atunci când suportă un eșec, învață din greșeli și nu le repet în viitor. Își asumă consecințele, iar fiecare nereușită o face mai puternică.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

FEMEIA, ca o FLOARE.

Unele femei sunt ca florile revărsate pe câmp văratec. Vesele şi firave ca clopoţeii. Cu o faţă senină şi un zâmbet de cling, cling, cling.

Un câmp de clopoţei îţi încântă neapărat privirea şi cugetul. Unii îi culeg, alţii îi pictează, fac poze, le păstrează ca fon de ecran.

Alte femei sunt ca florile cultivate pentru ocazii speciale. Ca trandafirii, bunăoară. îi sădeşti cu grijă, îi uzi, îi miroși harnic, îi admiri. îi dăruieşti.

Mai există un soi de femei ca florile de care nimeni nu ştie. Nimeni nu a auzit. Nici unde înfloresc, nici când înfloresc, şi, mai ales, cum înfloresc. Ele, fie că cresc de capul lor în poiene virgine, se înalţă sau lăţesc, înfloresc sau nu când le atinge sorocul. Fără ca să bucure un ochi, un nas, o gură. Fie că … au noroc.

Pentru că e aşa de când lumea, dacă există flori rare, apoi se găsesc şi grădinari pe potrivă. Din cei care iubesc toate florile, dar mai cu seamă florile rar cunoscute, rar întâlnite, rar mirosite. Dacă se întâmplă să întâlnească o floare neidentificată, o aduce neapărat acasă. O îngrijeşte cu răbdare, de la rădăcină la frunzuliţă şi aşteaptă să înflorească … cu dragoste, cu nădejde, cu răbdare potolită.

Unii aşteaptă ani la rând.

Iar când vine clipa să înflorească floarea, poate că nu e nici veselă ca clopoţeii, nici catifelată ca trandafirul, nici măcar parfumată cum îi stă bine unei flori.

Neînsemnată şi banală pentru o lume toată, însă cea mai minunată floare pentru grădinar. Pentru că în mâinile lui a înflorit. Şi în sufletul lui.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Relatii