O femeie de 40 de ani face cat 2 de 20 de ani

Publicitate

In apropierea tuturor varstelor rotunde de dupa adolescenta, femeile fac bilanturi.

La 20 aduna planuri, la 30 bifeaza apasat cateva puncte mari si, pentru ce ramane, se consoleaza cu gandul ca mai e timp, la 40 invata sa ia partea buna a lucrurilor, iar la 50 se consoleaza ca oricum, nimeni nu ar fi putut face mai mult.

Intre 20 si 30 sunt cu adevarat 10 ani, 10 plini. Pana la urmatorul prag rotund apare problema, ciudat este ca pe acolo lucrurile par a trece mult mai grabit decat vezi tu in calendar.

Parca ieri ai clipit emotionata catre lumanarile de la 30 si cand ai deschis ochii te-ai trezit cu un deceniu mai bogata in ani. Nu ai ajuns inca prea batrana ca sa iti vina sa plangi cand te uiti in oglinda, dar nici proaspata ca o frezie nu mai esti.

Te apuci sa contorizezi metodic, desfasori adevarate lectii de aritmetica, zile lungi numai in adunari si scaderi, dar cu greu indraznesti sa te apuci sa faci totalul, inca mai calculezi sistematic si incapatant, tot pe coloane.

40 e pragul cel mai abrupt si vine cu bune si rele. Sunt diferente mari intre fata care erai la 20 de ani si femeia de la 40. Hai sa le vedem, vrei?

La 20 de ani te culcai cu machiajul pe fata, il imparteai cu perna si nici ca iti pasa. La 40 ai in baie sticle si sticlute, cutii si cutioare cu potiuni magice, de pare raftul tau de cosmetice un colt dintr-un barlog de vrajitoare, nu alta!

Si zau, uneori e mai usor sa gasesti piele de sarpe lepadata de fix 4 zile si ochi de liliac puber ca sa faci vraji cu ele, decat suficienti bani in portofel pentru o crema revolutionara care sa te faca proaspata ca o fata mare.

Pentru ca la 40 de ani muncesti, nu gluma, esti mama si sotie si femeie de cariera, iar orele pe care nu le dormi noaptea, se vad de dimineata. Dublu.

Publicitate

La 20 de ani incercai sa spargi si nucile in dinti, la 40 esti recunoscatoare daca iti face cineva o recomandare ca asta de aici si iti doresti sa gasesti locul ala multcautat si magic in care o asemenea operatiune sa te coste un pic mai putin decat vizitele la salonul de cosmetica din ultimul cincinal.

Pai da, este intelepciunea de pe urma, ca smirghelul de pe picioare il mai pacalesti cu o pereche de pantaloni sau cu un pahar in plus al partenerului din dotare, in vreme ce zambetul e la vedere tot timpul!

La 20 de ani dura o vesnicie pana te aranjai sa pleci in oras. Desi aveai cosmetice cumparate din piata, machiajul era munca de Michelangelo si ti se parea o nenorocire daca te vedea X. pe strada fara fond de ten si gene rimelate.

La 40 te insotesti cu Givenchy si Dior, dar uneori, in weekend si mereu, in vacanta, ai invatat sa renunti la toate, sa lasi pielea sa respire si sa gusti senzatia aceea ca pe o evadare.

La 20 de ani, prima iubire parea ultima si era tratata ca atare, adica un fel de mic sfarsit al lumii. La 40 de ani, daca o iubire pleaca, nu te mai dai cu fundul de pamant.

Nu inseamna ca nu doare, ca nu plangi si nu musti perna amar. Inseamna numai ca intelegi ca nu a fost a ta. Pe cel pe care il iubesti nu il controlezi, nu cauti sa il tii sub supraveghere, ci ii lasi mereu libertatea de a alege. Si te alege pe tine, iar si iar.

Sa nu intelegeti de aici ca 40 e o varsta rea, ca nu-i asa deloc. Si nici una trista. Mai ales ca ai invatat sa nu te mai plangi, ci sa actionezi.

Esti mai inteleapta la 40, asta e clar, dar ai din ce in ce mai putin sa pui in aplicare tot ce ai deprins. Nu pentru ca nu ar fi ani in fata ta inca destui, ci pentru ca trec din ce in ce mai afurisit de repede.Zic unii ca 40 e noul 20. Bai, ma lasi???

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Relatii

Cauţi omul perfect? Nu există! Permite-i celui de lângă tine să rămână el însuşi

Publicitate

“Dragostea nu are nevoie de cuvinte, însă cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste.” – Ionuț Caragea

Nu încerca să-l schimbi şi să-l transformi în idealul visurilor tale, căci dacă prin absurd se întâmplă asta, vei avea surpriza să îţi lipsească omul de care te-ai îndrăgostit. Nimeni nu o să-ţi rămână prea mult timp alături atunci când îi arăţi prin tot ceea ce faci că sunt părţi ale fiinţei lui pe care le respingi, care nu te fac fericit, pe care ţi-ai dori să le vezi schimbate sau îmbunătăţite.

Desigur, se va conforma în asemenea condiţii pentru o perioadă, când orbit de frumuseţea începutului va accepta şi vei accepta ideea că prin puterea dragostei oamenii pot deveni alţii, dar eu zic ca mai bine fii pregătit oricând pentru un duş rece.

Adevărul este că oricâtă iubire ai pune la masa negocierilor, vei pierde întotdeauna, atâta timp cât nu vei înţelege că pe oameni nu îi poţi schimba, tot ce poţi face este să îi iubeşti. Vei pierde întotdeauna atâta timp cât vei uita că oamenii caută înţelegere şi afecţiune, că dincolo de exarcerbarea calităţilor pe care o încercăm la începuturile oricărei relaţii, vine momentul în care ne dorim cu toţii să dăm cortina la o parte şi să fim iubiţi pentru ceea ce suntem.

Sigur că în iubire folosim fără excepţie şi aproape inconştient foloasele minciunii, încercând să îi arătăm fiinţei iubite toate calităţile şi uitând de defecte, încercând să părem mai buni, mai frumoşi ca oricare alţii. Dar după o vreme devine obositor să încerci să fii altcineva, să te lupţi cu tine însuţi pentru a te ridica la înălţimea partenerului, şi mai ales e dureros să realizezi că nu îi eşti de ajuns celui pentru care ţi-ai dori să fii totul.

După magia începutului şi chinul încercărilor de a deveni omul pe care celălalt şi-l doreşte alături, lipsit de vlagă şi dezgustat de sacrificiile pe care le cere iubirea, cel de lângă tine va fi lovit de realitatea că ceea ce trăiţi în relaţia voastră, e departe de a fi cel mai sublim sentiment care poate apărea între oameni. Va experimenta dezamăgirea, regretul, vinovăţia gândului de a-şi fi dorit să renunţe la sine pentru altul care nu l-a dorit aşa cum este şi ruşinea de a accepta să fie reconstruit din temelii pentru a îndeplini capriciile tale.

Dacă îi vei transforma pe cei de lângă tine în proiectul „Fericirea perfectă”, nimeni nu îţi va rămâne alături. Nimănui nu îi place să ducă o existenţă constrânsă între „Aşa da” şi „Aşa nu”, să îşi calculeze fiecare pas la centimetru pentru a nu depăşi barierele răbdării celui de lângă el şi să treacă prin viaţă camuflat în ceea ce nu este.

Iar dacă tu eşti cel care îţi doreşti să îl schimbi pe cel de lângă tine, întreabă-te de ce vrei să faci asta. Încearcă, mai degrabă, să găseşti în tine răspunsul la întrebarea de ce te-ai implicat într-o relaţie cu un om pe care nu îl poţi accepta, de ce ţi-ai propus ca în loc să laşi că curgă iubirea, să încerci să o tranformi, să o controlezi, să faci din ea izvorul mulțumirilor tale.

Publicitate

De ce rămâi alături de un om care nu te satisface pe toate planurile şi de ce te îmbeţi cu iluzia că în ziua în care îi vei termina de şlefuit personalitatea, vei obţine opera perfectă. Încearcă, aşadar, să afli de ce îţi proiectezi fericirea în viitor şi laşi responsabilitatea dobândirii ei în alte mâini decât ale tale. Nemulţumit de tine însuţi şi nefericit odată ce conştientizezi că nu îţi poţi schimba viaţa din doi timpi şi trei mişcări, arunci toate frustrările pe care le ai în braţele celuilalt.

Fugi de propria realitate, uitând că schimbarea începe din tine şi nu din alţii. Încerci să-l schimbi pe el, în speranţa că în ziua când va deveni „aşa cum trebuie” tu vei fi fericit, iar atunci vei avea relaţia perfectă, iubirea perfectă, şi nimic nu vă va putea da jos de pe norişorul fericirii. Dar cu cât te străduieşti mai mult, căderea voastră se va face de la o înălţime ameţitoare.

Pariul pe care îl faci odată intrat într-o relaţie este dacă vei putea trece sau nu graniţele îndrăgostirii. Oricine poate diviniza o imagine perfectă, dar ireală, însă îţi trebuie empatism pentru a-l înţelege pe celălalt, înţelegere pentru a-i accepta defectele şi curaj pentru a i le arăta pe ale tale. Orice relaţie începe cu adevărat abia după ridicarea cortinei.

Iubirea are drum liber să apară pe scenă odată ce te-ai împăcat cu ideea că omul de lângă tine nu va întruchipa niciodată perfecţiunea şi eşti dispus să îi vezi defectele la lumina clară a zilei, să faci cunoştinţă cu ele şi să le tolerezi. Veţi funcţiona bine împreună atunci când veţi învăţa să convieţuiţi unul cu defectele celuilalt şi vă veţi arăta fără teamă unul altuia neliniştile, imperfecţiunile, complexele, ştiind că veţi primi înapoi înţelegere şi acceptare.

Îndrăgostirea e uşoară: înseamnă orbire, nebunie, pasiune, fluturi în stomac, dar iubirea cere mai multe: ea vrea asumarea realităţii, fidelitate, angajament, bunăvoinţă şi muncă. Multă muncă.

Dar dacă nu poţi face asta în relaţia în care te afli, s-ar putea să fii în cea greşită. Dacă îţi doreşti constant ca cel de lângă tine să fie ALTFEL, poate că el ar trebui să fie ALTUL. Dacă ţi-e dor de perfecţiunea începuturilor şi resimţi dezamăgirea trezirii la realitate, este posibil ca diferenţele dintre aşteptările tale şi posibilităţile lui să fie prea mari.

Nu poţi trece peste ele? Treci mai departe. Altfel, veţi suferi amândoi: tu pentru că îţi doreşti mai mult, iar celălalt pentru că nu are de unde oferi. Cantonarea în relaţia greşită doar te va ţine pe loc, lăsând-o pe cea corectă să treacă pe lângă tine.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Relatii