Nu trebuie sa stie cei din jur ceea ce faci tu! Cu cat tii mai multe pentru tine, cu atat viata ta va fi mai frumoasa!

Sunt oameni care au luat drumul bunatatii in viata, dar i-au incercat in vremea aceea atatea poveri, atatea dureri, atatea atacuri si pierderi, incat si-au spus, fie in taina, fie cu voce tare, ca Dumnezeu i-a parasit. "Am decis sa merg des la biserica si sa fac bine cat de mult pot. Ma simteam chemata catre Dumnezeu mai mult decat oricand. Intre altele, le-am dus alimente unor calugari de la un schit izolat, am dat bani si am ajutat oameni bolnavi. Dar, ca un facut, in anul acela m-am imbolnavit si eu si am suferit o operatie cu niste complicatii severe. Apoi, l-am pierdut pe tata si firma pe care o aveam a dat fa­liment", imi spune o prietena, care-a observat adeversitatea fantastica a "experientelor" ce au insotit decizia ei de a se apropia de Dumnezeu. Parintele Arsenie Boca a dat un raspuns pentru acei oameni porniti pe calea desavarsirii si incercati, in acelasi timp, prin nenumarate si, uneori, grele intamplari; "Acesta e focul celei mai mari nevointe prin care au sa treaca cei ce ajung desavarsirea, ca Dumnezeu insusi se ascunde din fata lor si se pravalesc asupra lor puhoaie de ura, cautand cum sa-i inghita. Dar de dragostea lui Dumnezeu nimic nu-i mai desparte; nici suferinta, nici ingerii, nici viata, nici moartea, nici iadul, de care se do­ve­desc mai presus, caci desavarsirea dragostei nu mai are pe acestea ingradire si hotar. In Biserica se nasc de sus si cresc pe pamant, castigand in razboaie, oamenii mai presus de fire sau dumnezei dupa har". Ce ne spune parintele Arsenie Boca? Dupa puterea luminii tale esti incercat si poti ajunge incercat intr-o asemenea masura ca poti vedea cum Dumnezeu te-a parasit. Dar, iata ce veste minu­na­ta, ce cuvant profund ne spune pa­rin­tele; existenta marilor nevointe, a marilor atacuri in experienta vietii, clipa in care necazurile cele mai grele ne incearca este si semnul ca suntem pe drumul desavarsirii. Ce taina-i aceasta, ce mare taina! Ce bine de-ar fi inteleasa si tinuta minte, pentru ca in clipele noastre de mare durere, in momentele de pierdere, atunci cand deznadejdea si suferinta ne pot pune in genunchi si ne pot face sa credem ca Dumnezeu nu exista, sa ne amintim ca exact acelea sunt semnele care ne arata ca suntem pe drum. Sa nu abandonam calea bunatatii si calea iubirii in fata atacurilor, a urii, a pierderilor si suferintelor omenesti, ba chiar sa stim si sa vedem in ele indiciul precis al dreptei noastre calatorii catre Dumnezeu. Daca in fata durerii nu ne pierdem sufletul, daca pierdem orice, dar nu ne pierdem pe noi insine si na­daj­duim la iesirea din labirint, fara sa ne ra­mana pe talpi zgura urii, a impot­rivirii rautacioase, a emotiilor distructive si a judecatilor noastre, suntem "mai presus de fire". Iata ca "a fi mai presus de fire" nu-i un dat, nu vine de la sine, nu-i ceva ce castigi ca la loterie sau ceva ce ti-a fost plantat in gene, iar tu nu ai decat sa iei la cu­nostinta de aceasta. A fi mai presus de fire inseamna a pastra sufletul tau in dragoste, in pofida tuturor in­cer­ca­rilor vietii si a face efort pentru asta. A intelege, a tolera, a accepta, a trece prin foc si prin sabie, printr-un raz­boi crunt, dar nu atat cu lumea, nu cu nedreptatile si suferintele ce se ivesc pe drumul tau catre de­sa­var­sire, ci cu ura, cu respingerea, cu fra­man­tarea si cu deznadejdea din tine in­suti. Firea omeneasca se lamen­tea­za. Firea omeneasca simte durerea si, pe buna dreptate, nu-i usor sa ac­cepti durerea, sa nu te opui, sa nu strigi, sa nu fii deloc manios, sa nu-ti pui intrebari si sa nu te gandesti atunci cand te simti zdrobit ca Dumnezeu te-a parasit. Cu toate acestea, iata, preoti cu mare har, se poate spune chiar sfinti, au trecut prin experienta ome­neasca a suferintei pentru a ne spu­ne ca urgia ei este semnul desa­var­sirii noastre. Cata lumina-i in tine, atata intuneric se poate napusti prin viata ta. Dar, daca stii ca-n cea mai mare disperare-i semnul celei mai mari lumini se poate sa sclipesti si se poate ca stralucirea inimii tale sa izbandeasca chiar in clipa aceea. Sa nu disperi in suferinta si sa nu crezi ca-i totul pierdut, orice ar parea pierdut, caci acela-i momentul in care lucrurile lumii se prabusesc, iar cele ale lui Dumnezeu se inalta in tine. de Maria Timuc
Publicitate

Înțelepții ne sfătuiesc să tăcem până când acestea se îndeplinesc. Iar dacă un plan se îndeplinește în această lume, e o adevărată minune. Prin urmare e foarte ușor să distrugi planurile cuiva – găsindu-i punctele slabe și să le spui tuturor despre ele. E destul să afli despre planul cuiva și poți deja să i-l strici.

De aceea trebuie să știi că fiecare plan al nostru nu este doar neideal, dar are și foarte multe puncte slabe pe care prin care poți să-l distrugi. Nu le da șansa „prietenilor” tăi să-ți facă viața „frumoasă”!

Lumea este o joacă. O joacă de-a binele și răul pe același metru pătrat. Cine joacă mai bine, e considerat bun.

La un moment dat cei care joacă prost nu găsesc să facă altceva decât să critice. Să bârfească jocul altora. Adică viața altora. Cât nu am spune că lumea e bună și că totuși se poate, câtă recunoștință nu am găsi pentru unii, până la urmă lumea e suma lucrurilor pe care le are în jur, a cuvintelor pe care le gândește, a lucrurilor pe care le mănâncă, le îmbracă și a momentelor pe care le trăiește. Dacă lucrurile, momentele și chiar mâncarea nu sunt bune, lumea critică.

Vorbește prin bârfe. Trăiește prin bărfe. Iar cel mai des subiect de bârfă e chiar viața ta. A ta și-a omului drag. Iar de la bârfă la invidie e doar un pas. Să fim serioși, cine nu a invidiat măcar o dată viața altcuiva?

Viața însă nu este o fabrică de confesii. De expuneri și recunoașteri. O știu cel mai bine oamenii fericiți. Și cei deja nefericiți, trecuți prin asta. Nimeni nu îți vrea fericirea așa cum ți-o dorești tu. Și nimeni nu o va construi în locul tău. Chiar și în dragoste…nu vii cu nimic, vii cu o parte din fericire pe care o completezi cu fericirea celuilalt.

Viața își are regulile ei și oamenii își au regulile lor. Și poate că cea mai crudă regulă îți va spune că toți sunt gata să treacă peste tine pentru fericirea proprie. Să vinzi povești e frumos, dar nu și pentru tine. Să impresionezi cu viața pe care o ai e frumos, dar nu și pentru ceea ce trăiești. Aici e și punctul de trecere de la fericire la nesuferință…când ajungi să îți bârfești propria viață.

Trăiește frumos, sincer, nu-ți trăda scopurile, dar la ce bun să știe toată piața că ai reușit? Sau că ați reușit. Pentru că în dragoste e la fel.

Publicitate

Dragostea se împarte la doi. Fericirea la fel. Și neînțelegerile dintr-o relație tot. La doi. Lași baltă prieteni tăi, ai ei, cunoscuți, psihologi, oameni de-o zi și clarifici în doi. Iubești în doi. Decizi în doi. Aici cel mai bine se arată echilibrul mult râvnit de cupluri. Produsul dragostei, adică fericirea voastră, nu îl vinzi cu prima ocazie.

Nu îl scoți la vitrină. Nu îl compari cu al altora. Pe urmă apar întrebări de ce nu merge. Nu merge pentru că atât de mulți sunt implicați în povestea asta că nici nu știi dacă deja se merită. Fii fericit să spui la toată lumea că iubești, dar fii precaut cum o faci.

Cu cât mai puțină lume știe despre viața ta, cu atât ea mai frumoasă este. La fel și în dragoste!

Fă ce crezi acum și ce simți acum! Poate că ți-au spus-o mulți, dar de câte ori ai ținut cont de asta? De câte ori te-ai trezit dimineața și ți-ai spus că de acum înainte vei asculta de inima ta și de sufletul tău și atât. Vei păstra în tine doza de încredere și speranță și de fiecare dată când te vei îndoi de propriile decizii, vei ști că oricum ele au fost cele mai bune. Pentru că au fost ale tale. Înveți din greșelile proprii și te bucuri de momentele tale de fericire, nu-i așa?

Alții nu te vor înțelege la fel de bine și alții vor dori să implice partea lor de lume în lumea ta. Ajungi apoi să nu te recunoști și să nu înțelegi de ce ai spus așa și de ce ai decis într-un anumit mod. Și-ți dai seama că cineva cândva ți-a șoptit să te oprești sau să cedezi. Cineva cândva te-a îndemnat să lași anumite visuri deoparte. Cineva te-a întors din drumul tău. Iar tu ai procedat greșit ascultând.

Până și sfaturile au o limită. Ele niciodată nu trebuie ă depășească propria ta părere și propria percepție asupra lucrurilor care te afectează. Tu decizi, tu îți asumi lecțiile. Acționezi după cum îți spune inima și nu cei de lângă. Pentru că așa va fi fericirea ta sau regretul tău. Pentru că doar așa vei putea să mergi înainte.

Fă ce-ți spune inima, nu ce-ți spun alții!

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala