“Omul frumos in ziua de azi e cel ce urca invers pe scara, infruntand nu numai turma care coboara, dar si insultele ei!” – Dan Puric
Toti oamenii si-ar dori o viata lipsita de suferinta, atat pentru ei cat si pentru cei apropiati, dar acest lucru nu este posibil. Suferinta face parte din insasi conditia fiintei umane; nimic nu e imuabil, totul e in continua transformare, totul oscileaza intre viata si moarte, tristetea se impleteste cu bucuria.
Suferinta poate fi fizica sau sufleteasca; suferim cand ne imbolnavim, cand ne despartim de cei dragi, cand e vorba de ruperea unei relatii sau de pierderi in plan material, profesional… Nimanui nu-i place sa sufere si in loc sa infruntam durerea, s-o aceptam, incercam sa o negam, sa o anesteziem cu medicamente sau in alte moduri. Ne intrebam deseori:”de ce mi se intampla mie?”si ne revoltam, ne lamentam, cautam vinovati, acumulam furie, ura si resentimente …emotii toxice care sunt ca o otrava pentru suflet dar si pentru mediul inconjurator.
Sa ne gandim ca afectiunile fizice pot fi moduri prin care corpul nostru incearca sa comunice cu noi, sa ne transmita anumite semnale; poate e vorba de gandurile, de atasamentele sau de nevoile noastre neintelese sau nesatisfacute. Acest moment poate fi o buna ocazie de a-l asculta, de a incerca sa descifram mesajul, o ocazie de a ne pune intrebari si de a gasi raspunsuri.
Intr-o relatie oamenii se schimba, cand unul alege sa plece – daca il iubim cu adevarat, ii vrem binele – il lasam sa aleaga ceea ce crede ca este mai bine pentru el (sau ea), pastrand doar ceea ce a fost frumos. Dar iubirea neconditionata e foarte greu de intalnit…si astfel ne simtim raniti si abandonati…de fapt nu noi, ci doar egoul nostru (mandria, orgoliul) care nu suporta sa fie diminuat.
De obicei credem ca putem controla totul, dar in astfel de situatii ne dam seama ca nu e adevarat si devenim constienti de vulnerabilitatea, de fragilitatea noastra ca fiinte umane; atunci invatam smerenia si capatam o cu totul alta viziune asupra vietii, decat sa-i permitem, “sa ne taie aripile”.
Invatam sa iertam cu adevarat, sa trezim in noi “salvatorul latent” care ne ajuta sa inlocuim indiferenta si nepasarea cu sensibilitatea si compasiunea, invatam sa ascultam cu empatie si intelegere, sa manifestam bunavointa in relatiile cu ceilalti, tratandu-i cum am vrea noi sa fim tratati. Sunt lucruri simple dar care pot avea efecte cu adevarat miraculoase si merita sa ni le reamintim.
Si mai ales sa nu uitam sa avem incredere, pentru ca niciodata “nu i se da omului mai mult decat poate duce”. Importanta este deci atitudinea, cum reactionam in fata incercarilor ivite pe parcursul calatoriei …
Sa ne amintim de parabola creionului care indura suferinta atunci cand e ascutit pentru a putea sa scrie mai bine; si noi prin intermediul dificultatilor intalnite, putem descoperi forte ascunse, devenim mai puternici si mai buni, ne descoperim frumusetea interioara si … putem inflori…
Acceptand suferinta, dandu-i un sens, o putem folosi pentru a ne imbogati sufleteste, pentru cresterea noastra spirituala; pentru a ne cunoaste mai bine pe noi dar si pe altii, pentru ca “prietenul la nevoie se cunoaste”. Asa cum alchimistul folosea aceasta stiinta plina de mister pentru a transforma metalele in aur si noi putem folosi momentele de criza pentru a ne “slefui”, pentru a transforma omul- materie in omul – spirit, aflat in deplina armonie cu universul.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
