“Nu încerca să ajuți omul care nu-ți cere ajutorul” – 12 notițe pentru mine însămi pe care sa le respect când voi fi bătrână…

A fost odată o femeie bătrână şi micuţă, care se opri la marginea drumului lângă o arătare ghemuită. Adică această arătare nu avea trup, ci aducea cu o pătură gri cu contur omenesc. - Cine eşti? întrebă curioasă bătrânica, aplecându-se. Doi ochi lipsiţi de luciu priviră obosiţi în sus. - Eu…eu sunt Tristeţea, şopti o voce, atât de încet încât femeia avu mari dificultăţi să o înţeleagă. - A, tristeţea! exclamă bucuroasă bătrâna, ca şi cum ar saluta o veche cunoştinţă. - Mă cunoşti? întrebă tristeţea cu neîncredere. - Bineînţeles că te cunosc, răspunse bătrâna, din când în când m-ai însoţit o parte din drum. - Da, dar…, spuse tristeţea cu suspiciune, de ce nu fugi de mine? Nu ţi-e frică? - De ce aş fugi de tine, draga mea?ştii foarte bine că ajungi din urmă orice persoană care încearcă să fugă, şi nu te laşi izgonită atât de uşor. Însă, ceea ce vreau să te întreb – arăţi – scuză-mi această constatare absurdă – arăţi atât de tristă. - Sunt…sunt tristă, răspunse arătarea cenuşie cu voce sfâşiată. Femeia mică şi bătrână se aşeză şi ea la marginea drumului. - Aşa deci, eşti tristă, repetă dând din cap înţelegătoare. Tristeţea oftă adânc. Să existe într-adevăr cineva care să o asculte? De câte o încercare zadarnic şi… - Of, ştii, începu ea ezitând şi foarte mirată, treaba stă în felul următor: în mod evident, nimeni nu mă place. Este destinul meu să merg la oameni şi să rămân un timp printre ei. La unul mai mult, la altul mai puţin. Însă aproape toţi reacţionează ca şi cum aş fi ciuma. Au dezvoltat atâtea mecanisme să nege prezenţa mea. - Sigur ai dreptate, zise bătrâna femeie, dar povesteşte-mi mai mult. Tristeţea continuă: - Au inventat vorbe de al căror scut să mă lovesc. Spun lucruri ca „prostie – viaţa înseamnă distracţie” şi râsul lor prefăcut le creează dureri de stomac. Spun „Ce nu te omoară te face mai puternic” şi apoi suferă de dureri de inimă. Spun „Trebuie doar să te strădui puţin” şi simt apoi dureri în umeri şi în spate. Spun „Doar cei slabi plâng” şi de la lacrimile acumulate simt că aproape le explodează capetele. Sau se anesteziază cu alcool şi droguri ca să nu trebuie să mă mai simtă. - O da, confirmă bătrâna, astfel de oameni am întâlnit des în viaţa mea. Dar tu vrei de fapt să-i ajuţi prin prezenţa ta, nu-i aşa? Tristeţea se încovoie şi mai mult. - Da, vreau, dar pot ajuta numai dacă oamenii mă primesc. Ştii, încercând să le creez puţin spaţiu între ei şi lume, un interval de timp să se regăsească, vreau să le construiesc un cuib în care se pot retrage pentru a-şi îngriji rănile. Cine este trist este foarte sensibil şi aproape de sufletul său. Această întâlnire poate să fie foarte dureroasă, deoarece unele suferinţe pot reveni la suprafaţă ca o rană care nu s-a vindecat bine. Dar numai cine permite să simtă durere, cine poate fi trist din cauza suferinţei de care a avut parte, cine găseşte copilul din sine şi plânge toate lacrimile înghiţite, cine acceptă mila pentru rănile interioare, acela, înţelegi, doar acela are şansa ca rănile sale să se vindere cu adevărat. În schimb, ei acoperă cicatricele mai cu un râs strident. Sau se blindează cu o armătură de amărăciune. - Acum tăcu tristeţea, iar plânsul ei era adânc şi disperat. Mica femeie luă în braţele sale arătura încovoiată. „ce moale şi fină o simt”, gândi ea şi mângâie cu grijă arătura tremurândă. - Plângi, tristeţe, şopti ea cu dragoste, odihneşte-te să-ţi aduni puterile. Ştiu că mulţi oameni te resping şi te neagă. Dar ştiu şi că unii sunt pregătiţi pentru tine. Şi crede-mă, devin tot mai mulţi cei care înţeleg că tu faci posibilă eliberarea din închisoarea lor interioară. De acum înainte te voi însoţi pentru ca descurajarea să nu aibă nicio putere. Tristeţea încetă să plângă. Se ridică şi privi mirată spre însoţitoarea sa. - Dar spune-mi acum cine eşti de fapt? - Eu, răspunse bătrâna zâmbind, eu sunt SPERANTA!

Despre tristete

Tristetea este un sentiment care apare frecvent in viata noastra. Este arma, refugiul si protectia folosita de femei in lupta cu viata si cu societatea. Nu sunt feminista, nu cred in egalitatea sexelor (pentru ca nu exista), cred in sentimente si in faptul ca ne-au fost date pentru a invata ceva din ele, pentru a experimenta.
Tristetea este o forma de energie care se naste in diverse contexte. Cand imi imbraca inima in catifea, stiu ca a venit pentru a-mi arata o alta imagine a vietii mele. O las sa-mi toarca linistita in suflet. Stiu ca se va trezi si va pleca singura.
Pentru ca este energie are nevoie sa se transforme in ceva. Tristetea mea se preschimba in cuvinte, in fraze, in povesti, in ecouri, in vise. Tristetea mea traieste in mine si prin mine. Eu sunt cea care ii dau identitate si valoare. Eu ii hotarasc soarta.
Sursa: andreilaslau.ro Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Eu am decis să scriu aceste rânduri pentru viitoarea “eu” nu pentru a amăgi scleroza sau a preveni demența senilă, căci în asemenea caz ele nu prea ar fi de ajutor. Dar sper că astfel mă voi putea feri de anumite greșeli…

În copilărie și adolescență, ascultând dojenile maturilor, văzând cum se ceartă părinții și cât de ridicol se comportă bătrânii, eu mă gândeam: “Când voi crește mare nu voi proceda niciodată așa cu copiii mei! Eu nu voi arăta atât de penibil! Eu nu voi repeta niciodată aceste greșeli!”.

Dar după ani de zile mi se întâmpla să-mi dau seama cu groază că de fapt fac și eu aceleași lucruri: strig la copii, vorbesc banalități, țin minte supărările, le cer altora atenție și mulțumire… Dacă mi-aș fi amintit în acele momente ce atitudine aveam în tinerețe față de așa ceva…

Iată de ce am decis să scriu această duzină de notițe pentru mine însămi care să cuprindă observațiile și experiența mea de viață de până acum. Sper că aceste idei îmi vor prin de bine peste 20-30 de ani, dacă voi mai fi în viață și dacă lumea asta nebună nu se va auto-distruge până atunci.

Așadar, dragă, atunci când vei îmbătrâni:

1. Nu dojeni pe nimeni niciodată, chiar dacă ești sigură 100% că ai dreptate. Amintește-ți că atunci când erai tânără sfaturile dojenitoare nu te-au ajutat cu nimic.

2. Nu încerca să ajuți omul care nu-ți cere ajutorul. Nu te impune, iritându-i pe cei dragi, iubește-i așa cum sunt și educă-i prin propriul exemplu, nu prin cuvinte.

3. Nu te văita! De sănătate, de vecini, de guvernare, de fonul de pensii… Nu te transforma în tanti aia plicticoasă de pe banca din curte.

4. Nu aștepta mulțumire din partea copiilor. Reține: nu există copii nemulțumitori față de părinți, există părinți ridicoli care așteaptă mulțumiri pompoase.

5. Nu pronunța fraze de genul: “Eu la vârsta ta…”, “Eu ți-am dăruit anii mei…”, “Eu sunt mai mare și știu mai bine…”. Asta e insuportabil!

6. Dacă vei avea nepoți, nu le cere să ți se adreseze pe nume în loc de “bunica”, e penibil.

7. Nu irosi ultimii bani pe proceduri de întinerire. Trăiește-ți vârsta! Iar banii mai bine investește-i într-o călătorie interesantă.

8. Nu te admira în oglindă, nu-ți face complimente. Străduie-te să fii elegantă, nu “tânără”, asta e frumusețea vârstei tale.

9. Prețuiește-ți bărbatul, chiar dacă el a devenit un bătrânel grăsuț, neputincios și plicticos. Amintește-ți că el era cândva tânăr, puternic și vesel și probabil și el te ține minte când erai așa. Iar acum el e probabil unicul om care chiar are nevoie de tine.

10. Nu-ți irosi energiile și forțele sufletești pentru a fi “în rând cu lumea”. La bătrânețe e timpul perfect să faci doar ceea ce îți place cu adevărat!

11. Nu te învinui pentru lucrurile care nu au ieșit cum ai vrut. Acum nu mai poți schimba nimic, în schimb la timpul potrivit ai făcut tot ce ți-a stat în puteri.

12. În orice situație RĂMÂI DEMNĂ până la capăt! Fă tot posibilul, draga mea, asta e foarte important. Și ține minte: dacă ești vie până acum, înseamnă că Cineva a avut grijă de tine!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate

Nimeni nu ți-e dator cu nimic! Cum această lecție îți va schimba viața

Asta înseamnă să încetezi să aștepți. Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale.

Nimeni.

Cu nimic.

Nu e dator.

Așa simplu…

Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești.

Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se imprietenească, să se comporte sincer și onest cu tine.

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva.

Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile.

Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească.

Să-ți împrumute bani.

Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale.

Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta.

Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun.

Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji.

Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente.

Cu bunătate.

Cu recunoștință.

Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el.

Ai înțeles?

Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator.

Niciodată și nicicum.

Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)?

Dezamăgit(ă)?

Nu. Nu. NU.

Privește altfel lucrurile.
Este vorba despre iertarea profundă.

Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire și recunoștință.

Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai:

Un cuvânt bun.

Cererea unui ajutor.

Un zâmbet.

De fapt, problema era în tine, doar în tine.

Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări,cu „vreau” și „îmi ești dator să”?

Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale.

Și asta este foarte important în relațiile interpersonale.

„Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste.

Respectă alegerea celuilalt.

Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic.

Asta e primul pas.

Mergi mai departe fără așteptări.

Nu mai lupta împotriva tuturor.

A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat.

Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți.

Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent.

Acum ești liber(ă).

Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă).

Liber(ă) pur și simplu să fii.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic.

Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic.

Trăiește și iubește!

Scris de Dmitri Gorelik

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole