Se spune că drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Cred că toți ne dorim tot ce este mai bun pentru copilul nostru. Uneori trebuie să stai deoparte pentru un moment și să te întrebi pe tine sau pe cineva apropiat: îmi doresc uneori „prea mult”? Și ceea ce fac va da roade bune în viitor?
Primul păcat: grija excesivă – Care pot fi consecințele excesului de grijă și atenție părintească față de copii?
Oamenii care întâmpină dificultăți în viață decid adesea că copiii lor vor avea o viață presărată cu petale de trandafiri. Aceștia se străduiesc să îndepărteze toate dificultățile și problemele din calea copiilor lor. Cei care au crescut în familii sărace, unde trebuiau să aibă grijă de frații și surorile, să facă curat și să gătească, să lucreze în vacanță pentru a-și permite să meargă câteva zile cu prietenii la plimbare – când devin adulți, își amintesc aceste sacrificii și doresc ca să facă astfel încât copiii lor să nu experimenteze acest lucru.
Dar de ce nu? Ar trebui să ne întrebăm, ce ne-a învățat pe noi toate aceste greutăți? Se poate dovedi că am învățat să prețuim banii sau, pentru prima dată, ne-am simțit mândri de noi înșine pentru că am realizat ceva pe cont propriu.
Chiar vrem să le luăm copiilor bucuria asta? Viața ne oferă multe provocări – acceptând-le, testăm ceea ce merităm cu adevărat. Verificăm cine suntem, care sunt punctele noastre forte, ce nu putem face și la ce trebuie să lucrăm. Grija excesivă îi privează pe copii de inițiativă și motivație. Pentru că, de ce să mai facă ceva, dacă oricum primesc tot ce își doresc de la părinți?
Al doilea păcat: planificarea viitorului copilului
Părinții spun adesea că „împing” copiii într-o anumită direcție, ajutându-i să facă alegerea „corectă”. Aceasta ar trebui să fie o manifestare a „grijirii” lor pentru copil. Adesea, însă, este o manifestare a fricii, o nevoie de control și un beneficiu pentru părinți. Copilul meu va fi medic, avocat, arhitect… Părinții visează la un viitor luminos pentru copilul lor, să aibă succes, să-și găsească un partener ideal și să nască nepoți.
Dar, în același timp, de multe ori nu acordă atenție nevoilor copilului, crezând că știe mai bine pentru că cunoaște viața. De ce ar putea planificarea viitorului unui copil să fie un semn de frică sau o nevoie de control? Până la urmă, nu știm ce ne va aduce viitorul, așa că vrem să-l îmblânzim puțin. De aceea ne facem planuri și ne așteptăm ca copilul să se încadreze în ele.
Totuși, trebuie să nu uităm că acestea vor fi planurile noastre, nu ale copilului nostru. Că nu va fi alegerea lui, ci a noastră. Și că nu astfel răspundem nevoilor lui, ci nevoilor noastre. Și aceasta este, mai degrabă, frica pentru viitor.
Al treilea păcat: înălțarea deasupra cerurilor
Din momentul în care părinții înțeleg că este important să lăudăm un copil, observăm abordări diferite. Unele dintre ele – deși bine intenționate – sunt în cele din urmă dăunătoare copilului. În cele din urmă, aș dori să înlocuiesc cuvântul „laudă” cu cuvântul „apreciez”. Eu asociez „lauda” cu antrenamentul, adică atunci când îl lauzi pentru un comportament bun.
Ca un câine care primește un os ca recompensă pentru că a făcut un truc. În timp ce aprecierea este un semn de recunoaștere a realizărilor. Copilul a luat notă bună la școală, și spun că sunt mândră de el, că am văzut cât de mult a muncit, și îi admir perseverența. Acesta este un compliment foarte profund, iar dialogul în continuare cu copilul îi arată că suntem cu adevărat interesați de el.
Al patrulea păcat: ascunderea
Ascunderea are multe forme și este întotdeauna înrădăcinată în frica de a fi real. La început, ascundeți ceva de copilul, ca să nu-l ia. Acasă, am știut mereu unde sunt banii. Părinții îi număra uneori de față cu mine. Nu a fost un tabu pentru mine. Datorită acestui fapt, nu am fost niciodată tentat să fur bani din casă. La nevoie, mi-am întrebat părinții dacă pot să iau. Dacă nu există subiecte interzise în familiile noastre, atunci fiecare situație poate fi rezolvată cu sinceritate.
Un alt tip de ascundere este să-i spui copilului tău că totul este bine atunci când nu este. Copilul observă și vede, de exemplu, că acasă este o atmosferă nervoasă. Când întreabă și primește răspunsul că totul este în regulă, se îngrijorează și mai mult, pentru că subconștient știe că dacă părinții nu vor să-i răspundă, înseamnă că treaba este serioasă. În plus, se simte neglijat și abandonat.
Al cincilea păcat: jertfa de sine
Nu știu de unde avem noi, părinții, un impuls atât de mare de a ne sacrifica pentru „binele” copilului. Avem impresia că, dacă ne neglijăm nevoile personale și satisfacem toate nevoile copilului, el va fi fericit. Poți să te neglijezi pe tine și să satisfaci nevoile copiilor, dar în final, aceste câteva luni sau ani de neglijare se vor face simțite.
Celebrul terapeut polonez Wojciech Eichelberger în cartea sa „Cum să crești copii fericiți” răspunde la întrebarea din titlu după cum urmează: „Pentru a crește copii fericiți, trebuie să fii tu însuți fericit”. Văd în acest răspuns o mare simplitate și, în același timp, înțelepciune.
O persoană care se neglijează pe sine în viață, își refuză fericirea, autorealizarea și demnitatea nu este capabilă să transmită aceleași valori unui copil. Incapabili, pentru că copiii sunt observatori excelenți și văd că, cuvintele părinților nu sunt în concordanță cu comportamentul lor. Pentru a obține bucurie de la viață, pentru a vedea binele, pentru a vă bucura de succes – toate acestea trebuie arătate copilului, nu doar spuse.
