Image

Nu cere să-ţi fie uşurată povara vieţii, ci cere curaj să o poţi purta!

Publicat de Patricia Esca pe 8 March 2019 in De Suflet

“Multe dintre eșecurile vieții aparțin unor oameni care nu au realizat cât de aproape sunt de succes atunci când renunță.” – Thomas Edison

Sunt momente în viaţă când trebuie să te opreşti, să stai şi să cugeţi la ce ai făcut până acum şi mai ales, la ce ai de făcut de acum înainte. Te pomeneşti într-un punct al existenţei proprii în care nu ştii cum ai ajuns şi mai ales, nu ştii ce să faci mai departe. E o stare de criză, o criză a sufletului, care se desfăşoară între paralizie şi derută, nu poţi să faci nimic, doar stai şi cugeţi la cauzele răului care te curpinde, neştiind prea bine încotro ar fi mai bine să o apuci.

De obicei suntem prinşi într-un activism care nu ne lasă timp de reflecţie, de problematizări şi de îndoieli asupra rosturilor noastre mai profunde, asupra întrebărilor simple şi fundamentale care ar trebui să ne ghideze viaţa. Acestea sunt ca un fundal care niciodată nu e interogat aşa cum trebuie. Nu pentru că îndeletnicirile în care suntem prinşi ne-ar ocupa tot timpul disponibil, ci pentru că, odată ce ne predăm timpul şi mintea câtorva activităţi, ne găsim un sens, direcţia de urmat.

Suntem ca o rachetă care, odată lansată şi pusă pe orbită, îşi urmează traiectoria atâta timp cât are combustibil. Nu mai ştim să ne păstrăm o rezervă, să fim dilematici şi interogativi, să vedem viaţa în complexitatea ei debordantă. Ne primim un sens de la viaţă, de la circumstanţele în care suntem prinşi, îl luăm de bun şi defilăm cu el înainte până când, cumva, realizăm lipsa de rost a tot şi a toate. Suntem puşi pe o direcţie pe care am ales-o mai mult sau mai puţin, dar ajungem la un moment dat să ne dăm seama că ceea ce facem nu ne reprezintă, că nu suntem noi în actele noastre.

Un “A quoi bon” sfâşietor care vine să pună sub semnul întrebării întreaga noastră existenţă, tot ce părea clar şi de la sine înţeles. Ne întrebăm unde am greşit, ce se întâmplă cu noi, de ce lucrurile nu au orientarea pe care bănuiam noi că o au, sau pe care am fi vrut să o aibă.

În momentul în care nu ne mai lăsăm vrăjiţi de farmecul vieţii, de puterea de atracţie a aparenţelor apare aşa, o stare de sastisire, de pilctis generalizat. Dacă ne-am adânci în această criză poate că am fi salvaţi. Dar arareori suntem în stare să o facem. Respingem suferinţa instinctiv, iar această punere sub semnul îndoielii a întregii vieţi e o suferinţă cumplită, dacă e trăită aşa cum se cuvine.

Treburile zilnice, diferite urgenţe care ni se impun ne ocupă mintea şi timpul pentru a ne salva de confruntarea cu noi înşine, a amâna subiectul crizei până când acesta se pierde, nu mai are pregnanţa de la început. Rutina zilnică se reinstalează treptat, dar acum ştiind că e o simplă rutină, că nimic nu vine să ne salveze dacă noi nu vrem să fim salvaţi.

O criză ne face un pic mai înţelepţi, mai resemnaţi, mai conştienţi de limitele proprii, ne aduce mai aproape de realitatea noastră interioară, dar rareori poate să ne smulgă din ţâţâni, să ne îndrepte viaţa pe un alt făgaş. Ne lăsăm prinşi în diversele acţiuni ale vieţii ştiind, de la o vârstă încolo, că sunt inutile, că trecutul s-a transformat în neant, că viitorul, de asemeni, va deveni neant, dar neştiind cum şi nemaiavând energia de a ne desprinde de pe orbita propriei vieţi.

Dumnezeu ne mai trimite din când în când câte un bobârnac care să ne scoată de pe traiectoria pe care am fost plasaţi, pe care, mai bine spus, am îngăduit să fim plasaţi, căci tot ce ni se întâmplă are încuviinţarea noastră, provine dintr-o libertate originară pe care am reuşit să o delegăm definitiv stihiilor care ne domină. Ne găsim atunci în derută şi de obicei, nu ştim să reacţionăm. Dacă însă o facem e şansa salvării noastre.

Nu cere să-ţi fie uşurată povara vieţii, ci cere curaj să o poţi purta.

Nu cere şi căuta împlinire întreaga viaţă, ci răbdare pentru a accepta eşecurile.

Nu căuta şi nici nu cere perfecţiune în viaţa ta, ci înţelepciune să nu repeţi greşelile.

Nu cere mai mult înainte de a spune Mulţumesc…..pentru tot ceea ce ai primit deja!

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!