Noua tipuri de femei care prefera singuratatea decat sa stea langa o persoana care nu-i aduce fericirea

Publicitate

Oricat de mult si-ar iubi o femeie statul de single, totusi realizeaza ca si acesta trebuie sa aiba un final fericit. Daca unele deschid entuziasmate proiectul „seria de intalniri” ori „in cautarea sufletului pereche”, altele, aflate la polul opus, se tem sa se intalneasca pana si cu umbra unui barbat. Tu stiai ca exista 9 tipuri de fete singure, 9 personalitati pe care noi le avem in materie de intalniri? Esti curioasa sa afli in care te incadrezi? Afla de mai jos toate detaliile!

9 tipuri de fete singure: de la optimiste pana la intimidante

1. Optimista

Acest tip de fata iese deseori la intalniri cu barbatii. Se entuziasmeaza de fiecare data si chiar se declara indragostita de mai mult de jumatate dintre ei. Insa nici ea nu stie cum de sfarseste tot singura. Fie realizeaza ca nu are alaturi un barbat potrivit pentru ea, fie cei cu care se intalneste nu isi doresc o legatura. Dar ea ramane o optimista incurabila pentru ca este convinsa ca isi va gasi in cele din urma partenerul perfect.

2. Sceptica

Fetele incadrate in acest gen se tem sa iasa la intalniri cu reprezentantii sexului opus. Fiecare invitatie in oras le suna ca o aventura periculoasa. Ele nu au incredere in barbati, asa ca de multe ori pierd sansa de a cunoaste o persoana potrivita.

3. Romantic

Fetele singure incadrate in acest tip spera mereu ca il vor intalni pe Fat Frumos. Efectiv, ele refuza sa creada ca dorinta lor nu se va materializa intr-o frumoasa poveste de dragoste. Asteptarea sufletului pereche le umple sufletul de iluzii si dezamagiri in acelasi timp, in functie de norocul pe care fiecare fata il are in dragoste.

4. Impulsiva

Alte tipuri de fete dispuse sa isi gaseasca repede un partener sunt cele impulsive. Ele par a fi dispuse sa ofere aproape oricarui barbat o sansa. Nu isi pun prea multe intrebari si nu judeca. Ele nu vor face niciodata parte dintre acele femei care intorc situatia pe toate partile inainte de a accepta propunerea unui barbat. In plus, considera ca pot fi fericite doar alaturi de un barbat, avand in vedere ca singuratatea este un chin pentru ele.

5. Spiritul liber

Publicitate

Tipurile de fete singure care au spiritul liber stiu intotdeauna ce vor de la o relatie si cum arata partenerul perfect in opinia lor. Prin urmare, nu se vor arunca niciodata cu capul inainte, ci vor cugeta situatia. De obicei, cei din jur le percep ca pe niste firi independente, nonconformiste si indraznete. Ele nu spun „Nu” aventurilor, insa stiu si ca nu este cazul sa se implice mai mult decat ar trebui.

6. Pretentioasa

Stie cat valoreaza, asa ca decide sa nu se implice intr-o relatie cu orice barbat care ii iese in cale. Ii evalueaza din ochi pe fiecare si ajunge repede la concluzia ca nu sunt multi de nasul ei. Azi asa, maine asa, la o varsta inaintata este inca singura. Desi merita tot ce este mai bun, ajunge in cele din urma cu ce este mai rau.

7. Meticuloasa

Ea nu isi pierde timpul cu orice barbat, ci se implica in relatii doar cu cei care par sa fie soti buni. Analizeaza atent si filtreaza calitatile de care este interesata de caracteristicile pe care le considera defecte. Bineinteles, acest tip de comportament tinde sa se dezvolte mai mult dupa varsta de 25 de ani, perioada in care isi schimba semnificativ perceptia asupra lumii inconjuratoare.

8. Distrugatoarea de relatii

Fetele singure care intra in aceasta categorie sunt manate mai mult de invidie. Merg pe principiul ca barbatii buni sunt deja implicati in alte relatii, iar atunci cand intalnesc unul pe placul lor, nu pierd prea mult timp inainte sa inceapa procesul de cucerire. Unul singur nu le va atrage niciodata prea mult atentia. Dimpotriva, vor avea un sentiment de respingere din momentul in care vor afla ca el nu are o iubita.

9. Intimidanta

Ea nu se joaca atunci cand vine vorba de relatii. Nu ofera nicio sansa unui barbat care nu este in stare sa discute sincer. Mai mult de atat, ii simte imediat pe cei care nu au intentii bune. Pentru barbatii slabi – intimidanta, pentru cei puternici – o provocare.

Tu in care dintre cele 9 tipuri de fete singure te incadrezi?

Sursa: divahair.ro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
Relatii

Un mesaj pentru oamenii care au trecut prin viata mea

Publicitate

“Singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubești ceea ce faci.” — Steve Jobs

Nu am știut niciodată care este momentul perfect pentru un nou capitol din viața mea. Am procedat întotdeauna după reguli nescrise, după sentimente și după starea mea interioară.

Am rupt relații cu oameni nepotriviți, am iertat pe cei care meritau o a doua șansă, am uitat lucruri care nu-mi aduceau decât neliniști, am încetat să mai cred în iluzii. Am simțit nepotrivirea, am simțit răutatea și egoismul, am cunoscut dezamăgirea și regretul, am întâlnit tot felul de oameni care au săpat adânc în sufletul meu.

Pe unii dintre ei inima îi recunoaște doar după urmele pașilor lăsați în urmă, ca o adiere binefăcătoare, ca un vânt răcoros de vară timpurie. Pe alții însă inima nu-i recunoaște, ei rămân fantasmele minții, iluzii ale trecutului și ale erorilor. Nu am mers în viață pe drumul cel drept, pe drumul potrivit. Nu am știu cum să o fac și nimeni nu m-a învățat. Am ales în schimb să merg pe o potecă lăturalnică, nevăzută, necunoscută, înfricoșătoare. Am luat decizii greșite și m-am ales cu răni. Însă întotdeauna m-am ridicat. Întotdeauna am riscat, dar nu întotdeauna am câștigat.

Am cumulat experiență, am adunat și am scăzut fiecare capitol al vieții mele, am cernut în sita timpului fiecare pas greșit, fiecare temere sau emoție care m-au adus mai aproape sau mai departe de țelul meu. Am crezut că am în minte un scop precis dar mi-am dat seama mai târziu că sunt persoana contrastelor. Am fost atrasă ca fiecare om de strălucirea banilor crezând că ei aduc fericirea și împlinirea. Am fost descumpănită în momentul în care am realizat că m-am pierdut pe mine însămi în căutarea mea absurdă după succes, bogăție și prestigiu.

Am învățat și am luptat rând pe rând cu viața, cu mine, cu necunoscutul, m-am târât și am implorat îndurare în clipele cele mai grele, m-am zbătut să ies cu bine din pânza de păianjen pe care eu însumi o țesusem în jurul meu. Am tras atâtea linii, am pus atâtea puncte încât nici eu nu știam de unde începe un nou fragment al vieții mele și unde se termină el. Viața mea ajunsese la stadiul de virgulă, punct, virgulă, puncte de suspensie, o nouă pagină.

Publicitate

Aveam atât de multe pagini neterminate, fragmente întregi șterse, mâzgălite, încât nu răzbăteam să înțeleg mare lucru. Înaintam cu greutate printre rânduri, mă poticneam uneori, dar în cele din urmă am reușit să scriu capitole întregi. Am căpătat încredere în mine, în forțele proprii, am citit mult, am plecat din locul în care am fost pentru a mă regăsi. Am plâns, am strigat, am urât și m-am eliberat de toată energia negativă. Am realizat după aceea că mă simțeam captivă, înlănțuită, răpusă de aceste sentimente necunoscute.

Gândurile negative, regretele, ura cumulată în noi, resentimentele, toate acestea nu fac decât să ne aducă în pragul critic în care ai două șanse: ori îți dai seama de asta la timp și te ridici, ori cazi pentru totdeauna. Este un gând sumbru la care nu vreau să mă gândesc, un gând care a încolțit în mintea mea și care este ca un semnal de alarmă pentru mine. Nu îmi permit să urăsc, să nu iert, să nu iubesc, să nu mă exteriorizez.

Nu îmi permit să nu fiu eu, să nu mă simt bine, să nu am o viață a mea. Nu îmi permit să arunc ceea ce am la gunoi, și nici să pierd ceea ce am cumulat în timp. Nu îmi permit să nu trăiesc. Pentru fiecare zi din viața mea o să îmi dăruiesc momente frumoase, amintiri superbe, clipe dulci și minunate. Pentru fiecare zi care o să vină o să-mi dăruiesc numai gânduri frumoase, optimiste, pline de speranță, lumină și culoare.

Pentru fiecare zi din viață îmi voi dărui o mie de zâmbete sincere și orizonturi fără nori. O merit. Și o meriți și tu!

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet