Image

Nimic nu este intamplator – “Adevarul e ca toata lumea te va rani. Trebuie doar sa-i gasesti pe aceia pentru care merita sa suferi.”

Publicat de Patricia Esca pe 7 May 2018 in De Suflet

Exista intotdeauna o intamplare in viata noastra care este responsabila de faptul ca am incetat sa progresam. O trauma, o infrangere foarte amara, o deziluzie in dragoste, chiar si o victorie pe care nu o intelegem cum trebuie ne face in cele din urma sa devenim lasi, ca sa nu spunem mai multe. Nimic nu este întâmplător.

În lumea asta, în care avem fericirea și norocul să trăim, fiecare întâlnire aparent întâmplătoare servește unui scop anume.

Uneori avem nevoie de oameni pentru ca ei să ne ajute să conștientizăm ceva și să schimbăm traiectoria vieții noastre, alteori – pentru a ne scutura un pic și a ne aminti cine suntem și încotro mergem. Uneori, aceștia sunt oamenii cu care interacționăm doar pentru câteva clipe.

Ca o ironie a sorții, nu trebuie să cunoaștem menirea fiecărui om care ne iese în cale, dar trebuie să rămânem mereu deschiși la tot ceea ce aduc acești oameni noi în viața noastră.

E cazul să privim lumea ca pe o țesătură din fire, roșii și argintii, fiecare reflectând întâlnirea cu o anumită persoană, chiar dacă aceasta încă nu a avut loc.

Citeste si  Cele mai frumoase ganduri pentru sufletele care se simt singure...

Toată viața noastră este o interacțiune continuă cu diferiți oameni. Și chiar dacă tehnologiile informaționale, internetul, rețelele de socializare încearcă să ne convingă că această interacțiune poate fi redusă la minim, în mintea noastră se schimbă ceva atunci când înțelegem că totul în viața noastră se întâmplă cu un anumit scop.

Nu toate aceste întâlniri sunt de lungă durată: uneori sunt interacțiuni de câteva clipe. Poate pentru a ne opri un pic și, în rezultat, să evităm un accident sau poate pentru a întâlni sufletul pereche. Uneori, forțele divine ne trimit în cale oameni care au menirea de a ne ajuta, chiar dacă ei nu vor deveni oameni importanți pentru noi.

Deși nu putem anticipa aceste întâlniri ale sorții, putem totuși să ne pregătim de aceste surprize neașteptate pe care ni le rezervă viața.

Oamenii care trebuie să ne trezească

Sunt acei oameni care intră în viața noastră pentru o perioadă lungă. Uneori e vorba de un prieten drag, de sufletul pereche. Sunt acei oameni care ne schimbă radical viața.

Citeste si  O pildă minunată despre lacrimile femeilor

Oamenii care ne ajută să ne amintim cine suntem

Uneori, în vâltoarea vieții, se întâmplă să ne rătăcim, să ne pierdem pe noi înșine. Din cauza rutinei zilnice și grijilor interminabile, uităm cine ne-am dorit să fim, la ce am visat și continuăm să visăm, cine suntem de fapt. Pur și simplu, de afundăm în viața de adult, plină de griji și responsabilități, uitând cine suntem noi cei adevărați. Și nu e vorba despre locul de muncă sau orașul în care locuim, ci despre suflet și lumea noastră interioară.

Există oameni care vin în viața noastră pentru a ne ajuta să înțelegem cine suntem, pentru a începe să fim noi înșine.

Oamenii care sunt importanți pentru o clipă

Atunci când inițiem o discuție cu trecător și nicidecum nu putem să ne oprim. Sau atunci când, pur și simplu, zâmbim unui om pe lângă care trecem și acesta ne răspunde și el cu un zâmbet. Și aceasta pare a fi într-adevăr un gen de legătură nepământească ce trebuia să aibă loc.

Citeste si  Sa nu-i ceri nimănui să fie în viața ta, cine trebuie să fie acolo va merge pe același drum cu tine!

Iar dacă dintr-un motiv sau altul cineva nu rămâne în viața noastră pentru mult timp, nu înseamnă că întâlnirea cu acel om nu a avut sens și un țel. Totul are un sens. Și anume aceste fire invizibile care ne leagă unul de altul fac ca viața noastră în această lume să fie atât de imprevizibilă. Niciodată nu știm când îl vom întâlni pe cel care ne va schimba viața pentru totdeauna.

Secretul vietii este sa cazi de sapte ori si sa te ridici de opt. Paulo Coelho

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!