Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență. E doar viața ne învață lecții în fiecare secundă a ei.

Doua fete tinere imparteau aceeasi locuinta. Una din ele s-a imbolnavit grav, a facut pneumonie intr-o perioada in care nu erau descoperite medicamentele si nici un alt remediu salvator. Doctorul nu i-a dat mari sanse de izbanda, insa colega ei nu a vrut nicicum sa renunte la speranta ca isi va reveni! Fata bonava era asezata langa o fereastra si vedea un zid cu iedera pe el. Zi de zi privea acel zid, iar pe zi ce trece se intrista tot mai tare. Cand toamna veni isi dadu seama ca starea ei nu s-a imbunatatit ci s-a agravat. I-a spus prietenei sale ca atunci cand ultima frunza va cadea, ea va muri. Nu mai facea altceva decat sa numere cate frunze au mai ramas… si suspina incet… incet. Prietena sa incerca din rasputeri sa o incurajeze, dar nimic nu mai putea face loc sperantei. Undeva la parter statea un pictor batran si sarac. Fata sanatoasa, fiind si ea pictorita, il chema uneori pe batran sa-i serveasca drept model. Astfel, batranul a aflat de povestea fetei muribunde si de prezicerea ei sumbra. Zilele treceau… si uite asa a venit si vremea in care o singura frunza se mai zbatea de una singura in bataia biciuitoare a vantului rece de toamna. Fetele se uitau cu frica dimineata la zid! Mare le-a fost uimirea cand au vazut ca dupa o noapte zbuciumata, plina de ploaie si vant, frunza era tot acolo! Speranta renascu! …batranul fu gasit mort….era ud si plin de vopsea! Fata sanatoase merse langa zid si vazu ca oricat de puternic era vantul frunza nu se misca! Citind aceasta povestire am realizat ca fiecare dintre noi trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ajuta speranta sa traiasca, in viata noastra, in viata celor din jurul nostru! Dalai Lama: „In Tibet exista o zicala: Nenorocirea trebuie sa fie folosita ca o sursa de putere. Indiferent de dificultatile cu care ne confruntam, de experientele dureroase de viata prin care trecem, adevaratul nostru dezastru este sa ne pierdem speranta!”

Povestea cizmarului sarac dar vesel – Povestire cu talc

A fost odata un cizmar sarac care era mereu vesel. Parea asa de fericit, incat de dimineata pana seara canta de bucurie. Mereu se adunau multi copii la fereastra casei sale si-l ascultau cu atentie. Uneori se adunau si pasarelele ca sa-l asculte. Langa el locuia un bogat. Acesta nu dormea toata noaptea, caci mereu isi numara galbenii. Abia dimineata se ducea la culcare. Ziua insa nu putea sa doarma pentru ca-l auzea pe cizmar cantand si invidia il nimicea, deoarece nu-si putea inchipui cum un sarantoc poate fi vesel. Intr-o zi ii veni o idee, un gand viclean ii sopti la ureche cum sa-l faca pe cizmar sa nu mai cante. Il invita la el si, spre marea sa surprindere, ii darui saracului o punga cu galbeni. Cand cizmarul ajunse acasa, deschise punga. Niciodata nu vazuse atatia galbeni. Incepu sa-i numere cu grija, iar copiii priveau cu atentie la el. Erau asa de multi, incat cizmarului ii era frica acum sa-i nu-i fure cineva. De aceea, noaptea ii lua cu sine in pat. Dar si acolo se gandea la ei si nu putea sa adoarma. Atunci duse punga cu galbeni in pod, dar nu era sigur nici de acest loc. Dis-de-dimineata se scula si lua galbenii si-i duse in cotetul cu gaini. Dar nici cu acest loc nu era prea multumit si, dupa un anumit timp, sapa o groapa si ingropa punga cu galbeni in pamant. Stiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea si nici nu mai canta, ci era tot timpul cu gandul la comoara sa. Din aceasta cauza era nelinistit, palid si framantat de ganduri. Nici pasarelele si nici copiii nu mai veneau sa-l viziteze. Asadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce sa faca? Intr-una din zile, cizmarul lua punga cu galbeni si-i duse inapoi bogatului. “Ia, te rog, galbenii inapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au imbolnavit si nici prietenii mei nu mai vor sa stie nimic despre mine. Vreau sa fiu din nou un cizmar sarac, cum am fost odinioara”. De atunci fericirea intra din nou in casa cizmarului. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Viața ne învață lecții în fiecare secundă a ei. Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență! Orice ni se întâmplă are un scop bine definit.

Este alegerea noastră cum și ce vrem să vedem, ce credem și cum vom proceda în viitor. Putem alege să evităm sau să omitem să vedem și altceva decât că totul e o eroare a Universului.

De obicei alegem varianta care ne place, ni se potrivește cu dispoziția din acel moment și cu gradul de prezență a noastră în propria existență. Putem opta să vedem peste tot semne și semnale, chiar și pe cele care nu sunt ale noastre.

Putem înțelege mesajele, sau le putem interpreta astfel încât să se adapteze după ego-ul nostru. Sau putem, pur și simplu, să tăcem și să privim cu ochi obiectiv ce ni se întâmplă.

Ca de obicei, totul este o alegere.

În loc să alegem să fim supărați pe viață, pe oameni, pe situații, pe sistem, etc., nu am avea mai mult de câștigat dacă am sta puțin să vedem ce avem de învățat din cele ce ni se întâmplă?

Furia, supărarea, disperarea, dezamăgirea, frica, sunt consumatoare de energie și ocupă atât de mult loc în mintea umană încât blochează accesul la conștiință, la orice „voce” a rațiunii.

Hai să ne imaginăm că am luat o hotărâre neinspirată, iar consecințele ei au fost foarte neplăcute.

În loc să stăm, să vedem unde am greșit, de ce, când, și cum, pentru a nu se mai repeta situația, ne lăsăm invadați de furie, regrete, păreri de rău, mustrări de conștiință pe care nu numai că nu le oprim, dar începem să le hrănim, să le amplificăm, până ce devin atât de mari în ochii noștri încât ne blochează să mai vedem și altceva.

Ca și cum în fața ne-a apărut brusc un obstacol atât de mare încât ochii nu mai pot vedea dincolo de el. Și, în loc să-l ocolim, să-l evităm, să găsim o altă cale, ne oprim și ne plângem de nenorocirea ce s-a abătut peste noi transformându-ne viața în calvar.

Alegerea reacției și a comportamentului în fața acestor probleme apărute ne aparține.

Totul în viață se întâmplă cu un scop: acela de a învăța pentru a deveni mai buni, pentru ca și noi, la rândul nostru, să-i putem învăța pe alții, să-i îndrumăm atunci când vor ajunge în fața unor obstacole (aparent) de netrecut ale vieții.

Nimic nu se întâmplă pentru a ne face pe noi să ne simțim mizerabil, victime sau învinși ai sorții, vieții sau Universului.

Publicitate

Lucrurile nu se întâmplă cu dedicație specială numai pentru noi din partea karmei. Ar fi bine să încetăm să ne mai credem atât de speciali încât să ne imaginăm că totul ni se întâmplă numai nouă.

Nimic nu ni se întâmplă fără ca noi să fi generat acea situație prin hotărârile și deciziile luate de-a lungul anilor.

Dacă vom susține non-stop că noi nu avem nicio vină pentru ce ni s-a întâmplat, ne vom înconjura voit de obstacole ce ne vor împiedica să luăm hotărâri optime pentru devenirea noastră, ca oameni.

Iar dacă nu ne oprim să vedem unde și ce am greșit, vom atrage în viața noastră disperarea, ura și disprețul față de viață.

Și din această stare, cum vor arăta hotărârile pe care le luăm pentru viitor?

Din furie nu poate rezulta calm; din disperare nu se obține înțelepciune.

Regretele nu generează stare de bine și de deschidere către viitor; mustrările de conștiință nu vor conduce către alegeri inspirate.

Din stările negative rezultă doar trăiri negative, iar hotărârile rezultate nu pot fi decât la fel.

Dar dacă ne-am folosi înțelepciunea, pe care (se presupune că) o avem, putem opri expansiunea furiilor și a regretelor stând și analizând situațiile și dizolvând, astfel, pesimismul.

Acceptarea situațiilor trecute, a emoțiilor și gesturilor din spatele lor, duce la anihilarea acelor trăiri, la rezolvarea și acceptarea situațiilor neplăcute, și la dizolvarea acelor obstacole care au blocat vederea clară a viitorului.

Doar așa se poate învăța ceva din experiențe, și nu acumulând disperare, nemulțumire, dispreț față de viață, de semeni și de noi înșine, sau învinuind în dreapta și în stânga pentru nenoroc.

Totul în viață se întâmplă cu un scop: acela de a învăța lecția acceptării și a pășirii mai departe, în ciuda obstacolelor reale sau imaginate pe care le întâlnim pe drumul vieții.

Putem alege între a ne irosi timpul și energia cu furii inutile, care nu rezolvă nimic, sau să vedem care este lecția de învățat și de ce tocmai acum ne-a fost scoasă în cale.

Orice ni se întâmplă are un scop bine definit.

Nimic nu e întâmplător, accidental sau coincidență. E doar viața ne învață lecții în fiecare secundă a ei.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet