“Pe măsură ce îmbătrânesc, sunt tot mai puțin atent la ceea ce spun oamenii. Urmăresc, însă, ceea ce fac.” – Andrew Carnegie
Câţi dintre noi se simt bine în pielea lor, în viaţa lor, în familiile lor? Câţi dintre noi sunt pregătiţi pentru o schimbare radicală? Câţi dintre noi au curajul să facă o astfel de schimbare? Câţi dintre noi pot să recunoască că au greşit? Câţi dintre noi ştiu ce e aia fericire? Câţi dintre noi ştiu unde să o caute? Câţi dintre noi ştiu să iubească?
Câţi dintre noi ştiu să ceară? Câţi dintre noi ştiu să primească? Câţi dintre noi ştiu să asculte? Câţi dintre noi ştiu să dăruiască? Câţi dintre noi ştiu să împartă? Câţi dintre noi ştiu să mulţumească? Câţi dintre noi ştiu să aline? Câţi dintre noi ştiu să preţuiască? Câţi dintre noi ştiu să aprecieze? Câţi dintre noi ştiu să trăiască?
Cu fiecare secundă, minut, oră, zi, săptămână, lună, an, uităm lucrurile elementare. Uităm cum se fac lucrurile simple. Uităm cine suntem, uităm ce vrem, uităm tot. Ne alimentăm cu lucruri la îndemână, ne consumăm energia pe lucruri prea puţin importante, ne mutilăm dorinţele, ne umplem de venin, ne pregătim armele pentru razboaiele surde cu toţi din jurul nostru. Suntem nervoşi, ne dezumanizăm, devenim canibali.
Aşteptăm să se stingă lumina şi muşcăm în stânga şi în dreapta. Nu mai avem reguli, nu mai avem mamă şi nici tată. Suntem fiare. Luptăm cu toţi. Luptăm cu cei din jur, luptăm cu noi. Ni se lipesc de noi obiceiuri proaste. Nu ştim să ne alegem modelele, uităm să fim oameni şi ne ghidăm după lucruri de suprafaţă. Avem războaiele noastre. Al căror scop nu există. Suntem de suprafaţă, suntem superficiali, ne hrănim cu tâmpenii. Ne cade mereu greu la stomac dar facem eforturi.
Ne ridicăm şi o luăm din nou de la capăt. Ne certăm cu părinţii, ne înjurăm în trafic, nu vorbim ani de zile cu copiii noştri. Ne certăm cu prietenii de o viaţă pe tot felul de lucruri mărunte. Ne dezumanizăm. Căutăm fericirea pe net. Ne iubim prin ecranele monitoarelor. Trimitem felicitări virtuale, înghesuim sute de fețe zâmbitoare prin sms-urile pe care le trimitem. Judecăm după aparenţe, la cald.
Nu lăsăm nimic să se răcească. Ne dorim să continuăm relaţiile ratate şi uităm să dăm şanse oamenilor care chiar contează. Ne debarasăm de toţi oamenii buni şi ne alăturăm oamenilor care nu ne merită. Ne place mereu fructul interzis şi nu ezităm să muşcăm din el până ne doare gura. Până ne otrăvim, până ne ardem limba, până ne apar afte în gură. Luptăm pe toate planurile. Cedăm când ne e greu, când cineva care merită a făcut o greşeală. Nu vrem să îl iertăm fix pe cel care greşeşte cel mai puţin.
Ne aruncăm în braţele altora. Ne bucurăm că am scăpat de un om care chiar ne iubea. Ne lipim buzele de toate trupurile pe care le vedem. Limba noastră face vârtej în gurile tuturor. Ne amestecăm trupurile cu oricine, oricând, oricum. Ne afundăm zilele proaste în tot felul de aşternuturi străine. Ne încântă complimentele chiar şi când sunt false, aruncăm like-uri şi abia aşteptăm să le primim înapoi. Uităm de oamenii dragi, îi sunăm rar, îi repezim. Uităm când sunt zilele lor de naştere.
Alergăm după oferte, ne golim cardurile pe lucruri inutile, umplem căruţurile cu e-uri. Uităm cine suntem şi vrem să devenim altcineva.
Suntem plini de invidie. Suntem supăraţi că prietenii cei mai buni câştigă mai bine. Investim tot ceea ce avem în faţadă şi uităm că temelia e cea mai importantă la o construcţie. Habar nu avem care sunt modelele noastre. Ne spălăm cu şamponul X pentru că şi X-uleasca o face.
Uităm de noi, ne dezumanizăm, ne pierdem, ne irosim puţin câte puţin. Suntem în căutare de tot dar nu punem mâna în esenţă pe nimic.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
