Ne dam seama prea tarziu care este valoarea timpului…

Publicitate

“Cand ajungi sa iubesti viata vei vedea frumusetea in toate lucrurile posibile” – Kahlil Gibran

Cum ne-am comporta unii fata de altii daca momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem si daca acest moment ar trebui sa exprime toata dragostea si grija ce-o avem pentru celalalt? Am trai cu o intensitate si cu o profunzime pe care altfel nu am putea sa le atingem vreodata.

Ganditi-va numai cum ar fi daca am constientiza ca fiecare clipa a vietii noastre ar putea fi si cea din urma, ca acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desavarsire, ca vorbele pe care le spunem ar putea fi si ultimele, si ca ele trebuie sa exprime toata frumusetea, intelepciunea, cunoasterea si, mai presus de orice, toata dragostea pe care am dobandit-o de-a lungul intregii vieti, oricat de lunga sau scurta ar fi fost ea!

Cum ne-am comporta unii fata de altii daca momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem si daca acest moment ar trebui sa exprime toata dragostea si grija ce-o avem pentru celalalt! Am trai cu o intensitate si cu o profunzime pe care altfel nu am putea sa le atingem vreodata. Dar nu suntem constienti de ceea ce reprezinta momentul prezent. Trecem de la trecut la viitor fara sa traim cu intensitate momentul prezentului.

In jurnalul sau, Dostoievski ne spune ce i s-a intamplat cand a fost condamnat la moarte. Aflandu-se in asteptarea momentului executiei prin spanzuratoare, statea si privea lumea din jurul lui. Cat de stralucitoare era lumina si cat de minunat era aerul pe care il respira, cat de frumoasa lumea din jurul lui, cat de pretioasa fiecare clipa a vietii, acum cand inca mai era in viata, dar se afla in prag de moarte. „O, spuse el in acel moment, daca mi s-ar darui viata, nici o clipa n-as mai irosi-o in zadar.”

Publicitate

I se daruise viata, si atat de mult risipise din ea. Daca am fi constienti de aceasta, cum ne-am trata unii pe altii, si chiar pe noi insine! Daca am sti ca persoana careia ii vorbim ar putea muri dintr-o clipa in alta si ca sunetul vocii noastre, continutul cuvintelor, gestul pe care il facem, modul in care ne adresam, intentiile noastre ar putea fi ultimele lucruri percepute de ea si pe care le-ar lua cu sine in vesnicie, cat de atenti, de grijulii, de iubitori am fi, cu adevarat.

Caci experienta arata ca in fata mortii orice resentimente, amaraciuni, antipatii reciproce se sterg si dispar. Moartea este prea mare fata de ceea ce ar trebui sa ne apara nesemnificativ chiar si la scara vietii vremelnice. Vazand moartea din acest unghi, gandul si aducerea aminte de moarte ar fi singura putere ce ar face ca viata sa fie intensa. A trai pentru a fi la inaltimea mortii, a trai in asa fel incat, oricand ne-am intalni cu moartea, sa ne gaseasca pe culme, pe creasta valului, nu in groapa, pentru ca ultimele noastre cuvinte sa nu fie inutile si ultimul nostru gest sa nu fie zadarnic!

(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, p. 79-81)

Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Daca femeia nu face nimic in casa…

Publicitate

Într-o zi, soţul vine de la serviciu şi nu poate băga maşina în garaj, deoarece pe aleea spre garaj erau trântite bicicletele copiilor. Dă să bage bicicletele în garaj şi găseşte jeep-ul soţiei deschis şi câinele plin de noroi întins pe bancheta din spate.

Nedumerit, intră în curtea interioară, unde vede copiii într-o baltă de noroi, piscina şi ea murdară, copiii se stropeau cu furtunul. Îngrijorat, intră în bucătărie, nu fără a observa că geamul de la uşă era plin cu pălmuţe de ciocolată, clanţa îmbrăcată în felii de şuncă şi gaura cheii înfundată cu un cârnat. În bucătărie curgea apa, frigiderul era deschis şi conţinutul lui vărsat pe podea, farfurii şi pahare murdare peste tot.

Pe masă o baltă de suc , muştele roiau pe masă. Pe jos nu se putea călca altfel, decât pe mâncarea căţelului sau în conţinutul borcanelor de murături.

Panicat şi alb la faţă, începe să îşi caute soţia prin toată casa. Era un vacarm de nedescris – televizorul şi computerul erau date la maximum. Intră în baie unde prosoapele pluteau pe podea într-o baltă de apă şi sulurile de hârtie igienică erau derulate prin cuier, prin cadă şi pe mânerul de la uşă.

În sfârşit îşi găseşte soţia în ultimul dormitor, relaxată, cu o mască pe faţă, bigudiuri în păr. Citea o revistă şi asculta muzică cu căştile pe urechi. Cu un ultim efort, o întreabă ce s-a întâmplat. Ea îi răspunde:

– Îţi aduci aminte când te întorceai acasă şi mă întrebai ce am făcut toată ziua? Ei bine… azi n-am făcut nimic!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Când femeia minte

“O croitoreasă cosea într-o după-amiază pe malul râului. La un moment dat, îi căzu degetarul în apă. Femeia începu să plângă atât de tare, încât apăru Dumnezeu şi o întrebă:

-De ce plângi, copila mea?

Publicitate

Femeia îi povesti că şi-a scăpat degetarul în râu şi că are mare nevoie de el, pentru lucrul ei, prin care îşi ajută bărbatul să întreţină familia lor săracă. Dumnezeu băgă mâna în apă şi scoase un degetar de aur bătut cu rubine.

-Acesta este degetarul tău?

-Nu, răspunse femeia.

Dumnezeu căută din nou în râu şi scoase un degetar din aur bătut cu smaralde.

-Dar acesta, e degetarul tău?

-Nu, răspunse femeia.

În sfârşit scoase din apă un degetar de piele.

-Acesta e degetarul meu! spuse femeia bucuroasă.

Văzând cât de cinstită e femeia, Dumnezeu i le dărui pe toate trei şi ea plecă fericită acasă.

Peste câţiva ani, femeia se plimba cu soţul ei pe malul râului. Bărbatul alunecă, căzu în apă şi dispăru în valuri. Femeia începu să plângă atât de tare, încât Dumnezeu o auzi din nou şi veni să o întrebe ce necaz are:

-O, Doamne, soţul meu a căzut în râu! spuse femeia plângând.

Domnul se scufundă în valuri şi ieşi apoi la mal cu George Clooney.

-El este soţul tău?

-Da, răspunse femeia.

Dumnezeu se umplu de mânie:

-Ai minţit! Acesta nu este soţul tău!

Femeia răspunse:

-Doamne, te rog să mă ierţi, dar şi să mă înţelegi! Dacă aş fi spus NU la George Clooney, l-ai fi scos apoi pe Brad Pitt. Dacă aş fi spus NU, din nou, l-ai fi adus apoi pe soţul meu. Şi dacă la el aş fi răspuns DA, mi i-ai fi dat pe toţi trei. Ştii Doamne, eu nu mai simt ca la 20 de ani, n-aş putea să port de grijă la trei bărbaţi! Doar DIN ACEST MOTIV am răspuns DA la George Clooney!

Dumnezeu impresionat, îi spuse femeii că poate să-l păstreze pe George Clooney.

MORALA: Când o femeie minte, o face din cele mai bune şi onorabile motive, şi în interesul tuturor. Cel puţin aceasta este versiunea noastră, pe care o susţinem.”

Semnat: noi, femeile!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala