Ne dam seama prea tarziu care este valoarea timpului…

"Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă si atata tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplită e in stare sa simta cea mai mare fericire. " - Alexandre Dumas Un om sarac traia cu nevasta sa si cei sase copii intr-o casuta foarte mica, cu o singura camera. Spatiul era mic si se impiedicau mereu unul de celalalt. Omul nu a mai suportat aceasta situatie care devenise absolut insuportabila si disperata pentru ei. A vorbit cu sotia sa si impreuna s-au consultat cu privire la ce e de facut... Sotia l-a sfatuit sa mearga sa ii vorbeasca Rabinului si el asa a facut. Omul sarac i-a spus Rabinului cat de mizerabila era situatia la el acasa, cu sotia si cei sase copii, toti mancand si traind intr-o singura camera. Sarmanul om ii spuse rabinului: „Din aceasta cauza strigam si ne certam unii cu ceilalti. Viata e foarte grea. Sunt disperat si nu stiu ce sa mai fac...” Rabinul s-a gandit foarte profund la problema acestui om amarat si apoi spuse: „Fa exact cum iti spun si lucrurile vor incepe sa fie mai bune pentru tine. Promiti?” „Promit”, a spus omul sarac, punandu-si toata speranta si amaraciunea in grija acestui Rabin cunoscut pentru intelepciunea lui. Apoi Rabinul l-a intrebat: „Tu ai animale?” „Da, am”, a spus barbatul. „Am o vaca, o capra si cativa pui.” "Bine", spuse, Rabinul. "Cand te intorci acasa, ia-ti toate animalele in casa sa locuiasca cu tine". Barbatul a ramas uimit sa auda sfatul Rabinului, dar a promis sa faca precum il sfatuise Rabinul. Asa ca, atunci cand a ajuns acasa si-a luat toate animalele sa locuiasca in casa cu el. A doua zi, barbatul a fugit repede inapoi la rabin ca sa ii spuna: „Ce mi-ai facut, Rabinule?”, s-a plans el. „Este ingrozitor. Am facut ceea ce mi-ai spus, am luat toate animalele in casa, asa cum mi-ai spus si e ingrozitor! Rabine, ajuta-ma!” Rabinul a ascultat si a spus cu calm: ”Acum du-te acasa si scoate puii afara.” Sarmanul barbat a facut asa cum i-a spus rabinul si s-a intors apoi a doua zi: „Am scos puii, rabine! Dar capra, capra strica toata mobila si tot ce ii apare in cale!”, s-a plans el. Bunul Rabin ii spuse: „Du-te acasa si scoate capra si fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze!” Asa incat sarmanul s-a dus acasa si a scos si capra. Dar apoi s-a intors repede la Rabin, milogindu-se si plangand: „In ce cosmar m-ai pus sa traiesc la mine in casa, Rabine! Cu vaca e ca si cand as trai intr-un grajd! Nu se poate ca niste fiinte umane sa traiasca in acest mod!” Rabinul i-a raspuns cu blandete: „Dragul meu, ai dreptate. Domnul sa te binecuvanteze. Mergi acasa si scoate vaca din casa ta.” Omul s-a dus repede acasa si a scos vaca din casa. A doua zi s-a intors intr-un suflet la Rabin: ”Oh, Rabine”, a spus el cu un zambet mare pe fata. „Avem o viata minunata acum. Animalele au fost scoase din casa. Acum avem destul loc si ne intelegem bine.” Din acea zi, omul nostru si familia sa au fost mult mai recunoscatori pentru ceea ce au deja si, treptat, lucrurile au inceput sa mearga mult mai bine pentru toti. De atunci au fost mult mai multumiti cu ceea ce aveau deja, iar starea aceasta de multumire si optimism l-a ajutat pe omul nostru sa isi gaseasca un loc mai bun de munca si incet, incet sa iasa din saracie si sa isi multumeasca familia. Fericirea nu este a avea ceea ce iti doresti. Este a-ti dori ceea ce ai deja. – Rabinul Hayman Schachtel Sursa: grabo.ro Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

“Cand ajungi sa iubesti viata vei vedea frumusetea in toate lucrurile posibile” – Kahlil Gibran

Cum ne-am comporta unii fata de altii daca momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem si daca acest moment ar trebui sa exprime toata dragostea si grija ce-o avem pentru celalalt? Am trai cu o intensitate si cu o profunzime pe care altfel nu am putea sa le atingem vreodata.

Ganditi-va numai cum ar fi daca am constientiza ca fiecare clipa a vietii noastre ar putea fi si cea din urma, ca acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desavarsire, ca vorbele pe care le spunem ar putea fi si ultimele, si ca ele trebuie sa exprime toata frumusetea, intelepciunea, cunoasterea si, mai presus de orice, toata dragostea pe care am dobandit-o de-a lungul intregii vieti, oricat de lunga sau scurta ar fi fost ea!

Cum ne-am comporta unii fata de altii daca momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem si daca acest moment ar trebui sa exprime toata dragostea si grija ce-o avem pentru celalalt! Am trai cu o intensitate si cu o profunzime pe care altfel nu am putea sa le atingem vreodata. Dar nu suntem constienti de ceea ce reprezinta momentul prezent. Trecem de la trecut la viitor fara sa traim cu intensitate momentul prezentului.

In jurnalul sau, Dostoievski ne spune ce i s-a intamplat cand a fost condamnat la moarte. Aflandu-se in asteptarea momentului executiei prin spanzuratoare, statea si privea lumea din jurul lui. Cat de stralucitoare era lumina si cat de minunat era aerul pe care il respira, cat de frumoasa lumea din jurul lui, cat de pretioasa fiecare clipa a vietii, acum cand inca mai era in viata, dar se afla in prag de moarte. „O, spuse el in acel moment, daca mi s-ar darui viata, nici o clipa n-as mai irosi-o in zadar.”

Publicitate

I se daruise viata, si atat de mult risipise din ea. Daca am fi constienti de aceasta, cum ne-am trata unii pe altii, si chiar pe noi insine! Daca am sti ca persoana careia ii vorbim ar putea muri dintr-o clipa in alta si ca sunetul vocii noastre, continutul cuvintelor, gestul pe care il facem, modul in care ne adresam, intentiile noastre ar putea fi ultimele lucruri percepute de ea si pe care le-ar lua cu sine in vesnicie, cat de atenti, de grijulii, de iubitori am fi, cu adevarat.

Caci experienta arata ca in fata mortii orice resentimente, amaraciuni, antipatii reciproce se sterg si dispar. Moartea este prea mare fata de ceea ce ar trebui sa ne apara nesemnificativ chiar si la scara vietii vremelnice. Vazand moartea din acest unghi, gandul si aducerea aminte de moarte ar fi singura putere ce ar face ca viata sa fie intensa. A trai pentru a fi la inaltimea mortii, a trai in asa fel incat, oricand ne-am intalni cu moartea, sa ne gaseasca pe culme, pe creasta valului, nu in groapa, pentru ca ultimele noastre cuvinte sa nu fie inutile si ultimul nostru gest sa nu fie zadarnic!

(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, p. 79-81)

Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!


Publicitate


Alte Articole