Ne dam seama prea tarziu care este valoarea timpului…

Publicitate

“Cand ajungi sa iubesti viata vei vedea frumusetea in toate lucrurile posibile” – Kahlil Gibran

Cum ne-am comporta unii fata de altii daca momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem si daca acest moment ar trebui sa exprime toata dragostea si grija ce-o avem pentru celalalt? Am trai cu o intensitate si cu o profunzime pe care altfel nu am putea sa le atingem vreodata.

Ganditi-va numai cum ar fi daca am constientiza ca fiecare clipa a vietii noastre ar putea fi si cea din urma, ca acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desavarsire, ca vorbele pe care le spunem ar putea fi si ultimele, si ca ele trebuie sa exprime toata frumusetea, intelepciunea, cunoasterea si, mai presus de orice, toata dragostea pe care am dobandit-o de-a lungul intregii vieti, oricat de lunga sau scurta ar fi fost ea!

Cum ne-am comporta unii fata de altii daca momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem si daca acest moment ar trebui sa exprime toata dragostea si grija ce-o avem pentru celalalt! Am trai cu o intensitate si cu o profunzime pe care altfel nu am putea sa le atingem vreodata. Dar nu suntem constienti de ceea ce reprezinta momentul prezent. Trecem de la trecut la viitor fara sa traim cu intensitate momentul prezentului.

In jurnalul sau, Dostoievski ne spune ce i s-a intamplat cand a fost condamnat la moarte. Aflandu-se in asteptarea momentului executiei prin spanzuratoare, statea si privea lumea din jurul lui. Cat de stralucitoare era lumina si cat de minunat era aerul pe care il respira, cat de frumoasa lumea din jurul lui, cat de pretioasa fiecare clipa a vietii, acum cand inca mai era in viata, dar se afla in prag de moarte. „O, spuse el in acel moment, daca mi s-ar darui viata, nici o clipa n-as mai irosi-o in zadar.”

Publicitate

I se daruise viata, si atat de mult risipise din ea. Daca am fi constienti de aceasta, cum ne-am trata unii pe altii, si chiar pe noi insine! Daca am sti ca persoana careia ii vorbim ar putea muri dintr-o clipa in alta si ca sunetul vocii noastre, continutul cuvintelor, gestul pe care il facem, modul in care ne adresam, intentiile noastre ar putea fi ultimele lucruri percepute de ea si pe care le-ar lua cu sine in vesnicie, cat de atenti, de grijulii, de iubitori am fi, cu adevarat.

Caci experienta arata ca in fata mortii orice resentimente, amaraciuni, antipatii reciproce se sterg si dispar. Moartea este prea mare fata de ceea ce ar trebui sa ne apara nesemnificativ chiar si la scara vietii vremelnice. Vazand moartea din acest unghi, gandul si aducerea aminte de moarte ar fi singura putere ce ar face ca viata sa fie intensa. A trai pentru a fi la inaltimea mortii, a trai in asa fel incat, oricand ne-am intalni cu moartea, sa ne gaseasca pe culme, pe creasta valului, nu in groapa, pentru ca ultimele noastre cuvinte sa nu fie inutile si ultimul nostru gest sa nu fie zadarnic!

(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, p. 79-81)

Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet