Mos Necuale – traditii si obiceiuri de 5 si 6 Decembrie

Publicitate

Pe 6 decembrie îl sărbătorim pe Moş Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, iar cu o seară înainte, pe 5 decembrie, toţi copiii îşi lustruiesc ghetuţele ca niciodată, în aşteptarea cadourilor dulci şi cu speranţa ca Moşul să nu le aducă vestita nuieluşă – semn al indisciplinei.

Puţini sunt, însă, cei care ştiu că numele popular al lui Moş Nicolae este San-Nicoară, cel care este cunoscut pentru că are grijă ca soarele să nu treacă de el şi să ajungă pe tărâmurile de miazănoapte, lăsând lumea fără căldură şi fără lumină.

Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, preț de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată, motiv pentru care numele lui nu poate fi asociat cu niciun chip.

Povestea darurilor aduse pe furiş copiilor în această noapte a început acum foarte mult timp. Este un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie. În calendarul ortodox în această dată este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Unul dintre lucruri mai puţin cunoscute despre Moş Nicolae este că acestuia îi sunt atribuite nu mai puţin de 21 de miracole.

Moş Nicolae. Legendă. Una dintre cele mai cunoscute este legenda celor trei surori, fetele unui nobil sărac, care nu se puteau mărita din pricina faptului că nu aveau zestre. Nicolae, care la vremea aceea ajunsese prelat, a pus în uşă, pe rând, pentru fiecare fată ajunsă la vârsta măritişului câte un săculeţ cu aur, fără să îşi dezvluie identititatea. Când a venit vremea măritişului pentru cea de-a treia, nobilul a stat de pază ca să afle cine este binefăcătorul fetelor sale. Se spune că Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului cu aur prin hornul casei drept într-o şosetă agăţată la uscat pe şemineu. Numai că tatăl fetelor l-a văzut pe Nicolae şi nu a putut ţine secretul, iar de atunci oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae. Cei trei săculeţi de aur dăruiţi fetelor au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub formă a trei bile de aur şi aşa a apărut şi obiceiul agăţării şosetelor de şemineu, pentru a fi umplute cu daruri.

Publicitate

Tradiţia românească spune că Sânicoară este bătrân şi are barba albă. În 6 decembrie, Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: “Hei, a întinerit Sfântul Nicolae”.

Legendele românești spun că Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele, ajuta văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apara soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. Mai mult decât atât, se spune că dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna.

În Franţa, Sfântul Nicolae este însoţit de un personaj numit Le Père Fouettard, pe care oamenii îl dispreţuiesc.

În Germania, Sfântul Nicolae vine împreună cu un aghiotant care poartă nume diferite. Sfântul Nicolae are un sac în spate şi un băţ în mână, iar aghiotantul este o fiinţă înspăimântătoare. În zona Berchtesgaden, 12 tineri îmbrăcaţi în paie, cu măşti pe faţă care reprezintă animale, dansează în urma Sfântului Nicolae şi sună din talăngi. După ce oferă daruri fiecărei case în parte, tinerii dau gazdele afară făcându-se că le bat, ca pedeapsa simbolică pentru eventualele rele săvârşite.

Treptat, tradiţia nuieluşei care îi sperie pe copiii neascultători s-a răspândit şi în Germania, Olanda sau Belgia şi a ajuns şi până pe meleagurile noastre, şi de aceea, de Moş Nicolae, copiii cuminţi primesc dulciuri şi jucării, iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă care să le amintească de o eventuală pedeapsă.

Moş Nicolae. Tradiţie. În ceea ce priveşte tradiţiile din ţara noastră, există obiceiul să se pună în apă crenguţe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcţie de crenguţa care a înflorit, se aşteaptă recolta de fructe în noul an. Iar în unele zone din țară, la sate, în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să organizează în cete şi își aleg gazda la care vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.

Pentru voi cum arată seara de 5 decembrie şi dimineaţa de 6? Ce alte tradiţii ale Sfântului Nicolae mai cunoaşteti?

Publicitate
Alte Articole
Articole

Te-ai intrebat vreodata daca stii sa te rogi? Si in ce fel te rogi?

Publicitate

In lipsa unei practici adecvate, nu este intotdeauna usor de ajuns la aceasta veritabila putere a rugaciunii. De multe ori se trece prin faze intermediare, care nu pot fi considerate o autentica rugaciune, nu pentru ca ele nu ar avea cel putin pe moment anumite efecte, ci pentru ca ele nu apar dintr-un plin al sufletului si inimii si reprezinta mai mult o nevoie de moment. Fara a minimaliza nici efectul acestora, ca posibile etape catre o stare interioara autentic inaltatoare, de natura sa ne apropie de Dumnezeu, este bine sa cunoastem aceste forme partiale de rugaciune si sa evitam sa ramanem doar la ele, ceea ce ar fi o greseala.

Iata, in aceasta directie, clasificarea pe care o face William Carr Peel in cartea sa “Cum raspunde Dumnezeu cand omul se roaga”, cu privire la modul inadecvat de a ne ruga, lipsit de sinceritate sau de o deschidere sufleteasca reala:

Rugaciunea de tip “Sunt in criza – ajuta-ma!”

Este cazul celor ce se roaga numai in situatii de urgenta, atunci cand se confrunta cu necazuri, uitand in restul timpului aproape complet de aceasta modalitate spirituala. Nu este nimic rau in a ne ruga atunci cand trecem prin momente grele, dar este o mare greseala sa uitam de sprijinul primit imediat ce ne simtim mai bine sau am depasit momentul dificil. Aceasta arata ca intelegerea noastra asupra vietii si relatia noastra cu Dumnezeu sunt inca firave… Pentru a schimba acest mod de raportare la Dumnezeu este in primul rand necesar sa nu uitam sa ii multumim cat mai des pentru ceea ce ne ofera si sa nu uitam sa ne rugam pentru cei apropiati sau pentru oricine simtim ca are nevoie de aceasta. Acest mod de a actiona ne va face sa fim mai cuprinzatori sufleteste si sa ne extindem timpul rugaciunii si asupra unor momente ce nu privesc doar nevoile noastre. A ne ruga si pentru altii poate sa constituie pentru unele persoane o cale de vindecare sufleteasca rapida, prin amplificarea compasiunii si a atentiei. In plus, intr-una dintre miraculoasele aparitii ale Fecioarei Maria de la Fatima, Ea afirma: “Multe fiinte sunt sortite sa ajunga in infern tocmai pentru ca nu au pe nimeni care ar putea sa se roage pentru ele.”

Rugaciunea “sablon”

Este rugaciunea facuta cu convingerea ca numai anumite formulari precise pot ajunge la Dumnezeu si ceea ce nu intra in aceste canoane este fie considerat un pacat, fie nu va fi ascultat de Dumnezeu. Nici aici, greseala nu este aceea de a folosi anumite formule precise de rugaciune, ci rigiditatea sufleteasca si micimea launtrica ce ne poate face sa credem ca numai asa este corect si orice alt fel de abordare a relatiei cu Tatal Ceresc prin rugaciune este eronata. Aceasta etapa se depaseste simplu prin purtarea unui gen de dialog interior liber cu Dumnezeu, in care ii impartasim bucuriile si suferintele noastre, chiar fara a-i cere absolut nimic. Aceasta ne va deschide si incalzi sufletul astfel ca formulele rigide care pana atunci erau un fel de invocatie stearpa pentru noi, vor deveni pline de forta si viata, datorita incalzirii inimii si trezirii sufletului.

Rugaciunea de tip „troc”

Publicitate

Fie ca este formulata clar in acest sens sau are doar ca substrat dorinta de a obtine cu orice pret un anumit avantaj, acest tip de rugaciune se traduce in genul: “Doamne, sa facem o intelegere. Daca tu raspunzi rugaciunii mele si imi oferi ceea ce eu iti cer, atunci eu voi face la randul meu cutare lucru (voi da bani saracilor, voi dona pentru biserica, voi renunta la fumat, etc.)”. Acest gen de rugaciune prezinta o greseala de abordare si arata in mod surprinzator chiar o lipsa de credinta in Dumnezeu. De ce? Pentru ca inainte de toate iubirea si credinta, precum si intuirea puterii divine, exclud trocul si presupun abandonarea dorintelor care de multe ori pot fi de genul “vreau casa” sau masina, avantaje, pozitie sociala, prieteni etc. Exista insa si o alta posibilitate, de data aceasta pozitiva, in care vizam un scop pur spiritual, cum este cazul vindecarii de obiceiuri nefaste, de invidie, gelozie sau orgoliu, caz in care Dumnezeu ne poate raspunde cu repeziciune in masura in care suntem dispusi cu adevarat sa ii oferim “in schimb” efortul nostru de transformare si actiunile orientate in sensul ajutorarii altor oameni.

Rugaciunea de tip combativ

Este caracteristica fiintelor orgolioase care ajung nu arareori sa se supere pe Dumnezeu pentru ca, desi l-au rugat in numeroase randuri, El nu le-a raspuns la cererile lor insistente. Ei tind atunci sa Il “traga la raspundere” pe Dumnezeu pentru ca nu le-a raspuns in modul in care ei au dorit aceasta. Pentru cei ce se afla intr-o astfel de situatie e necesar sa inteleaga ca, asa cum afirma un intelept, Dumnezeu nu va raspunde niciodata intrebarilor prost puse si nici cererilor ce nu sunt in acord cu Armonia Divina. Pe de alta parte, sunt numerosi cei care considera ca nu li s-a raspuns, dar de fapt ei nu au stiut sa identifice si sa inteleaga raspunsul pe care l-au primit.

Fara indoiala ca se poate scrie extrem de mult pe tema modului de a ne ruga, a felului in care Dumnezeu ne poate ajuta sau a modului in care poate sa apara vindecarea. Toate acestea, la fel ca si relatarile care ne infioara si ne emotioneaza prin caracterul lor de revelatie si de contact cu puterile divine, nu ne sunt insa de un real folos decat intr-un singur caz: acela in care ele ne mobilizeaza pentru a incerca si a reusi sa traim in fiinta noastra aceasta realitate a comunicarii cu Tatal Ceresc prin rugaciune sincera. Odata ce am trait intens in intreaga fiinta aceasta emotie a raspunsului divin, nu vor mai exista ezitarile, indoiala sau suspiciunea vor fi risipite, iar existenta noastra poate sa capete o dimensiune noua, in care simtim ca traim mai adevarat, mai plini de iubire, deschisi fata de ceilalti si in primul rand fata de aceasta lume spirituala care este permanent prezenta in noi. Un intelept oriental afirma ca aceasta lume a spiritului la care rugaciunea ne permite sa accedem este, pentru cei ce o simt, cu mult mai reala decat cele mai solide si concrete obiecte ale acestei lumi.

Raspunsul la aceasta intrebare este chiar cheia eficientei in rugaciune. Foarte multi credinciosi se roaga zilnic, in conformitate cu religia si credinta proprie, cu cuvintele si dupa cunoasterea pe care o are. Fiecare dintre cei ce se roaga doreste, aspira, comunica sau pur si simplu se bucura in rugaciunea sa, dorind sa obtina un anumit raspuns sau semn ca ea a fost ascultata.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate