Modurile prin care Dumnezeu ne grăiește sunt multe și diferite, dar va trebui ca noi să-I vorbim mai întâi, cu inimă curățită de păcate, ca să ne audă, și după aceea, El ne va răspunde pe măsura folosului nostru sufletesc

Potrivit rugăciunii Tatăl Nostru pe o rostim zilnic, noi învaţăm să ne predăm în grija lui Dumnezeu, recunoscându-L pe El ca fiind stăpânul vieţii noastre. Căci aşa spunem acolo: „Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pre pământ”. Această lăsare în voia lui Dumnezeu aduce sufletului multă pace, dar şi multă linişte la nivelul minţii. Cu toate acestea, există cazuri în care credincioşii se roagă îndelung la Dumnezeu, fără să primească un răspuns la cererile lor. Cele mai dese probleme pentru care noi aşteptăm rezolvare grabnică sunt cele de sănătate. Boala îl determină pe om să ridice ochii şi mâinile către Dumnezeu, pentru a-i cere izbăvire de suferinţă. De ce vindecarea întârzie să apară, dat fiind faptul că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă? Pentru că suferinţa are un scop terapeutic. În spatele bolilor se ascunde pedagogia Domnului, lecţia pe care El vrea să o învăţăm, pe care ne-o predă cu mare tristeţe. Putem spune aşadar că boala trupească se face pricină de vindecare sufletească. De Ce Îngăduie Dumnezeu Suferinţa Boala apare de multe ori ca urmare a unui dezechilbru în plan spiritual. Prea multă atenţie oferită lucrurilor lumeşti şi trupeşti fac ca sufletul să fie neglijat. De aceea Dumnezeu ne mai înţeapă câteodată pentru a ne coborî mintea în inimă şi a ne deschide către El. Nu-i este de nici un folos omului să fie sănătos şi îndestulat, atâta timp cât nu ia aminte la sufletul său. Căci aşa spune Iisus: ce folos ai de vei câştiga toate cele ale lumii, dar sufletul ţi-l vei pierde? Dumnezeu ne-a creat din iubire şi doreşte ca noi să ne aducem aminte de El mereu. Rugăciunile de mulţumire pentru toate cele primite sunt una din cele mai mari îndatoriri ale omului. Fie că ne merge bine, fie că ne merge rău, datori suntem să aducem mulţumire pentru binefacerile care s-au dat nouă de la Dumnezeu. Suferim boli, necazuri în familie, singurătate, violenţă şi alte nenorociri, dar rugăciunile noastre rămân fără răspuns. Şi totuşi, Dumnezeu nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce. El este singurul care ştie ce ne este nouă de folos. Şi dacă El nu ridică suferinţa de pe umerii noştri, înseamnă că este o cruce pe care trebuie să o ducem: fie pentru izbăvirea păcatelor, fie pentru întoarcerea la credinţă, fie pentru întărirea nădejdii în El. Cel care rabdă şi nu se mânie pe Dumnezeu pentru pătimirea lui are multe de câştigat. Răbdarea fără cârtire aduce sufletului multă pace. El va deveni mult mai înţelegător după experienţa bolii şi mai îngăduitor cu ceilalţi. Şi mai mult decât orice, va primi negreşit răsplata mântuirii. Dator este omul să rămână credincios după încercările pe care le primeşte de la Dumnezeu. Viaţa pământească este ca o sită prin care vom fi cernuţi aspru. Apoi vom fi trecuţi prin foc şi prin apă până când vom fi şlefuiţi pentru a putea intra în Împărăţia Cerurilor. Pildă mai mare ca suferinţele îndurate de Dreptul Iov nu avem. Acesta era un om drept, credincios şi darnic. Dar diavolul a vrut să încerce credinţa lui şi a cerut voie de la Dumnezeu să-l testeze. Aşa că Iov a pierdut rând pe rând tot ce avea: mai întâi averea, apoi casa, apoi toţii copiii, apoi soţia şi prietenii, şi apoi sănătatea. La urmă, Iov a fost lovit de diavolul cu lepră, o bubă grea din talpa piciorului până în creştet. Din cel mai bogat om din ţara lui, ajunsese de batjocura lumii, părăsit de toţi. Se retrăsese la marginea oraşului, pe o movilă de gunoaie, unde se scărpina pe răni cu un ciob. Răbdarea lui Iov s-a dovedit însă a fi mai tare decât setea celui rău de a-i clătina credinţa. Căci aşa spunea Iov când satana îl prăda: „Gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, Domnul a luat”. Pentru toată dreptatea şi răbdarea lui Iov, Dumnezeu i-a dat mai multe binecuvântări decât avea înainte: mii de animale, o casă nouă, 7 fii şi 3 fete mai frumoase decât toate femeile din lume. Iov a murit bătrân şi sătul de zile. Suferinţa, durerile şi boala sunt aşadar mijloace extreme de smerire a omului mândru. Să ne amintim şi de alţi sfinţi care au cerut de la Dumnezeu vindecare şi nu au primit-o. Apostolul Pavel se plângea că i-a lăsat Dumnezeu un ghimpe în trup (o durere), care să-l smerească şi să-i aducă aminte de puterea lui Dumnezeu. Sfântul Siluan Athonitul a primit de la Dumnezeu spre sfârşitul vieţii o durere cumplită de cap. Nici el nu a fost tămăduit, deoarece îi era mai de folos să aibă această durere pentru a se smeri pe sine. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Într-adevăr, Mântuitorul Hristos ne spune: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere, ia; și cel ce caută, găsește; și celui care bate, i se va deschide (Luca 11, 9-10). Adică: „Să cereți de la Atotbunul Dumnezeu, și vă va dărui, să căutați și vi se va da, să bateți la ușa iubirii dumnezeiești, și vi se va deschide. Pentru că oricine cere de la Dumnezeu, primește, și oricine caută și lovește în poarta lui Dumnezeu, aceasta i se va deschide”. Mulți se mânie, se ridică împotriva lui Dumnezeu, și îi auzi spunând: „Dar Dumnezeu nu mă aude!” sau „Ce i-am făcut eu, că pe mine nu mă aude, și nu-mi împlinește acest lucru!”.

Să ne întrebăm pe noi înșine mai întâi: ne-am curățit de orice egoism și răutate, sau cel puțin ne-am căit și ne-am mărturisit cu sinceritate la preotul duhovnic păcatele noastre? Ca să bem apă nu spălăm mai întâi paharul și apoi îl umplem cu apă curată? Deci, cum să-I oferim lui Dumnezeu un vas murdar ca să ni-L umple cu mila și cu harul Lui?

Și avem destulă credință încât să credem că acestea pe care le cerem le vom primi de la Hristos, sau ne îndoim? Hristos ne spune: Dacă aveți credință cât un grăunte de muștar, veți spune muntelui acestuia: mută-te acolo, și se va muta! (Matei 17, 15). Deseori cerem ceva în rugăciunea noastră, dar nu ne lăsăm cu credință și cu încredere în mâinile lui Dumnezeu.

Noi dorim să se împlinească voia noastră și ne topim de neliniște, nu dormim din pricina agoniei și a tristeții. Nu-L lăsăm pe Dumnezeu să vorbească pentru noi. „Mi se face o nedreptate, să tac?” „Copilul meu s-a încurcat cu tot felul de derbedei și întârzie să vină acasă! Să nu mă neliniștesc?” și multe altele. Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar s-ar osteni ziditorii, dacă Domnul n-ar păzi cetatea, în zadar s-ar osteni cel ce o păzește! (Ps. 126).

Dumnezeu ne vorbește și prin conștiință, care este praznicul neadormit. De exemplu, facem ceva și vedem că nu ne găsim liniștea. Atunci trebuie să știm că am greșit undeva. Deci este nevoie să ne oprim și să-L întrebăm pe Dumnezeu, ca să ne înștiințeze în inimă ce să facem.

Publicitate

Și să fim siguri că va găsi o soluție care ne va odihni conștiința și vom simți cu certitudine o ușurare. Acesta va fi răspunsul lui Dumnezeu la problema noastră! Când mergi să înoți în mare, trebuie să ai mișcările libere în apă, căci dacă încerci să te reții și te temi, și te încordezi, cu siguranță te vei îneca. La fel se întâmplă și cu problemele duhovnicești, mulți oameni se neliniștesc pentru un lucru de nimic și se întristează. Și astfel dobândesc o angoasă, o neliniște și, încetul cu încetul, se îmbolnăvesc. Și vedem astăzi că cei mai mulți oameni iau medicamente pentru afecțiuni psihice.

Omule, de ce ai atâta neliniște, de ce te îndoiești în credința ta? Nu vezi că Dumnezeu te păzește și nu-ți lipsește nimic, de ce ești nemulțumit? Nu vezi în jurul tău atâtea nenorociri de care suferă semenii tăi? Dacă, de exemplu, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cele pe care le avem, Dumnezeu ne va binecuvânta și ne va dărui mai mult, dar dacă tot ne plângem, cu siguranță că și dacă le-am dobândi pe toate, ne-am simți săraci și nefericiți.

Un sfânt al zilelor noastre, cunoscutul avvă Paisie Aghioritul (care a trecut la Domnul la 12 iulie 1994) scrie următoarele despre omul contemporan: „Astăzi oamenii s-au îndepărtat de duhovnicul lor, și de aceea i-au sufocat gândurile și diferitele patimi. Ei fac spovedania la psihiatrii și iau medicamente, ca să uite de problema care-i preocupă. Când trece puțină vreme și reapare problema, o iau de la început, în timp ce, dacă-l liniștești pe cineva lăuntric, doarme ca mielul și nu dorește medicamente”.

Rugăciunea simplă și scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” este un mod ușor și lesne de a vorbi cu Hristos și de a ne supune mintea și inima voinței lui Dumnezeu în cel mai scurt timp. Și Acela ne va auzi! Desigur că acest lucru este foarte greu de împlinit de omul contemporan, care viețuiește în zgomotele orașelor și în mizeria televizoarelor și a priveliștilor rușinoase.

De aceea Sfinții Părinți spun că noaptea și firea ajută mai mult la rugăciune, pentru că atunci omul poate rămâne singur cu Dumnezeu, atunci sufletul se liniștește de diferitele zgomote și simte mai puternic prezența lui Dumnezeu lângă el. Un alt mod care poate să ne ajute este citirea Sfintei Scripturi, a cărților religioase și însușirea diferitelor pilde ale vieților sfinților noștri. În tot cazul va trebui să ascultăm și noi când Dumnezeu ne înștiințează prin conștiința noastră despre ceva, să nu-L ignorăm și să ne facem propria voie, pentru că astfel nu ajungem la niciun lucru bun.

Sevasta E. Hasioti, Când vrei să-ți potolești setea

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
„Marea Desteptare” despre care vorbeste toata lume, reprezinta un nou nivel pe care toata lumea incepe sa il simta si sa il cunoasca. Aceasta este calatoaria noastra de la ratiune la suflet. Este calatoria noastra de la constinta eu-lui la constinta noastra. Ma voi referi la Dumnezeu prin sintagma „Tot ce exista” .Am fost crescut in religia crestina: duminica la biserica, scoala religioasa, tot tacamul. Aceste invataturi erau foarte traditionale, si chiar conservatoare. Am studiat mult si am primit o baza solida de intelepciuni spirituale. Am invatat ca Dumnezeu inseamna iubire, noteaza secretele. Am invatat sa ma port cu vecinul meu asa cum mi-ar placea sa se poarte cineva cu mine. Am invatat sa daruiesc si sa ajut; si sa fiu de folos. Am invatat sa ma rog, a fost o educatie minunata, una care m-a facut sa devin ceea ce sunt. Cu cat m-am maturizat, cu atat am inceput sa inteleg ca tot ce stiam eu despre Dumnezeu nu era suficient pentru mine, asa cum imi promisese religia mea. Interpretarea mea despre Dumnezeul care daruieste si pedepseste imi provoca durere si ma bloca in dezvoltarea viziunii mele asupra vietii. Ideea mea asupra iadului parea infricosatoare, iar rugaciunile mele nu aveau rezultatele pe care fusesem indrumat sa le astept. Credintele mele traditionale ma faceau uneori sa ma simt stingherit eu fata de mine, fata de lumea intreaga, chiar fata de Dumnezeu. Ma simteam inconfortabil. Ma simteam vinovat, imi vedeam viata ca pe un esec. Eram furios pe Dumnezeu, ma simteam prizionerul corpului meu si captiv pe acest loc numit Pamant. In acest punct imi ramasesera doua modalitati sa privesc lucrurile. Fie imi plangeam de mila si ma chinuiam, simtindu-ma rau, nefolositor, sau imi largeam cunostintele despre ceea ce reprezinta Dumnezeu. Asa ca am inceput sa caut noi raspunsuri in inima mea. Am avut o revelatie. Inima mea s-a deschis si am inceput sa vad lumea, pe Dumnezeu, pe mine si pe alti oameni printr-o noua lentila vasta de acceptare si iubire. In vreme ce continuam sa ne deschidem Adevarului tot mai tare, putem observa cum ajungem in diferite stadii ale constintei pe parcursul drumului. Marea Desteptare deschide inima intregii umanitati la cel mai inalt grad. Si din acel stadiu, realizari numeroase si pline de inspiratie apar in randul oamenilor in legatura cu natura lui Dumnezeu, realitate, univers si fiinte simtitoare de peste tot. Aceste idei in dezvoltare reprezinta calea catre constinta umana din zilele noastre. Cand spiritul se trezeste, el cunoaste lucruri noi. Aceste dedesubturi sunt rezultatele firesti ale rodirii chakrei inimii. 1) Dumnezeu (Tot ce exista) este creatorul nostru. El este iubirea adevarata. El se poate prezenta oamenilor ca persoana, insa in acelasi timp el este si un spirit, este etern, impersoanl si impenetrabil. El reprezinta tot ce exista la orice nivel al existentei, fie fizica sau spirituala. Dumnezeu si creatia Sa sunt un Tot. Exista o singura fiinta, asadar. 2) Mai intai Dumnezeu a facut omul, apoi noi am creat lumea pe care o experimentam, cu toata suferinta ei. 3) Toata lumea pe care o vedem este un vis. In realitate,noi suntem tot in Rai, cu Dumnezeu – protejati- si visam tot ce ni se intampla. 4) Tot ce experimentam in aceasta viata este oglinda trairilor noastre sufletesti. Dumnezeu nu se implica in acest proces. El pur si simplu lasa lucrurile sa se intample in timp ce noi visam. Acesta este sensul ideii de ”liber arbitru”. 5) Dumnezeu nici nu recompenseaza, nici nu ne pedepseste. Noi singuri ne facem asta, judecandu-ne, considerandu-ne buni sau rai. Dumnezeu ne iubeste si ne accepta oricum alegem sa fim, sa simtim sau sa gandim. 6) Iadul nu este un loc, este un fel de a gandi. Este gandirea la care ajungem cand suntem foarte departe de Adevar. Ne simtim rau pentru ca ( in mod gresit) noi credem ca suntem despartiti de Dumnezeu. 7) Nu este responsabilitatea lui Dumnezeu sa se asigure ca noi ajungem sa il cunoastem. Dumnezeu este mereu prezent. Dumnezeu ni se dezvaluie mereu. Este datoria noastra sa fim deschisi prezentei lui. 8) Rugaciunea este importanta, insa nu functioneaza in modul in care am fost invatati. Dumnezeu nu primeste cereri. Cand ne rugam Lui pentru ajutor, practic ne deschidem sufletul sa-i simtim prezenta. Lucrurile se schimba in viata noastra cand ne deschidem Iubirii Lui. 9) Dumnezeu este mereu cu noi. El nu ne abandoneaza. Noi suntem cei care il abandonam pe Dumnezeu. Noi visam la o lumea inspaimantatoare, separata, uitand ca suntem in bratele celor dragi mereu. 10) Exact cum ne invata celelalte religii traditionale, exista lumi superioare lumii noastre. Ca in filmul Inception, aceste lumi arata ca niste papusi matrioska – un vis intr-un vis dintr-un vis. 11) Ca sa ajungem in lumea dupa moarte, avem nevoie de un singur lucru: iertare. Nu trebuie sa fim perfecti. Nu trebuie sa facem petreceri de sarbatoare. Nu trebuie sa ne autopedepsim pentru greseli pe care le-am facut. Trebuie doar sa iertam. Vei simti asta cand vei avea acel sentiment de acceptare fata de toate lucrurile, sentiment care aduce pace sufleteasca. Iertarea ne aducea pacea. Deci, practic, umanitatea este pe punctul de a invata doua lucruri: 1) Ca suntem responsabili pentru propria noastra experienta si 2) Ca singura alegere reala in viata este fie de a iubi si de a ierta sau NU. Avem cu totii puterea de a alege! Putem alege sa iubim si sa iertam pe loc! Asadar „Marea Trezire” este procesul de alimentare a inimii omului la capacitatea maxima. Pentru prima data, umanitatea este gata sa se angajeze in centrul inimii pentru a iubi pe deplin, pentru a ierta pe deplin, pentru a accepta pe altii pe deplin, eliminanad astfel rusinea, vinovatia si Iadul in care s-a trait de mii de ani. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!