Ia o foaie de hîrtie în fața ta împreună cu un pix. Pune foaia pe verticală. Desenează pe ea un animal imaginar. Un animal care nu există pe pământ. Nu uita să-i desenezi toate părțile componente ale corpului. După ce ai efectuat desenul, asigură-te că nu-i lipsește nimic.
Acum că desenul e gata, fii pregătit să afli adevărul despre tine.
Interpretarea rezultatelor:
Poziționarea animalului pe foaie vorbește despre atitudinea ta despre tine. Dacă ai pus animalul mai mult în susul paginii, ești genul de persoană care se supraapreciază. Dacă l-ai pus în josul paginii, te subapreciezi. Dacă l-ai pus la mijloc, ai o părere corectă despre tine. Cu cît mai multe urechi are animalul tău, cu atît îți plac mai mult barfele. De asemenea, cu cît mai lungi sînt urechile, cu atât ești mai receptiv la ceea ce se petrece în jurul tău.
Numărul ochilor vorbește despre curiozitatea ta vizuală. Ochii mici vorbesc despre o fobie, niște secrete pe care le dosești. Ochii mari trădează o personalitate care vrea să fie la curent cu toate. Gurița desenată sub formă de linie vorbește despre probleme de comunicare.
Gura mare, conturată denotă o personalitate deschisă, căreia îi place să facă cunoștință cu oameni noi, să fie în centrul atenției. Dacă animalul tău are dinți, ești o persoană răzbunătoare, extrem de periculoasă, ranchiunoasă. Dacă animalul are blană, aripi, coarne, pene – ai un caracter schimbător.
Poziția cozii vorbește despre atitudinea ta vizavi de sexul opus. Animalul cu coada ce țintește în sus vorbește despre faptul că te ții mai presus decât partenerul tău și că nu i te supui, lucru valabil pentru cei a căror animal are coada poziționată în jos. Dacă picioarele animalului tău nu sunt bine conturate, nu stau fixate de pămînt și ai impresia că el mai mult plutește în aer, înseamnă că nu ai încă scopuri bine stabilite în viață și că mai mult visezi decît acționezi.