“Dacă ar fi trebuit să studiem toate legile, nu ne-ar rămâne timp pentru a le încălca.” – Johann Wolfgang von Goeth
Eul exista pe seama nefericirii, se hraneste cu ea – cu cat e mai multa nefericire, cu atat are el hrana mai multa. In momentele de fericire eul dispare de tot si invers: daca eul dispare, fericirea incepe sa se reverse asupra ta. Daca vrei eul, nu poti sa ierti, nu poti sa uiti, mai ales ranile, insultele, umilintele, cosmarurile.
Nu numai ca nu le poti uita, continui sa le exagerezi, sa le accentuezi. Ai tendinta sa uiti tot ce a fost frumos in viata ta, sa nu mai tii minte momentele de bucurie; ele nu servesc la nimic in ceea ce priveste eul. Bucuria este ca o otrava pentru ea, iar nefericirea e ca vitaminele. Trebuie sa intelegi intregul mecanism al eului. Daca te straduiesti sa ierti, asta nu e iertare adevarata. Cu efort, nu faci decat sa reprimi. Poti sa ierti numai atunci cand intelegi stupiditatea jocului care se desfasoara in mintea ta. Absurditatea lui trebuie inteleasa, astfel tu reprimi intr-o parte, iar ceea ce vrei sa uiti vine din alta parte, uneori atat de subtil incat e aproape imposibil de recunoscut.
Eul se hraneste cu ce e negativ, pentru ca eul traieste din negatii. “Nu” este sufletul eului. Poti sa spui “nu” nefericirii, poti sa spui “nu” vietii pline de suferinta. Si cum poti sa spui “nu” fericirii? Cum poti sa spui “nu” florilor si stelelor si apusurilor de soare si la tot ce e frumos, divin? Iar intreaga existenta e plina de frumusete, e plina de trandafiri, insa tu continui sa culegi spini, investesti mult in acei spini. Pe de o parte spui “Nu, nu vreau suferinta asta”, iar pe de alta parte continui sa te agati de ea. Si de secole ti se spune sa ierti…
Insa eul poate trai si cu uitare, isi gaseste o noua hrana in ideea “Am iertat. Mi-am iertat chiar si dusmanii. Nu sunt un om obisnuit”. Si tine minte, unul dintre principiile de baza ale vietii este ca omul obisnuit este cel care crede ca nu e. Doar in clipa in care accepti banalitatea, devii extraordinar, iesit din comun. In clipa in care iti accepti ignoranta, prima raza de lumina patrunde in fiinta ta, prima floare infloreste. Primavara nu e departe.
Daca nu poti sa ierti asta inseamna ca vei trai cu dusmanii, cu ranile, cu durerile. Asa ca, pe de o parte vrei sa uiti si sa ierti, pentru ca singura cale sa uiti este sa ierti – daca nu ierti nu poti sa uiti – dar pe de alta parte exista o implicare mai adanca.
Primul lucru pe care trebuie tinut minte este ca eul este ca intunericul. Intunericul nu are o existenta a sa; el nu e decat absenta luminii. Lumina are o existenta neindoielnica, intunericul nu; de asta nu poti sa faci nimic direct cu intunericul. Daca in camera e intuneric bezna, nu poti sa scoti intunericul din camera, nu poti sa-l arunci afara, nu poti sa-l distrugi prin nici un mijloc direct. Intunericul nu poate fi rapus prin lupta. E cu neputinta, pentru simplul motiv ca intunericul nu exista.
Daca vrei sa faci ceva cu el, trebuie sa recurgi la lumina. Daca nu vrei intuneric, aprinde lumina. Daca vrei intuneric, stinge lumina. De asta eu spun sa ierti. Nu spun ca trebuie sa iubesti si sa nu iubesti. Nu lasa aceste fragmente de intuneric sa te supere. (…) Altfel vei continua sa reprimi iar si iar, si zadarnic, absolut zadarnic, caci ceea ce reprimi o sa vina pe altundeva, o sa gaseasca in tine alt punct, mai slab.
Intrebi “De ce este atat de greu sa ierti, sa nu te mai agati de ranile de demult?” Pentru simplul motiv ca ele sunt tot ce ai. Si continui sa te joci cu ranile vechi ca sa le mentii proaspete in memorie. Nu le lasi sa se vindece.
Un om statea intr-un compartiment de tren. Peste drum de el statea un preot care avea alaturi un cos de picnic. In lipsa de ocupatie, omul se uita la preot. Dupa un timp, preotul a deschis cosul si a scos un servet pe care si l-a pus cu grija de genunchi. Apoi a scos un bol de sticla si l-a pus pe servet. Dupa aceea a scos un cutit si un mar, a curatat marul de coaja, l-a taiat bucatele si a pus bucatelele in bol. Apoi a luat bolul si a rasturnat cuburile de mar pe fereastra.
Dupa ceea a scos o banana, a decojit-o , a taiat-o in bucatele, le-a pus in bol si le-a varsat pe fereastra. A facut acelasi lucru cu o para, o conserva mica de visine, un ananas si un borcanel de frisca. Dupa ce le-a aruncat pe fereastra a sters bolul, a impaturit servetul si le-a pus la loc in cosul de picnic. Omul, care il urmarea uimit pe preot a intrebat in cele din urma: “Iarta-ma parinte, dar ce faceai acolo?” La care preotul i-a raspuns cu detasare: “Salata de fructe”. “Bine, dar ai aruncat pe fereastra totul”, a spus omul. “Da. Nu pot sa sufar salata de fructe”.
Oamenii cauta intruna lucruri pe care nu pot sa le sufere, pe care le urasc. Traiesc din ura. Zgandaresc mereu ranile ca sa nu se vindece; nu le lasa sa se vindece – toata viata lor se bazeaza pe trecut. Daca nu incepi sa traiesti in prezent, n-ai sa poti sa uiti si sa ierti trecutul. Nu spun ca trebuie sa uiti si sa ierti tot ce s-a intamplat in trecut; nu asta este metoda mea. Eu spun: Traieste in prezent. A trai in prezent este modul pozitiv de a aborda existenta. Acesta este un alt mod de a spune sa fii mai constient, mai atent, pentru ca atunci cand esti constient, atent, esti in prezent.
Constienta nu poate fi in trecut si nu poate fi in viitor. Constienta nu cunoaste decat prezentul; are numai un timp, prezentul. Fii constient si pe masura ce vei simti tot mai mult fericirea de a fi in prezent, nu vei mai face prostia pe care o face toata lumea, nu vei mai trai in trecut. Atunci nu va mai trebui sa uiti si sa ierti – treaba asta va disparea de la sine. Si o data ce trecutul nu mai exista, va disparea si viitorul, pentru ca viitorul e doar o proiectie a trecutului. Sa te eliberezi de trecut si de viitor inseamna sa simti pentru prima data gustul libertatii. Iar in acea experienta devii intreg, sanatos, toate ranile sunt vindecate. Dintr-o data nu mai exista nici o rana. Simti cum in tine apare sanatatea. Acea sanatate este inceputul transformarii!
