Image

Lucrurile despre viata pe care le invatam de la un caine – “Câinele este singurul animal din lume care te poate iubi mai mult decât se iubeşte pe el însuşi”

Publicat de Patricia Esca pe 26 November 2019 in De Suflet

“Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult căţeii” – Charlles de Gaulle.

Menirea unui caine

“Fiind veterinar, am fost chemat să consult un ciobănesc irlandez în vârstă de zece ani, numit Belker. Stăpânii câinelui, Ron, soţia sa Lisa şi fiul lor Shane erau foarte ataşaţi de Belker şi sperau într-un miracol. L-am consultat şi am descoperit că avea să moară de cancer. Am spus familiei că nu se poate face nimic pentru Belker şi m-am oferit să execut procedura de eutanasiere a bătrânului căţel la ei acasă.

În timp ce stabileam următorii paşi, Ron şi Lisa mi-au spus că, după părerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane să urmărească procedura, deoarece ei credeau că astfel, el ar putea să înveţe ceva din această experienţă.

În următoarea zi, am simţit familiarul nod în gât atunci când familia lui Belker l-a înconjurat. Shane părea atât de calm, mângâind bătrânul câine pentru ultima dată, încât m-am întrebat dacă înţelegea ce se petrece. În decursul a câteva minute, bătrânul Belker s-a stins în linişte. Micuţul băiat a părut să accepte acest lucru fără vreun pic de dificultate sau confuzie.

Am stat cu toţii pentru o vreme împreună după moartea lui Belker, comentând cu glas tare tristul fapt că vieţile animalelor sunt mai scurte decât cele ale oamenilor. Shane, care ascultase în linişte, a spus cu glasul lui subţire:

-Eu ştiu de ce.

Speriaţi, ne-am întors cu toţii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit în următorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodată o explicaţie mai alinătoare. El a spus:

-Oamenii se nasc pentru a învăţa cum să trăiască o viaţă bună, cum e să iubeşti pe toată lumea mereu şi să fii bun, nu-i aşa? Copilul de şase ani a continuat: Ei bine, căţeii stiu deja cum să facă toate lucrurile astea, deci nu trebuie să stea la fel de mult…

Ţine minte, dacă un căţel ar fi profesorul, ai învăţa lucruri precum:

Când cei dragi vin acasă, aleargă întotdeauna în întâmpinarea lor.

Nu rata niciodată oportunitatea de a ieşi la o plimbare.

Permite ca experienţa aerului proaspăt şi a vântului peste faţa ta să fie extaz pur.

Trage câte un pui de somn.

Întinde-te înainte de a te ridica.

Aleargă, zburdă şi joacă-te în fiecare zi.

Bucură-te de atenţie şi lasă oamenii să te atingă.

Evită să muşti atunci când un simplu mârâit e suficient.

În zilele calde, opreşte-te şi întinde-te pe iarbă.

În zilele toride, bea multă apă şi întinde-te sub un copac umbros.

Când eşti fericit, dansează şi mişcă-ţi tot corpul.

Cufundă-te în bucuria simplă a unei plimbări lungi.

Fii loial.

Nu te preface niciodată că eşti altceva decât eşti.

Dacă ceea ce vrei este îngropat, sapă până îl găseşti.

Când cineva are o zi proastă, fii tăcut, stai aproape şi mângâie-l încet.”

“Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii” – Marilyn Monroe.

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise.

Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma… Se intreba:

– Oare unde duce drumul asta?

Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.

Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.

Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.

Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou. Il intreba:

– Scuzati-ma, unde ne aflam?

– Aici e raiul, raspunse acesta.

– Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa?

– Bine’nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.

– Prietenul meu, poate intra si el?, intreba calatorul aratand inspre caine.

– Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.

Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.

Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.

– Scuzati-ma!, i se adresa el. Aveti cumva putina apa?

– Da, desigur… e o cismea ceva mai incolo.

– Si pentru prietenul meu?, zise, aratand catre caine.

– Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.

Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa.

Omul si cainele baura pe saturate.

Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.

– Ce loc este acesta?, intreba calatorul.

– Acesta este raiul.

– Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.

– Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura? Acela e iadul.

– Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra?!

– Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!