Lucrurile de care au nevoie copii in dezvoltarea lor. In primul rand un copil are nevoie de libertate…

Drojdia este cu siguranta asociatul oricarei gospodine careia ii place sa prepare diferite tipuri de coca. Totusi, stiati ca pe langa scopurile culinare, drojdia este aliatul perfect pentru pastrarea sanatatii si frumusetii pielii, sanatatii unghiilor si parului si mentinerea unui organism sanatos in tot intregul sau? Drojdia este un grup de ciuperci ce apar in mod natural in aer pe suprafata unor anumite tipuri de fructe. Aceasta contine 16 aminoacizi, 14 minerale (calciu, magneziu, potasiu, fosfor, zinc, cupru etc.) si 17 vitamine (B1, B2, B6, B12 etc). Drojdia de bere este folosita oentru prepararea painii si a bauturilor alcoolice. In trecut, drojdia era cunoscuta sub numele de „namol de bere" si era considerata drept un „medicament divin". Fiind extrem de bogata in aminoaczi, proteine, minerale si vitamine, drojdia de bere este recomandata si ca supliment natural, in special in cazul persoanelor care sufera de anemii sau care nu sunt rezistente la efort. Studiile au aratat ca drojdia de bere este indicata in toate afectiunile intestinale si in prevenirea accidentelor survenite in urma administrarii de antibiotice. Consumul de drojdie de bere regleaza nivelul colesterolului in singe, aduce la valorile normale tensiunea arteriala si favorizeaza activitatea miocardului. Studii comparative efectuate au aratat ca persoanele cu boli cardiace care consuma sistematic acest supliment alimentar au cu 30% mai putine probleme decit cardiacii care nu il consuma. Drojdia de bere poate fi folosita sub trei forme diferite: capsule sau tablete, sub forma de pudra sau clasicul cub de drojdie. In ce scopuri putem folosi drojdia de bere? Balonari ale stomacului - Simtiti ca stomacul va e un balon? Asta se intampla probabil pentru ca intestinele va sunt un pic cam lenese. Drojdia este solutia ideal pentru imbunatatirea digestiei. Acest probiotic natural este cel mai bun aliat pentru problemele digestive caci stimuleaza flora intestinala. Puneti putina pudra de drojdie intr-un pahar cu apa calduta si consumati aceasta bautura. Ingrijirea fetei Aveti cumva o piele grasa cu aspect uleios? - Drojdia este exact ceea ce va trebuie! Este ingredientul ideal de care aveti nevoie pentru a va curata fata de excesul de sebum. Pentru un efect mai rapid, este bine sa va pregatiti o masca. A se nota ca drojdia nu se recomanda numai in cazul tenului gras, dar si in cazul tenului uscat. Pentru pregatirea mastii trebuie sa amestecati un pliculet de pudra de drojdie sau un cub de drojdie proaspata cu apa calduta si o lasati timp de 30 de minute. Intr-un bol separat, amestecati bine un galbenus de ou cu o lingura de germeni de grau. Combinati apoi acest mix cu drojdia amestecata cu apa calduta si aplicati compozitia pe fata. Lasati masca sa actioneze timp de 15 minute. Clatiti apoi cu apa calduta. Lupta impotriva acneei, cosurilor si ridurilor. - Gratie proprietatilor sale antibacteriene, drojdia este recomandata ca tratament regulat impotriva acneei faciale cronice. Dermatologii spun ca o piele care nu este curata este asociata cu o carenta de vitamina B, iar drojdia este cu siguranta foarte bogata in vitamina B. Astfel, drojdia curata si reimprospateaza pielea, o face mai moale si mai matasoasa si are capacitatea de a regenera pielea uscata si deteriorata. Pentru a obtine rezultate pe termen lung, folositi o masca de drojdie si lapte si aplicati-o pe zona afectata de doua ori pe saptamana timp de doua luni. Veti avea nevoie de: un cub de drojdie proaspata si trei linguri de lapte. Incalziti laptele la foc mic, adugati cubul de drojdie si amestecati. Aplicati masca, cu o pensula daca aveti la indemana, pe fata si gat si lasati sa actioneze 15 minute. Curatati cu apa calduta, apoi cu apa rece. Este foarte posibil ca acneea sa reapara, dar este normal, pielea se curata de toxine si acestea ies treptat. Aveti rabdare. Probleme cu parul - Ne cade parul aproape in fiecare zi, insa din cauza stresului, oboselii si schimbarilor sezoniere aceasta cadere se inteteste. Ceea ce ne trebuie in acest caz este vitamina B8, norocul nostru ca o putem gasi in drojdie. In plus, drojdia va oferi parului stralucire si vitalitate. Asadar, preparati-va o masca pentru par din drojdie. Puneti continutul din jumatate de pachet de drojdie intr-un bol mic, adaugati apa fierbinte cat sa formeze o pasta. Lasati 30 de minute. Aplicati apoi pe par, aveti grija sa aplicati pana la radacini. Lasati sa actioneze 30 de minute si apoi clatiti bine cu apa calda. Dupa tratamentul cu drojdie, parul creste mai repede, devine ma puternic si mai rezistent, nu se mai rupe si va incepe sa cada din ce in ce mai putin. Ingrijirea unghiilor - Ca sa avem unghiile frumoase si sanatoase trebuie sa avem in organism o cantitate suficienta de vitamina B si minerale cum ar fi calciu, fier, iod si magneziu, iar drojdia este bogata in toate dintre acestea. Tratarea unghiilor cu drojdie se poate face in doua feluri. Puteti prepara fie o masca exact ca cea pe care v-am prezentat-o pentru ingijirea fetei, mai sus in acest articol, o aplicati pe unghii si lasati sa actioneze 10 minute sau puteti bea pudra de drojdie diluata intr-un pahar de apa calduta in fiecare zi. Unghiile vor deveni mai puternice, vor creste mai repede si nu se vor mai rupe atat de usor. Poate trata stresul, osteoporoza si anemia... - Datorita continutului bogat de minerale si oligoelemente care sunt esentiale pentru fuctionarea tuturor proceselor din organism, drojdia este un excelent ingredient in alimentatia noastra. Cum spuneam, aceasta este bogata in complexul de vitamina B, in minerale, cum ar fi magneziul care lupta impotriva stresului, calciul care lupta impotriva osteoporozei, fierul care lupta impotriva anemiei si asa mai departe. In plus, drojdia de bere contine si multe zaharuri complexe, de aceea este recomandata chiar si in dieta diabeticilor. Foarte bun condiment - Puteti folosi drojdia astfel: o lingurita de drojdie presarata pe bolul de cereale ; puteti pune drojdie in supa, in piureul de mazare sau in sucul de rosii; pentru coacerea prajiturilor; presarati in iaurt sau peste branza Sursa: sanatate.bzi.ro Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Nu mi-am propus să scriu teorie aici, cu argumente științifice. Asta găsești din plin în cărți multe ce s-au scris și se scriu în continuare, în articole științifice, scrise de oameni cu care nu mi-aș permite să concurez. Aici vorbesc despre concluziile mele din teoria aplicată, adaptată, rumegată.

Ce cred eu acum că au nevoie copiii, argumentat prin prisma experienței noastre:

1. Libertate

Vrem să creștem un om liber. Și considerăm că nu poți să aștepți de la el, bietul, să se bazeze doar pe judecata ta și a adulților ‛cât e mic’, dar după ce crește, brusc și dintr-o dată să fie liber, să își ia singur deciziile, să fie responsabil. Așa că ne străduim să îi dăm cât mai mare libertate de decizie lui, cu responsabilizarea implicită.

Bineînțeles că suntem fermi când e vorba de lucruri periculoase sau excese. E un mers pe sârmă permanent, ca părinți ne propunem echilibrul dintre siguranță și educație pe de-o parte, libertate și responsabilizare pe de altă parte.

A ieșit sezonul nou de Game of Thrones, finally, și zice unul în primul episod, când tocmai decidea să se lase ars în loc să îngenuncheze în fața unui rege: ‘Tot ce mi-am dorit de la viață a fost să am libertatea de a-mi face propriile greșeli.’ …. și mi-am zis: da, măi, exact asta vreau să le ofer și eu copiilor mei!

2. Încredere

Și ce pot face eu ca să îi educ capacitatea de a face greșeli asumate? Îi dau încredere. Încrederea responsabilizează și aduce libertate. Am încredere în instinctul lui de autoconservare, am încredere în preferințele lui, am încredere în alegerile lui.

Îi prezint posibile consecințe și îl las să facă așa cum simte. Cât de mult e posibil, acuma să nu luați lucrurile absolut, că nu există nimic general valabil. Pornești cu un principiu, apoi treci la aplicarea lui în cât mai mare măsură, în funcție de situație și context. Dacă acum 3 ani eram tare zbuciumată în valori absolute, am învățat că eu în primul rând am nevoie să o las mai moale ca să pot supraviețui. Să învăț ehilibrul, mersul pe sârmă.

3. Concentrare

Capacitatea de concentrare mi se pare un instrument tare important pentru toata viața fiecăruia dintre noi. Iar ea se educă de la bun început, conștient și responsabil, de către adulții din jur. În funcție de cum reușim noi adulții să educăm asta în puiet, așa vor crește ei: de la atenția la ore, la focusul pe munca pe care o fac și implicit eficiența în orice activitate.

Dacă un copil și-a găsit ceva de meșterit, sau se joacă singur și absorbit, cel mai mare defavor pe care i-l poți face este să mergi să îl întrebi

– Ce faci acolo?

sau să îi spui

– Vreau și eu!

sau

– Hai cu mine să adunăm mure!

sau orice altceva care presupune întreruperea activității lui și momirea în altă direcție. Cel mai probabil se și enervează și devine greu de colaborat cu el. Păi ce, ție îți place să fii întrerupt când te concentrezi la ceva?

Poate copilul nu are răbdare de la început să se concentreze el pe un lucru, singur și de capul lui – de fapt e demonstrat științific că ei nu au capacitatea asta de la început, ci e ceva ce crește și se dezvoltă. Și atunci ce faci? Îl ghidezi blând către cât mai multă concentrare singur. Îl lași să se plictisească, pentru că din plictiseală îi vin cele mai creative idei, care ulterior îl captivează și se absoarbe în ele.

Suprastimularea zic eu că are mare mare legătură cu treaba asta cu concentrarea. Aici intră de la desene și alte cele, la activități structurate ce îi acoperă tot programul, sau persoană care îi stă la dispoziție oricând fără a exersa conștient și direcțiile ce le descriu aici.

4. Acceptare

Mie de multe ori mi-e jenă să îi spun lui Pupul copil. E un om, are personalitate, are preferințe și are caracter.

Eu nu numai că îl accept pe Pupul meu, îl admir de-a dreptul, pentru cine e el. Îmi propun să îl sprijin să rămână cât mai aproape de ce e deja, ghidându-l și în jungla asta cu gestionarea emoțiilor și manifestărilor.

5. Fermitate

Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta – zice un banc. Fermitatea, dragii mei, e o baghetă magică. E greu până te prinzi de reglaje, da odată ce i-ai prins șpilul, puf!!! MAGIE.

Regulile, limitele, au valoare doar dacă sunt aplicate cu fermitate. Ai ezitat, copilul te miroase și vai de capul tău ce se dezlănțuie, tare m-aș mira să mai scapi neîntors din decizie! Fermitatea presupune comunicarea clară, fără ezitare în voce. Fermitatea presupune păstrarea pe poziție la încercările (absolut naturale și sănătoase) ale copilului de a te îndupleca.

Fermitatea nu exclude (întotdeauna) negocierea. Uneori eu sunt fermă pe un lucru ceva mai mult decât ar fi nevoie, ca să am de unde lăsa și eu puțin de la mine. Pupul e apoi mulțumit că a primit și el ceva în plus, bine, fie, fac cum vrei tu. Alteori o țin neclintită la încercări de negociere. E umblatul pe sârmă permanent necesar în educație, după părerea mea. E un echilibru pe care trebuie să înveți tu să îi prinzi subtilitățile, nu prea te poate nimeni învăța pe sistemul alb negru.

6. Respect

Păi eu am un respect pentru copilul meu, de numa numa! Și nu îmi imaginez cum altfel aș putea pretinde respectul lui.

Îl respect ca om frumos ce e, îi respect preferințele, îi respect dorințele, uneori și mofturile dacă e cazul. V-am mai zis ce demn e Pupul meu? Respect la el faptul că nu îmi permite să mă port nedrept cu el, sau să nu mă țin de cuvânt.

Și eu și Gorobetele ne cerem scuze foarte des de la el. Pentru că suntem oameni și noi, mai uităm o promisiune, luăm decizii conflictuale, ridicăm tonul, răspundem mai dur, etc. E normal să greșești uneori. Important e cum te comporți în continuare, cum repari greșeala.

Noi îl învățăm ce înseamnă respectul prin practică. Și el ….. ne respectă pentru asta!

7. Limite

Pentru copil, la venirea pe lume, Universul e un balon care se umflă tot mai mare și mai mare. E cam bulversant, dar și fascinant, intrigant, palpitant. E o aventură de zile mari testarea limitelor: marginea patului la început, marginea scărilor apoi. Când ajunge la 2 ani, deja limitele testate devin mai complexe și palpitante: oare dacă plâng destul, primesc desenele / bomboanele / mofturile ce mi s-au refuzat? De aici devine ceva mai bulversant pentru părinți, dar mai ales pentru bunici. Părinții sunt mai conștienți că trebuie limite și nu se poate ceda la orice presiune a pruncului, dar bunicii bieții se perpelesc de dragul copilului și ar face orice să …… NU MAI PLÂNGĂ (vezi secțiunea despre Plâns). Doar că ei au nevoie de limite clare, care să îi învețe despre Univers. Limite largi, care să le dea suficient spațiu de explorare, dar clare ca să dea sens unei lumi haotice.

Dacă eu cred că pe la 2 ani copiii plâng mult cu scopul ăsta de a testa limitele, cred de asemenea în nevoia copilului de limite ca să descarce prin plâns și crize de furie supărări actuale sau nu, conștiente sau nu. Să se curețe, să se golească, să își dea refresh la sistemul emoțional.

8. Plâns

Ei da, plânsul. Aș fi vrut să citesc mai repede Lacrimi și crize de furie, dar noroc că am citit-o oricum. M-am înțeles mai bine pe mine citind-o, mi-am înțeles copilul și viața noastră s-a schimbat considerabil de atunci.

Plânsul este descărcare. Plânsul este vindecare. Plânsul este adaptarea omului ca specie la stresul psihologic apărut odată cu dezvoltarea cognitivă.

Ce nu este plânsul: rușinos, muieresc, semn de slăbiciune, ceva ce trebuie cu orice preț oprit. Studiile arată clar: când nu plângi, te încarci cu toxinele altfel elminate pin lacrimi. Când te încarci, te îmbolnăvești: barbații ‘puternici’ care consideră plânsul un muierism ieftin fac atac de cord la șaizeșceva de ani; femeile martire care tac și rabdă și nu se plâng și consideră că fac un lucru lăudabil prin asta, fac diverse forme de cancer.

Și ce le spunem noi, societatea, copiiilor? Viitorilor adulți?

– Plânsul nu ajută la nimic, nu mai plânge!

– Erai așa frumos, acuma uite cum te strâmbi!

– Ești băiat mare, ce-i cu plânsul ăsta de fetiță?

– Ești prea sensibilă, fetele mari nu plâng!

Publicitate

…și faimoasa distragere a atenției, rețeta ancestrală de evitat disconfortul pe care ți-l provoacă plânsul copilului ție, adultul (musai citește cartea asta dacă nu ai citit-o deja, o să te înțelegi și pe tine mai bine, și pe ceilalți din jurul tău care nu suportă ei înșiși să audă un copil plângând).

Când am învățat că plânsul Pupului e bun pentru el, că eu am o problemă pentru că nu îl știu accepta, auzi, sprijini …. mamă, mamă, ce schimbare! Pupul meu s-a putut goli liniștit de bagajul ce îl ducea cu el și care îl făcea mai … dificil … Și a înflorit ca un trandafir magic, radiind de liniște și seninătate. Da, se mai încarcă și descarcă periodic. Dar asta este viața, asta facem cu toții, important e să facem și descărcarea emoțiilor, să nu ne trăim viața acumulând stres și emoții neconsumate (vezi mai sus la ce duce asta).

Într-o zi a plâns, apoi s-a liniștit și mi-a zis ‘Plânsul nu ajută la nimic.’ Atunci am conștientizat mai tare că trebuie să mă asigur că îi verbalizez și lui ce știu eu ‘Ba da, Pupule, plânsul te ajută să te descarci și să te simți mai bine. E bine să plângi când simți nevoia.’

9. Sens

Copilul are nevoie de sens. De argumente valide pentru a face sau a nu face un lucru. De explicații logice și reale. Sau uneori fictive, dar construite cu scopul de a-i insufla sentimente pozitive, respect și admirație, nu pentru a-l expedia scurt. Ele îi dau siguranță, îl ajută să se ancoreze bine în marea asta tulbure, lumea nouă pe care el abia începe să o cunoască.

10. Plictiseală

DA, DA, și iar DA plictiselii. E o revelație majoră pentru mine, din teorie dar mai ales din ce am observat în practică: plictiseala e poarta magică către lumi uimitoare, către creativitate.

– Hai mami să ne jucăăăăm. (deja plictisit)

– Nu pot acum, vorbesc cu tati, te rog să te duci singur și vin mai târziu.

– Te roooooog.

De la un moment dat încep să se audă din camera cu jucării povești fantastice, dialoguri fabuloase, planuri fascinante. Iar după o perioada bună, o voce mândră, plină de viață și entuziasm:

– Mamiiiii, hai să vezi ce avion le-am făcut la animăluțe!

11. Timp și răbdare

Pentru conectare, pentru explicații, pentru citit cărți MULTE, pentru argumentat decizii, pentru descris consecințe, pentru răspuns la toate întrebările pline de savoare și curiozitate, pentru a se lămuri singur de unele lucruri, pentru a sta pur și simplu să te uiți la ei cum se joacă indiferent ce ai tu de lucru, pentru crizele de furie făcute te miri pe unde, pentru plânsul după care vine soarele, pentru curățat cioburile de pe jos când spală el vase, pentru șters apa din baie după ce s-a distrat teribil făcând scufundări în vană, pentru trăit împreună experiențe de toate felurile.

Pentru informat despre provocările momentului și căutat soluții de mai bine, potrivite familiei și contextului.

12. Cărți

De la început. Dintotdeauna. De toate felurile (ex. din Bulgaria i-am adus un album de Billa, am stat o noapte întreagă să lipesc abțibildurile în el, dar din care a învățat cum meditează Budha, ce sunt gemenii, cum arată o floare carnivoră, o rachetă, și cine mai știe câte – cred că foarte mult i-a îmbogățit vocabularul albumul Billa scris în alfabet chirilic, dar povestit de glasul mamei).

Iubește cărțile, ar sta ore-n șir să îi citesc, nu am eu timp și răbdare câtă sete are el. Și pentru asta sunt tare mândră și bucuroasă!

Cărticica Tati, te iubesc! a fost cel mai frumos cadou pe care li-l puteam face băieților mei, le-a adus o rutină de seară împreună și o intimitate superioară.

Cărticelele Usborn mi-au adus azi din partea lui replica ‘That’s not funny!’ când l-am rugat ceva ce nu i-a convenit.

Din cărticele micuțe de buzunar am aflat despre dinozauri, cum îi cheamă și cum au dispărut.

Din cărți de povești învățăm despre prietenie, despre animale, despre dragoni.

Cărțile sunt o binecuvântare pentru părinți, aș zice eu.

13. Contact fizic

De la alăptat la tehnica skin on skin (când copilul suferă jos textila urgent și lipeală piele pe piele – și acum după 3 ani jumătate vindec febră așa), la co-sleeping cu sau fără haine, dar în contact.

Îmbrățișări, pupături, ținut de mână, drăgălit de toate felurile, lupte corp la corp, Marea Ghidileală, Marea Mușcăceală. Folosit orice ocazie pentru o atingere în plus: când trece copilul pe lângă tine în drum spre o jucărie sau altceva, hop o pupătură pe creștet din mers, poate ai noroc și de o îmbrățișare.

Dar neforțat.

Pupul meu la început se enerva tare dacă îi invadai spațiul intim. Ce pupături, ce îmbrățișări, ce drăgăleli, dacă primeai o doză mică mică de tot erai deja fericit și recunoscător. Dacă se apropia un copil să îl îmbrățișeze, era bai mare, se frustra. Am învățat să îi respectăm și eu și tăticul spațiul intim. Îl întrebam dacă vrea și respectam dacă nu vroia. Respect e iar cuvântul cheie ….. RESPECT pentru ce simte, cum simte și ce vrea copilul. Fără impunerea propriei dorințe peste a lui.

Dar i-am arătat prin relația ce o avem eu cu Gorobetele ce înseamnă iubire, respect, tandrețe, căldură.

Și ce să vezi, a ajuns Pupul meu un pupăcios tandru și lipicios, care de dimineața de când ne trezim și până seara când ne punem în pat, ne mângâie, ne îmbrățișează și ne pupă spontan și cu de la el inițiativă.

14. EXEMPLU

Gorobetele exemplifică pictatul

Orice îi dorești copilului tău, asigură-te că îi exemplifici prin propriul mod de a-ți trăi viața.

De la început am vrut să fiu femeia, mama, soția care îi arată copilului ei o variantă de femeie, mamă, soție așa cum îi dorește și lui să aibă în viață. Am vrut să îl învăț despre femeie dându-i exemplu. De aceea mi-am urmat ambițiile chiar dacă aveam copil mic: am vrut să îi arăt că dacă femeia visează, femeia poate realiza chiar dacă e soție și mamă. Am învățat și eu despre mine cu ocazia asta, am învățat că pentru mine acum nu este nimic care să mă împlinească mai mult decât soțul și copiii.

Sunt mândră, bucuroasă, recunoscătoare pentru cum percepe el Familia, în urma la ce a văzut de când a venit în sânul ei. La început cu Gorobetele avea o relație mai rece, eu eram adorata absolută, de dorul căreia te prăpădești, iar el era rivalul pe care de multe ori îl îndepărta dureros. Am avut grijă să îi vorbim despre asta amândoi, să îi spun că Gorobetele e soțul meu și tatăl lui, că îl iubesc și eu vreau să fiu cu el. Să fiu atentă să nu îmi neglijez soțul, să îi arăt copilului că îl iubesc enorm, dar că trebuie să respecte și să accepte iubirea mea pentru tatăl lui. Că toți 3, împreună, suntem Familia. Și apoi mai cu intenție, mai de nevoie, m-am retras puțin, cât să își lege ei definitiv relația. Acum trăim patru pe-un nor de iubire, respect, tandrețe, complicitate, apartenență, deja o tratăm și pe Fundiță ca fiind parte din totul nostru.

În rest am mai învățat pe parcurs că nu ajunge să vreau să îmi cresc copilul fără dulciuri (sau cu limitarea la minimum, mai exact, nu prea mai am iluzia că în contextul meu chiar o să fie realizabil vreodată 0 absolut), trebuie să mă educ pe mine în primul rând legat de asta. Și multe altele. Acum mi se pare cea mai tare oportunitate de a-mi optimiza stilul de viață per total. O să vezi pe parcurs cât de în serios am luat-o, dacă stai pe-aproape. Dar am învățat în același timp și că eu sunt om, că nu sunt perfectă, nici nu vreau nici nu pot – vorba cântecului, și că așa cum sunt indulgentă cu mine, e corect să fiu și cu copilul.

15. Adevăr

Într-o conferință Waldorf a explicat un educator din Germania foarte foarte foarte frumos ceva ce m-a atins pentru că intuiam pe undeva că așa ar fi, dar nu știam eu verbaliza:

Zicea nenea ăsta că fiecare dintre noi are un Eu Real, un fel de entitate pre-existentă, care își alege părinții din care să se nască. Apoi vine, și societatea, normele, experiențele trăite, îi formează peste Eul Real un fel de carapace, Eul Aparent să-i zicem. Când se întâlnesc doi oameni, Eurile Reale se caută între ele, tânjesc după Real. Și cu cât e mai groasă carapacea, cu atât e mai trist celălalt Eu, care nu mai reușește să vadă Adevăr, doar aparență.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala
“Singura răspundere adevărată este faţă de propriul tău potenţial, faţă de propria ta inteligenţă şi conştienţă, faţă de acţiunea conformă cu ele” – Osho Ne dam seama cat de mult iubim viata atunci cand lucrurile care ni se intampla si pe care le facem sa se intample ne aduc satisfactie, echilibru, o stare de multumire si implinire. Ne dam seama ca iubim viata in momentele in care sufletul nostru vibreaza la unison cu gandurile, cand starea noastra interioara nu este influentata de schimbari, cand nu simtim teama, tulburari sau ingrijorari cu privire la ziua de maine sau viitorul apropiat. Ne dam seama de modul in care iubim viata cand dam tot ce putem fara sa avem retineri, cand punem pasiune in lucrurile pe care le facem, cand iubim oamenii si ii punem deasupra tuturor lucrurilor materiale. Am inceput acum cativa ani sa adopt un nou stil de viata, care in cazul meu functioneaza de minune. Am inceput prin a-mi incepe fiecare zi multumind, asternand pe hartie sau aici pe blog motive pentru care sunt recunoscatoare, lucruri, stari sau oameni pentru care m-am simtit binecuvantata. Este un stil care-ti permite sa nu fii sufocat de ganduri egoiste, de intrebari gandite, dar nerostite, de emotii negative. Este un stil care te ajuta sa te redescoperi din toate punctele de vedere, sa te intelegi, sa ajungi la niste concluzii si sa-ti trasezi cateva obiective. Este un mod de viata simplist, in care m-am refugiat, si am ajuns la concluzia ca imi face bine, atat trupeste, cat si sufleteste. Sunt zile in care ma trezesc complet bine-dispusa, energica si increzatoare, dar si zile in care oboseala isi lasa amprenta asupra mea, in care faptele celor din jur imi ating fara sa vreau sufletul, in care gandurile ma coplesesc si imi tulbura echilibrul. Pentru aceste zile mi-am pastrat cateva afirmatii motivationale care sa ma ajute in regasirea echilibrului, in intelegerea faptului ca totul in viata se petrece dupa voia lui Dumnezeu si nu a noastra. Le impartasesc cu voi, in speranta ca va vor fi de ajutor. - cauta intotdeauna aspectele pozitive din viata, fie ca privesti la relatia ta, la job-ul tau, la familia ta, la tine insati; - poti atrage cu ajutorul gandurilor si a starii interioare toate lucrurile bune la care visezi in secret; - cu cat daruiesti mai mult, cu atat vei primi mai mult; - totul in viata sta sub efectul bumerangului, ce trimiti in afara se va intoarce la tine. Ai grija ca tot ce pleaca din sufletul tau si din mintea ta sa fie frumos, placut si incurajator; - spune „ multumesc” in fiecare zi a vietii tale. Nu un multumesc de dragul de a spune, ci unul din adancul sufletului, pe care sa-l crezi si sa-l simti; - nu poti alege sa nu treci prin diverse situatii, insa poti decide cum sa treci prin ele, cu capul sus, increzatoare si determinata, sau coplesita de teama si griji; - fiecare zi reprezinta o sansa de a-ti schimba viata. Profita de oportunitati si provocari, si nu fugi de ele; - trebuie sa incepi sa-ti cultivi o stare de spirit pozitiva si sa lucrezi intens in fiecare moment. Gandurile negative, grijile si temerile ne ating sufletul in clipa in care il lasam descoperit; - alege sa-ti umpli fiecare zi cu lucruri frumoase, cu ganduri pozitive si sentimente pline de speranta. Alege sa asculti muzica, sa citesti o carte, sa pictezi sau sa faci lucruri care iti fac placere. Intotdeauna lucrurile care te fac sa zambesti si lucreaza la mentinere echilibrului interior sa fie in procent mai mare decat restul activitatilor care nu iti fac placere, dar pe care trebuie totusi sa le indeplinesti. de Anasstassya