Image

Iubirea este cel mai bun medicament pentru sufletul nostru!

Omul poarta cu sine toate darurile vietii, numai ca, in loc sa le cultive, le risipeste in zarile sperantelor desarte. Sufletul se hraneste cu speranta, insa creste doar din impliniri.

Omul si muntele se aseamana prin aspiratia lor catre cer. Numai ca muntele e cu un pas inainte. Si, in plus, el inalta cu sine, intreaga lume a Pamantului.

In lume nu conteaza ce esti, ci numai ceea ce faci si faptul ca esti ceea ce esti.

De n-am avea Cerul deasupra si Pamantul sub picioare, ne-am simti striviti in greutatea infinitului.

Ca uitam de ceilalti nu e o paguba atat de mare , caci ei sunt multi si se va gasi cineva sa ne aduca aminte. Dar cand uitam de noi insine, cine oare o va mai face?

Inainte de a deveni fluture, omida trebuie sa-si doreasca aripi, sa fie pregatita pentru maretia zborului si mai ales sa deteste suficient de mult, faptul de a se tari mereu.

Cea mai mare parte a vietii ne-o petrecem alergand. Iar in scurtele ragazuri de popas, suntem prea obositi ca sa ne putem gandi incotro alergam.

Visul si stradania sunt parintii oricarei impliniri. Fara vis, implinirea ne este doar un copil nedorit, aruncat de sufletul omului si lasat pe drumurile pustiite ale sortii. Fara stradanie, ramane simpla samanta spulberata in zarile sperantei desarte.

Fiecare astru are sclipirea lui. Dar omul inca nu si-a regasit-o pe a sa. Stelele au fost lasate drept calauza pentru corabieri; dar pamantenii inca mai folosesc opaitul.

Timpul trece peste viata omului precum norii pe bolta cerului. Numai ca in urma lor straluceste Soarele, pe cand in urma Timpului cel mai adesea ramane umbra amintirilor si prea arareori licarirea slaba a cate unei impliniri.

De ce schimbarea lumii se produce atat de incet?

Pentru ca avem multi cercetatori, dar putini descoperitori; pentru ca avem multi preoti, dar nici un Dumnezeu; pentru ca avem multe scoli, dar putina educatie; pentru ca avem nenumarate legi, dar dreptatea nu mai salasluieste printre noi; pentru ca avem tot mai multi copii si tot mai putini parinti; pentru ca avem multa cunoastere, dar prea putine intelegere; pentru ca desi avem farmacii si spitale, suntem bolnavi; avem case tot mai mari si familii tot mai mici; pentru ca avem poduri peste munti si vai, dar nici o punte peste prapastiile din fiintele noastre; pentru ca trupurile noastre sunt mai aproape ca niciodata, dar sufletele au inghetat in departari nemarginite; pentru ca ne luminam orasele in miez de noapte, dar intunericul s-a asternut peste constiintele noastre insingurate.

Oamenii prezentului au ajuns precum vitele de povara: poarta hamuri de aur si mananca din iesle argintate, atata timp cat trag la carul regelui; iar cand nu mai au putere, sunt aruncate la fel ca si cele mai netrebnice creaturi. Astazi, hamurile si ieslea se numesc ambitii sociale si, comform unora se numeste profit.

In loc de a urmarii sensul vietii, noi urmarim bunastarea materiala, iar afisarea ei ostentativa e singurul mod al recunoasterii sociale. Rezultatul este o lume in care desertaciunea se ia la intrecere cu absurdul, iar lupta o castiga intotdeauna, tragicul.

Am ales bunastarea pe credit si am pierdut libertatea persoanei noastre, am pierdut libertatea tarii noastre.

Absenta sensului vietii duce la inchiderea omului intr-un prezent rectiliniu, fara viitor, fara perspectiva care transforma viata intr-un interval de timp nedeterminat intre doua date, a nasterii si a sfarsitului.

Valul crizelor din zilele noastre sunt doar consecinte ale crizei propriei noastre constiinte.

Solutia se afla in inimile si mintile noastre si o vom gasi, atunci cand vom refuza sa mai fim scalvii unor iluzii inutile.

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon