Iubire neconditionata

Iubire neconditionata

Publicat de Larisa Moldovan pe 22 January 2020 in De Suflet

Arta de a iubi necondiționat – este capacitatea ființei de a-și trezi Sinele Spiritual și conștiința, prin abandonul ego-ului și a firii sale instinctuale – pentru a asculta de adevărul inimii și a intra în armonie cu vibrația energetică a habitatului său și cu ființele din jur.

Trupul, mintea, credințele și acțiunile – ne sunt ghidate de instinctualitatea, necesitățile și nevoile noastre. Ele sunt induse atât genetic, cât și prin programele mentale asimilat din mediu (în procesul de adaptare, experimentare, asimilare, învățare, înțelegere și evoluție. Astfel percepțiile, reacțiile și comportamentele noastre mentale, emoționale și instinctuale – sunt induse, hrănite și controlate subconștient, prin convingerile învățate și prin amintirea experiențelor și a durerilor noastre trupești și sufletești.

Când nivelul nostru de conștientizare poate evolua dincolo de percepțiile materiale, atașamente, rutine, stereotipuri mentale și nevoile egotice pe care le hrănim – vom deveni capabili să ne activăm și să ne folosim percepțiile și abilitățile energetice și extrasenzoriale, bazate pe activarea și folosirea energiei iubirii. .

Aceste noi abilități ne vor permite să vedem, să ne vedem și să înțelegem lucrurile, lumea și viața, dintr-o nouă perspectivă. Una a acceptării, asumării, prețuirii, fericirii, păcii sufletești și a iubirii, necondiționate de așteptări, atașamente și suferințe.

Cât timp însă, ne vom lăsa inconștienți dominați de ego, de supărările, nemulțumirile și reacțiile noastre instinctuale, mintea ne va separa de sinele nostru spiritual, capabil de rațiunea conștientă și de a asulta de glasul inimii.

De vom rămâne robii ego-ului și a minții, lasându-ne supuși și manipulați prin temeri, nemulțumiri, supărări și griji – gândurile noastre vor distorsiona relitatea, înstrăinându-ne de iubire.

Fără a ne crește vibrația și a ne vindeca de durere, prin iertare și prin atitudinea credinței, a iubirii exprimate prin gânduri și emoții pozitive – nu vom fi pregătiți pentru saltul conștiinței și nici pentru bucuria și trăirea experimentarea frumuseții și a beatitudinii vieții, în afara materiei și a fricii, de a ne asuma și a ne dărui iubirea.

Iubirea e despre suflete îngemănate – ce nu pot fi nici rănite, nici supuse, nici trădate și nici dezbinate, căci împreună, în lumina adevărului inimii, credința le rămâne peste timp, pavăză și scut.

ÎNTRE DRAGOSTE ȘI IUBIRE

Când dragostea ne sălășluiește în inimă și emoția iubirii ne cuprinde mintea, inima și trupul, ca o nevoie acută de afectivitate – e firesc să trecem adesea prin experiența tristeții sau a suferinței ”din dragoste”, pentru a învăța iubirea.

”Suferința din dragoste” oglindește doar incapacitatea noastră de a transforma sentimentul și emoția dragostei în energia iubirii, pentru a o implica în gândurile, alegerile, exprimările, faptele și atitudinea noastră, și a o dărui în orice formă, ca valoare lăuntrică, persoanei pe care alegem să o iubim.

Atâta timp cât vom aștepta să primim energia iubirii – suferințele din dragoste și tristețea noastră sufletească, manifestate în momentele de singurătate – vor oglindi și exprima doar sărăcia noastră sufletească, condiționarea, așteptările, atașamentele, nevoia de afectivitate și neautentica iubire.

Când din imboldul și abundența sufletului – simțim dorința de a ne dărui energia pentru a îmbrățișa sufletul, trupul, inima și ființa unei persoane, fără a cere sau a-i pretinde atenția și dragostea – sentimentul dragostei din inima noastră, se transformă în energia iubirii.

Atunci când deficitul nostru de iubire nu este implinit prin aportul energetic a celor pe care credem că-i iubim – nevoia noastră acută de atenție, afectivitate și iubire, ne transformă sentimentul de dragoste, în nemulțumire, supărare, agresivitate sau ură, vlăguindu-ne sufletul de frumusețe și iubire.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!