Unii dintre oameni trăiesc exclusiv în trecut. Ei încep să perceapă un eveniment abia după ce el a trecut. Din această cauză ei nu se pot bucura de ceva care se întîmplă acum, nici nu simt întreaga greutate a unui fapt. Abia ulterior încep să vorbească despre acesta, să viseze sau să regrete. Şi, în timp ce vorbesc despre evenimentele trecute, ei trec continuu cu vederea evenimentele prezente. Abia cînd s-au învechit, cînd au trecut, abia atunci încep să le preţuiască.
Alţi oameni trăiesc în viitor. Ei fac planuri, speră, doresc diverse lucruri în viitor şi uită că prezentul are atît de multe să le ofere, uită că ei acum construiesc viitorul, ca viitorul să devină realitate ei acum trebuie să se mobilizeze în aşa fel ca să li se împlinească visele.Pentru ambele categorii de oameni, care formează marea majoritate a oamenilor pe pămînt, este în realitate ca şi cum nu ar fi trăit de loc. Ei îşi risipesc timpul lor pe pămînt.
O altă parte a oamenilor înţeleg greşit acest dicton: „Trăieşte clipa”. Ei consideră totul eronat. Consideră acest îndemn ca o încurajare la gustarea şi savurarea uşuratică a fiecărei clipe. Ori nu este vorba de aşa ceva. Trebuie să trăim, să gustăm fiecare minut, dar lăuntric, profund, nu numai exterior. Fiecare clipă a prezentului trebuie să devină trăire adevărată, orice bucurie, orice suferinţă. Cu toată gîndirea, cu toată simţirea, cu toată intuiţia noi trebuie să ne deschidem prezentului şi, astfel, să fim treji. Numai aşa putem să culegem din viaţă ceea ce este prevăzut pentru noi.
Gîndurile îndreptate spre trecut sînt bune dacă tragem învăţături din ele, gîndurile îndreptate spre viitor ne ajută să ne focalizăm spre un ţel nobil, sînt un imbold, dar numai trăirea adevărată în prezent, puternică, poate ajuta spiritului nostru, poate reprezenta un cîştig real cu care să plecăm în lumea de dincolo.Trăirea profundă a evenimentelor înseamnă maturizare. Maturizarea depinde de experimentare. Cine, în existenţa sa pe pămînt, nu a trăit mereu în el însuşi prezentul, se va întoarce gol, va trebui să mai peregrineze încă o dată prin timpul pierdut, pentru că nu a fost treaz, pentru că nu şi-a însuşit nimic prin trăire.
Întreaga existenţă a omului este importantă, clipă de clipă. Viaţa noastră pămîntească ne oferă ocazia învăţării, ne oferă treapta necesară în evoluţia noastră. Nu putem sări nici o treaptă. Dacă nu punem stabil piciorul pe o treaptă, este imposibil să urcăm pe următoarea. Avem nevoie de cea anterioară pentru aceasta.
Dacă ne imaginăm evoluţia noastră ca o succesiune de trepte urcînd spre Lumină, atunci trebuie să înţelegem că putem urca pe treapta următoare numai atunci cînd am împlinit-o corect pe cea anterioară, cînd stăm pe ea stabil. Abia după împlinirea corectă, deplină a fiecărei trepte care trebuie să fie trăită, se poate dezvolta treapta următoare.
Dacă un om nu saturează prin trăire autentică treapta pe care stă, trăire care duce la maturizare, nici nu îi devine vizibilă treapta următoare, deoarece pentru ea are nevoie de experienţa celei anterioare.Doar înarmat cu această trăire obţinem puterea de a recunoşte şi de a urca treapta următoare, tot mai înaltă. Dacă nu dăm atenţie treptelor individuale, dacă privim doar spre „ţelul înalt” din viitor, s-ar putea să nu mai ajungem niciodată la ţintă.
Trebuie să construim noi înşine treptele necesare pentru înălţare altfel, acestea fiind prea superficiale, prea uşoare, s-ar prăbuşi la încercarea noastră de a urca.
Acest pericol este însă prevenit prin legea naturală conform căreia treapta următoare nu poate fi accesată decît după împlinirea deplină a treptei precedente, a prezentului. Deci, cel care nu vrea să stea pe aceeaşi treaptă, întorcîndu-se de nu ştiu cîte ori la ea, trebuie să se implice total în prezent, să aparţină prezentului, să-l cuprindă corect în el însuşi.
În acest caz, trăind corect şi deplin prezentul, nu poate avea nici o deziluzie, pentru că nu poate aştepta nimic altceva decît ceea ce poate primi cu adevărat. Intră într-o armonie vibrantă cu lumea înconjurătoare.
Orice gol lăsat într-o construcţie reprezintă un pericol. Nu poate fi trecut cu vederea. Necesitatea umplerii acelui gol devine stringentă, pentru că el împiedică orice progres. Dacă peste acel gol se clădeşte o construcţie într-o zi ea se va dărîma. Punţi provizorii întinse peste asemenea prăpăstii nu au nici o forţă „legitimă”, adevărată.
Trăiţi în prezent! Nu irosiţi nici o clipă. Toate sînt la fel de importante. Proverbul „Nu lăsa pe mîine ce poţi face astăzi” îşi găseşte extensia în acest îndemn.
Trebuie să ne încadrăm în legile naturii, în legile Creaţiei, să avem o naturaleţe deplină. Doar experienţa, cunoaşterea, ne permite să ne încadrăm în aceste legi. Trăind conform acestor legi recunoaştem voinţa Creatorului. Ele se întrepătrund într-o continuă acţiune creatoare. Orice deviere înseamnă întîrziere, stagnare.
Soarta omului se poate compara cu un tren care stă aşteptînd pe o linie cu sens unic, ce se ramifică în şine care duc în toate direcţiile. Omul reglează macazul după bunul său plac, se urcă în tren şi-l porneşte, deci însufleţeşte trenul. Pornind pe linia aleasă de el nu ştie exact cînd va ajunge. Intervin elemente independente de voinţa lui. Însă, cu cît se va apropia de o staţie din direcţia şinelor, se poate prevedea şi sosirea apropiată. Decizia omului este posibilă în orice punct de răscruce. Schimbarea macazului este fapta care urmează acestei decizii.
Există semne, prevestiri care anunţă din timp pe cei treji momentul în care se apropie de curbele periculoase sau de staţiile intermediare sau de cele finale. Asfel poate deveni posibil să se schimbe în timp util un alt macaz, pentru a evita locurile primejdioase. Dacă trăim în prezent, vigilenţi, conştienţi, recunoaştem imediat asemenea răscruci, iar răspunderea pentru deciziile noastre se atenuează dacă ştim să acţionăm conform legilor naturii, ale Creaţiei şi ale Creatorului nostru. Orice comoditate trebuie alungată, orice amînare, orice întîrziere. Trebuie mereu să ştim că e vorba de noi, de viaţa noastră, de evoluţia noastră, care nu are pauze. Metaforic, se spune pe deplin corect: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pîinea”.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
