Invata sa traiesti fara regrete, cel mai bun sfat pentru o viata fericita

Invata sa traiesti fara regrete, cel mai bun sfat pentru o viata fericita

Publicat de Larisa Moldovan pe 16 September 2018 in Dezvoltare Personala

„Sunt doua feluri de a-ti trai viata: unul, de a crede ca nimic nu este un miracol; al doilea, ca si cand totul este un miracol.” – Albert Einstein

Dacă îți dorești să îți schimbi viața și să evoluezi, este necesar să faci lucrurile într-o manieră diferită decât o făceai până acum. Chiar dacă la început aceste schimbări pot părea inconfortabile, provoacă-te zilnic să ieși din zona ta de confort.

Fă lucruri de una singură

Foarte multe persoane își trăiesc întreaga viață fără să știe cine sunt cu adevărat și ce își doresc. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că petrec foarte mult timp în preajma celorlalți, lăsându-i adeseori să decidă în locul lor. Pentru a crește, este necesar să petreci timp doar tu cu tine, încât vei ajunge să descoperi cât mai multe despre tine.

Recunoaște când greșești

Chiar dacă nu e ușor, este un pas important. Când faci ceva greșit, nu trebuie să te sfiești să-ți ceri scuze din cauza orgoliului, căci nu vei avea nimic de câștigat. Toți oamenii fac greșeli, dar nu toți învață din ele, de aceea e important să înveți lecția și să iei ce e mai bun.

Asumă-ți riscuri

Nimeni nu a evoluat în interiorul unui bol de cristal sau având un sentiment puternic de teeamă. Uneori, a miza totul pe o carte te poate ajuta cu adevărat să devii cea mai bună variantă a ta. Nu alege confortul din teama că o schimbare radicală îți va schimba complet viață, ci îndrăznește!

Investește în experiențe

Chiar dacă ești tentată să îți dai economiile strânse pe lucruri pe care ți le dorești foarte mult, mai înțelept este să călătorești și să înveți lucruri noi.

Stabilește-ți un program de lucru

Disciplina te ajută să fii mai productivă, încât vei economisi timp. Stabilește care îți sunt prioritățile și nu te abate de la ele, oricât de multe tentații pot apărea pe parcursul zilei. În acest sens, te poate ajuta să-ți notezi într-o agendă planurile pe întreaga săptămână, ca apoi să urmărești câte dintre ele s-au și concretizat.

Îndepărtează oamenii toxici din viața ta

Aceasta poate fi una dintre cele mai mari provocări, deoarece de unii oameni de acest gen ești extrem de atașată. Trebuie să realizezi că indiferent de cât îți sunt de apropiați, aceștia te pot ține pe loc, împiedicându-te să evoluezi. Dacă vei conștientiza și vei renunța la relațiile toxice din viața ta, aceasta se va îmbunătăți vizibil.

Iată câteva lucruri pe care le poţi face zilnic pentru a învăţa să trăieşti fără regrete:

Realizează că în viaţă oricine face greşeli. Important este să înveţi din ele.

Ai în primul rând grijă de tine şi de sănătatea ta ca să poţi avea apoi grijă şi de sănătatea altora.

Urmează-ţi propria cale şi nu cea pe care ţi-o impun alţii.

Găseşte în fiecare zi ceva care să-ţi stârnească râsul.

Nu rata nicio oportunitate chiar dacă implică unele riscuri.

Nu te speria de schimbare. Trage aer în piept, relaxează-te şi mergi cu fruntea sus mai departe. Curajul apare doar dacă ieşi din zona de confort.

Citeşte mult, informează-te şi dezvoltă-ţi creativitatea. Informaţia e mama învăţăturii.

Încearcă să descoperi frumosul în cât mai multe persoane. Acestea îţi vor dărui momente de fericire.

Gândeşte cu propria ta minte şi nu te plia pe opinia publică doar pentru că este majoritară.

Nu judeca oamenii. Nu mergi în papucii lor şi nu ştii de ce au anumite reacţii.

Fii recunoscător cu ceea ce ai acum şi nu te întrista pentru ceea ce ai fi vrut să ai.

Trăieşte prezentul la maximum. Doar acesta contează.

Renunţă la speranţe. Ele sunt direct proporţionale cu dezamăgirile.

Nu încerca să placi tuturor. Este imposibil. Poartă-te natural. Cine te place, te place aşa cum eşti, nu e nevoie să porţi măşti iar cine nu te place, nu te va plăcea oricum.

Nu încerca să schimbi pe nimeni pentru că nici tu nu vrei să fii schimbată de alţii.

Bucură-te de călătorie şi nu doar de destinaţie.

Fii îndrăzneţ! Schimbă lucrurile care nu-ţi plac dar nu încerca să le schimbi pe cele care ştii sigur că nu pot fi schimbate.

Fă din munca ta o joacă. Dacă nu munceşti cu pasiune, schimbă-ţi jobul.

Priveşte problema din mai multe unghiuri şi caută soluţii. Nu uita că soluţiile sunt chiar în miezul problemei iar rezolvarea trebuie să conţină cel puţin două variante. Dacă ai găsit doar una, fii sigur că e cea greşită.

Fiecare zi este un nou început.

Înconjoară-te de oameni optimişti, care-ţi ridică moralul şi te încurajează. Renunţă la cei care te trag în jos şi te descurajează. Sunt toxici.

Învaţă să spui „DA” când trebuie şi „NU” când trebuie.

Nu purta ranchiună nimănui. Iertarea te eliberează.

Fii tu creatorul propriei tale vieţi şi nu lăsa pe altul să te modeleze sau să te folosească.

Fă-ţi o listă cu obiectivele majore şi munceşte pentru a le atinge. Ceea ce pare irealizabil poate fi realizabil dacă nu conţine o doză suficientă de absurd.

Învaţă să priveşti doar înainte şi când ţi-o fi mai greu priveşte cerul.

În viaţă nu pot exista regrete ci doar lecţii necesare.

Crede în tine şi în forţa ta de a depăşi orice obstacol. Renunţă la mentalitatea de victimă.

Plânsul eliberează. Dacă plângi nu înseamnă că eşti un om slab ci unul puternic care a obosit la un moment dat. Sfârşitul nu e acolo. Vei trece şi peste ultima barieră. Ştii şi tu asta.

Nu încerca să fii un om de succes ci unul de valoare! Renunţă la ideea de a te mai compara cu alţii.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!