Intelepciunea omului incepe cu frica de Dumnezeu!

Puterea unui bărbat nu e în numărul femeilor pe care le-a cucerit, dar în numărul celor pe care le-a refuzat de dragul unei singure femei. Puterea unui bărbat este femeia lui! Femeile vor bărbați puternici. Vor bărbați duri, serioși, care să le protejeze oricând. Dar nu toate femeile înțeleg în ce constă puterea unui bărbat. Multe se vor rezuma la mușchi, la instincte carnale și dorințe ascunse. Numai femeile care sunt iubite vor ști că bărbatul lor e puternic prin deciziile pe care le-a luat, prin demnitatea și atenția de care a dat dovată, prin susținere și dragostea pe care le-o poartă. Bărbatul lor e puternic pentru că a rezistat tentației de a căuta alte femei. Cuvinte ca încredere și siguranță raportate la un bărbat nu au apărut de nicăieri. Au știut de ele doamnele de alături, femeile iubite care nu aveau dubii că omul lor nu va porni pe alături. Asta e marea problemă a timpului de azi: mulți cred că e suficientă o dovadă de dragoste și uită de dovezile ce urmează ei. Mulți bărbați uită să fie puternici nu doar prin definiție, dar prin atitudine. Prin felul lor de a fi. Nu ești puternic dacă ai avut toate femeile din cartier. Nu ești puternic dacă câteva domnișoare ți-au zis că arăți bine, că ești solid. Nu ești puternic dacă ridici kilograme, dar refuzi să o ridici din când în când în brațe pe femeia de alături. Nu ești puternic dacă faci demonstrații de forță, dar nu și de caracter. Ești puternic atunci când știi să te oprești la o femeie și să o iubești pe ea. Ești puternic când se lipește caldă de tine și îți spune că în tine are cea mai mare încredere. Ești puternic de fiecare dată când o prețuiești și o păstrezi. Ești puternic pentru că ești omul ei. Puterea unui bărbat nu e în numărul femeilor pe care le-a cucerit, dar în numărul celor pe care le-a refuzat de dragul unei singure femei. – citat cu autor anonim Puterea unui bărbat nu stă în umerii săi largi, ci în lungimea brațelor cu care te îmbrățișează. Puterea unui bărbat nu stă în puterea vocii sale, ci în cuvintele blânde pe care știe să le șoptească. Puterea unui bărbat nu stă în mulțimea prietenilor, ci în cât de prieten știe să fie cu copiii lui. Puterea unui bărbat nu stă în cât de mult este respectat la serviciu,  ci în cât este de respectat acasă. Puterea unui bărbat nu stă în cât de puternic lovește, ci în cât de blând știe să atingă. Puterea unui bărbat nu stă în părul de pe piept, ci în inima… din pieptul sau. Puterea unui bărbat nu stă în numărul de femei care îl iubesc, ci în capacitatea de a fi loial unei singure femei. Puterea unui bărbat nu stă în greutățile pe care le poate ridica, ci în poverile pe care le poate duce! Femeile vor fi atrase de bărbați puternici și bărbații vor fi atrași de femei frumoase. Așa e la început. Așa e prima parte a seducției, așa e legea atracției. Apoi însă lucrurile se schimbă. Odată ce sunt împreună, el și ea încep să-și cunoască neajunsurile, să înțeleagă caracterul celuilalt și să se potrivească lumii celuilalt. Dacă sunt responsabili emoțional și se plac reciproc, ambii vor căuta să se asculte, să se respecte și să se iubească. Ea îl va iubi și-l va aprecia și el va fi singura slăbiciune a ei. El o va iubi și o va susține și ea va fi sursa lui de putere și încredere. Până și cea mai puternică femeie va dori să fie slabă în brațele lui. Va simți acea îmbrățișare, va trăi acel sărut, se va culca la pieptul lui și va spune că asta e toată lumea ei. E firesc și e dragoste. Până și cel mai slab bărbat va fi încurajat de femeia de lângă el, va dori să lupte, să demonstreze, să cucerească. Va simți ca are de o mie de ori mai multe motive să facă orice ca să o păstreze. E firesc și e dragoste. Pentru că dragostea pentru celălalt motivează mai mult decât orice. Femeile vor dori un bărbat responsabil, alături de care se vor simți femei adevărate, dar și copile, gata să se culce la pieptul lui și să uite de toate grijile. Bărbații vor dori o femeie care să-i încurajeze, să-i susțină și să-i iubească. Vor dori o femeie de care să aibă grijă, dar să știe în același timp că e sursa lor de putere. Pentru că fiecare femeie își are slăbiciunea ei și fiecare bărbat își păstrează puterea undeva. Slăbiciunea unei femei este bărbatul de lângă ea. Puterea unui bărbat este femeia lui. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Există o corelaţie tainică între frică şi mândrie – sau una dintre formele mândriei – pe care încă nu o înţeleg mulţi dintre noi .Cred că este în faza incipientă, cea în care mândria doar îţi dă târcoale, când încă nu a pus stăpânire pe tine.

Când suntem fără Dumnezeu, ni se face frică. Şi, în loc să intrăm în rugăciune, alegem această formă de autosusţinere deasupra fricii, care ne este mândria, adică doar una dintre formele mândriei.

Mândria este un consumator incredibil de energie, pentru că este o falsă situare, o falsă raportare şi o falsă mişcare a sufletului, care, bolnav şi nemângâiat, şi-a pierdut firescul. Un suflet liniştit, un suflet care are pacea lui Dumnezeu este un suflet bine situat, bine poziţionat, în firescul lui, un suflet care nu-şi consumă energia până la epuizare pentru a crea o falsă aparenţă de strălucire.

Doamne, cum se leagă toate!

Când pierdem legătura cu Dumnezeu intrăm inevitabil în mândrie, mândria de a crede că ne autosusţinem, că ne suntem nouă înşine izvor de viaţă şi de moarte. Doamne! Când sufletul intră în Taina Euharistiei, este imposibil să nu se elibereze de toate complexele de superioritate şi de inferioritate. Şi, ceea ce este extraordinar, este că renunţând la a mai trăi în fictiv, în nefiresc, într-un univers suprapus peste cel real de către construcţiile noastre şi ale celui viclean – care nu sunt decât imaginare, peste Adevăr, sufletul descoperă, plecat în faţa lui Dumnezeu, că este cu mult mai mult, indescriptibil mai mult decât şi-ar fi putut vreodată închipui că este. Însă, pentru asta, sufletul trebuie să înţeleagă ceea ce nu este.

Mereu ne împiedicăm în formularea “frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii”. Acum parcă înţeleg puţin. Frica de Dumnezeu este prima mişcare a sufletului către recunoaşterea Tatălui.

Tu eşti. De acum, eu ştiu că Tu eşti.

Adevărata frică de Dumnezeu nu este frica de pedeapsa Lui. Frica fiului risipitor nu era că va fi pedepsit de Tatăl, pentru că ştia că îşi merită pedeapsa. Adevărata frică sfântă a sufletului risipitor este că nu va fi primit în iubirea cea mai de jos a Tatălui. Sufletul păcătos nu doreşte raiul ci, dacă este pătruns de pocăinţă, doreşte doar cele mai de jos ale raiului. Firmiturile. Dar Dumnezeu este un Părinte extraordinar şi bucuria Lui este mereu deplină. Adevărata frică a sufletului risipitor este că Tatăl nu îi va oferi şansa întoarcerii. Că va echivala pedeapsa cu neiubirea. Ce este iadul, dacă nu – aşa cum adesea se spune – imposibilitatea sufletului de a simţi iubirea lui Dumnezeu?

Publicitate

Iertarea nu este posibilă fără iubire. Iertarea este o ruptură în logica păcatului, un salt supracauzal, care anulează resentimentul. Întruparea Domnului Hristos nu poate fi înţeleasă decât în logica Iubirii lui Dumnezeu. Cred că sufletul care se teme de pedeapsa lui Dumnezeu a pus început bun, dar teama de pedeapsă ne ţine doar temporar departe de păcat. Până ce nu intrăm în iubirea – fie ea şi cea mai de jos – a Tatălui, nu putem începe pocăinţa, dar şi calea către iubire nu este alta decât pocăinţa. Sub timp, mintea încearcă să introducă momente, etape, separări, disocieri.

Doamne! Fiecare suflet trebuie să facă un alt suflet să simtă puţină iubire. Să ştie că există iubire şi astfel să înceapă să caute o iubire şi mai mare. Nu se poate ca cineva care a gustat puţin din iubirea lui Hristos să nu vrea mai mult. Sufletul meu nu saltă de bucurie DOAR pentru că este iubit! Sufletul meu saltă de bucurie pentru că iubeşte! Da! Adevărata fericire nu este doar să mă simt iubit, ci să iubesc, să simt cum iese din inima mea, din inima fiinţei mele iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele meu. Recunoştinţa şi mulţumirea cresc în mine primind: sufletul meu se închină până la pământ pentru asta. Bucuria în schimb, creşte dăruind: sufletul meu saltă până la cer dăruind!

Doamne, fiecare dintre noi am greşit dar Nu lăsa păcatele noastre să fie piedică în calea iubirii Tale!

Din nou, sentimentul că păcatele se susţin, că sunt interdependente. Metanoia nu îmi pare posibilă câtă vreme mintea, raţiunea rece nu este transfigurată de Hristos.

Când spun: vino Doamne, sau facă-se voia Ta, Îl las pe El să fie întru mine.

Lupta este mai uşoară şi mândria inutilă, de vreme ce meritele nu sunt ale mele.

Iar rezultatele? Infinit mai bune.

Doamne, când se va uni voia mea cu Voia ta?

Când mă înveţi să zic: facă-se Voia Ta, Tu nu doreşti să desfiinţezi voia mea, nu? Tu vrei doar să ne unim voinţa, a mea cu a Ta, către Tatăl, nu? Ăsta este dorul Tău nemărginit, de a ne cuprinde în îmbrăţişarea Părintelui, nu-i aşa? De aceea ai venit între noi, nu-i aşa? De aceea Ţi-ai întins braţele pe cruce, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, nu-i aşa? Iar când ne-ai lăsat pe Mângâietorul ai ştiut că fără El ne-am fi rătăcit, nu-i aşa?

Minunat eşti, Doamne! Iti multumesc !


Publicitate


Alte Articole