Întâlnirea celor care se iubesc nu se datorează întâmplării, ci are un scop bine definit, ale cărui mize nu le cunoaştem. De-abia după ani buni învăţăm de la viaţă de ce suntem pe lume şi misiunea sufletului nostru.

Gelozia este un sentiment profund, foarte bine inradacinat si dificil de modificat. De multe ori, oamenii isi imagineaza ca sunt gelosi pentru ca sunt indragostiti, dar de fapt se „indragostesc” pentru ca au nevoie ca o persoana sa stea langa ei pentru a nu se simti singuri. In opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, gelozia partenerului ne face, de cele mai multe ori, sa ne imaginam ca suntem iubiti, insa, in acest context, aceasta este confundata cu iubirea, iar iubirea mult dorita se transforma intr-o lupta fara invingatori. “Gelozia vine pur si simplu din teama persoanei ca nu are valoare de una singura. Cu cat persoana este mai putin capabila sa-si gaseasca ea insasi protectia necesara si cu cat increderea in sine este mai mica, cu atat creste nesigurata, teama de abandon si implicit apare gelozia, caracterizata prin nevoia puternica de a mentine partenerul cat mai aproape, pentru protejarea propriei portii de afectiune. Relatia traditionala oscileaza intre afectiune si dominare, din pacate, doi poli incompatibili pentru construirea unei relatii reale. Cu alte cuvinte gelozia seamana aparent foarte mult cu iubirea, dar este in realitate un frate vitreg malefic, cu caracteristici diametral opuse”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru. Sentimentul geloziei ne indica un tip de relatie in care posesia predomina in detrimentul afectiunii, iar puterea in detrimentul iubirii. Acest sentiment ascunde in el un intreg comportament, o intreaga strategie in care dragostea se amesteca cu: 1. Teama – „Daca nu esti langa mine, nu ma simt protejat/a” 2. Morala – “Datoria ta este sa te ocupi de mine/casa/familie" 3. Santajul - „Voi muri sau ma voi sinucide daca ...” 4. Amenintarea – “Daca nu esti cum vreau eu/cu mine, ai sa vezi tu/ vei plati scump” 5. Culpabilizarea - „Daca iubesti si pe altcineva, inseamna ca nu ma iubesti pe mine!” 6. Manie/furie – “Daca ma supar si reactionez, celalalt se sperie si nu mai pleaca” 7. Luarea de ostateci - Copiii sunt de obicei cei prinsi la mijloc 8. Ideologia - „Pentru ca ne iubim, trebuie sa facem totul impreuna” 9. Autoritatea - „Nu ai voie sa faci/ai ceva fara mine” 10. Suferinta - „Nu mai pot sa dorm/mananc/muncesc din cauza celuilalt” 11. Boala - Anxietate, depresie, atacuri de panica, somatizari 12. Forta/agresivitate - partenerul este retinut prin violenta verbala si/sau fizica, imobilizare, incuiatul usii, interzicerea accesului la masina, bani, telefon sau orice alt mijloc de a lua legatura cu exteriorul 13. Crima - „Daca nu-mi poti apartine, nu ai de ce sa traiesti” Psihologul Laura Maria Cojocaru: “Fidelitatea este inteleasa de multe ori gresit” Cuvantul fidelitate provine de la grecescul „fides”, care inseamna incredere. Ca orice lucru in acesta lume, si fidelitatea comporta doua aspecte: cel pozitiv - increderea reciproca si cel negativ, pervertit, in care fidelitatea devine sinonima cu abstinenta, represiunea, limitarea si detentia. “Atunci cand se accentueaza doar aspectul negativ, cuplul devine o inchisoare, un loc al reprimarii, iar partenerul de viata se transforma intr-un inamic. Multi oameni sufera de singuratate doar din cauza limitelor determinate de educatia primita, de conditionarile cauzate de unele conceptii de viata preluate de-a valma, pentru ca, in acest caz, cuvintele „te iubesc” deviaza de la sensul lor pur si minunat si devin doar temeri si „inchisori” pentru celalalt. Auzim mult prea des expresii de genul: „ma tem ca tu nu ma iubesti”, “„ sa ma iubesti doar pe mine!”, „te iubesc daca si tu ma iubesti”, „daca ma iubesti, faci/esti asa cum iti cer”, „te iubesc daca esti perfect/a”, s.a. Atunci cand „te iubesc” inseamna „ma iubesc asa cum sunt si te iubesc asa cum esti“, putem vorbi cu adevarat de iubire, pentru ca fidelitatea fata de celalalt incepe cu fidelitatea fata de tine insuti, pentru ca linistea ta este asigurata cu adevarat doar atunci cand pot sa-ti satisfaci tu insuti aspiratiile si atunci este minunat sa-ti doresti si sa poti imparti asta cu partenerul/a. Atunci cand reusesti sa te accepti si sa te iubesti asa cum esti, doar atunci o vei putea face si cu partenerul/a si vei constata ca gelozia va deveni un sentiment inutil. Atunci cand tu insuti te apreciezi, te iubesti, te respecti, esti sensibil la tot ceea ce te inconjoara, atunci poti iubi cu adevarat viata si oamenii, atunci poti cu adevarat sa construiesti o relatie cu o persoana aflata in aceeasi dispozitie. O astfel de dragoste cunoaste foarte rar deceptia si disperarea, atata timp cat amadoi se ingrijesc de cresterea ei, fiecare insa ramanand el insusi”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru. Sursa: kudika.ro Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Suntem moştenitorii unei lungi linii de descendenţă de cupluri; fiecare cuplu are propria istorie, iar istoria cuplului nostru e începutul alteia. Nu suntem aşadar decât o verigă în acest lanţ, iar alegerea partenerului nostru depinde mult de factori programaţi şi de alţii care programează.

Am văzut cât e de importantă istoria familiei. Faptele trăite de strămoşii noştri, relaţiile din cuplurile lor, „alegerea” soţiilor şi a soţilor, dramele şi suferinţele, datoriile moştenite ne fac să fim înclinaţi să „alegem” o persoană fie în efectul oglindă, fie ca o vindecare a ceea ce au suferit strămoşii noştri.

În ambele cazuri, cunoaşterea mizelor ascunse ale întâlnirii amoroase aduce lumină asupra moştenirii pe care o vom transmite mai departe.

Am mai explicat şi importanţa complementarităţii fiecărui partener. Această viziune împrumutată din taoism invită pe fiecare să-şi cunoască cele cinci mişcări ale sinelui. Regăsim aici supleţea psihicului şi echilibrul fizicului.

Când sunt dezechilibre Yin-Yang, am putut observa distanţa de siguranţă excesivă care menţine cuplul într-o stare defensivă, fiecare tinzând să se depărteze de celălalt pentru a nu se confrunta cu emoţiile sale refulate. În acest fel, din generaţie în generaţie se transmite povara datoriilor.

Yin-Yang-ul răspunde legilor Universului şi înlesneşte crearea unui nou cuplu, cel al viitorului.

Putem să ne punem întrebarea: „Nu cumva această Întâlnire e predestinată, făcută necesară de un proiect mai vast decât întâlnirea personalităţilor noastre, decât simpla atracţie faţă de celălalt?”.

„Oare în căsătorie să nu fie vorba decât de satisfacţie emoţională, de împlinire fizică şi de o nevoie împlinită reciproc? Sau am putea înţelege căsătoria şi faptul de a fi împreună ca elemente ale unui plan sacru, ca fiind însuşi scopul evoluţiei? Un plan aşa de nestrămutat, de puternic, de necesar şi de urgent, încât impune aceste căsătorii, deoarece viitorul aşteaptă.

Trebuie să ne amintim mereu că viitorul aşteaptă, cu răsuflarea tăiată, întrebându-se: «Oare această căsătorie va produce ceea ce doresc, lucrul de care avem nevoie cu toţii?».

Oare avem de-a face cu unul dintre acele cupluri care îşi duc viaţa tot certându-se, luându-se la rost? Sau avem de-a face cu doi iubiţi care simt nevoia unei apropieri senine, a unei apropieri bine gândite, a unei apropieri sacre, pentru a putea contribui în mod conştient la viitor, nu numai pentru a ajuta specia să continue, ci şi pentru a spori bogăţia spirituală moştenită de la strămoşi?” Fragment dintr-un discurs al lui P. Rajagopalachari

Acest alter ego pe care, într-o zi, l-am ales să-mi fie soţ sau soaţă pentru tot restul vieţii are ceva unic pe care eu nu îl am. Iată motorul relaţiei noastre de cuplu. Dacă îl resping, înseamnă că nu am înţeles alegerea pe care am făcut-o în acea zi când am început această relaţie.

Publicitate

Calea e simplă şi naturală atunci când dăm ce avem mai bun în noi ca să-l întâlnim pe celălalt.

Să uiţi de tine, să înlesneşti întâlnirea cu sinele tău, e o etapă fundamentală în drumul către găsirea sufletului-pereche. Dacă ne cultivăm conştiinţa de sine, vom evita să rămânem prizonierii părţii noastre feminine sau masculine.

Această adâncire în sine uneşte cele două principii de viaţă, cel al cerului şi al pământului, al acţiunii şi al primirii.

„Astfel, când sunteţi în stare să uitaţi de voi, să vă dăruiţi celuilalt şi nu numai vouă, doar atunci viaţa îşi dobândeşte întregul farmec, una dintre cele mai înălţătoare direcţii”. P.R.

Doar aşa putem înţelege relaţia de cuplu la un nivel superior de comunicare, de legătură. Este vorba, în esenţă, de asocierea a două persoane spirituale, în care fiecare e conştient că participă la o reţea universală, în care cei doi valorează mult mai mult decât unul singur.

Cuplul multiplică potenţialul fiecăruia şi te ajută să îţi atingi scopul prin întrajutorare. Acum, nu mai discutăm de dependenţă sau de independenţă, ci de interdependenţă. În mod natural, membrii cuplului devin conştienţi de sine unul în raport cu celălalt: e ceea ce constituie o sursă continuă de seducţie reciprocă pentru membrii cuplului.

Epopeea unui cuplu începe în inconştientul colectiv al clanului.

E datoria noastră să-l facem să trăiască în noi înşine într-o viaţă cât mai bună, pentru că acest cuplu are vocaţia de a deveni familie şi, astfel, începutul unei altei moşteniri pentru celelalte cupluri ce vor veni.

Dacă această familie devine armonioasă, ea permite umanităţii să-şi continue progresul spre infinit.

„Care e scopul? Acela de a cădea la pace cu inconştientul meu… vorbesc despre familia care se află dincolo de mine. Trebuie să creezi visul ăsta al perfecţiunii înăuntrul tău”. A. Jodorowski.

Din această aventură se naşte setea de a construi împreună, pentru a crea un spirit de echipă.

Asta presupune ca fiecare dintre noi să aibă curajul de a intra în contact cu sine, de a se întâlni cu sine însuşi, de a-şi căuta originea. Nu mai e vorba despre o simplă participare la viaţă, ci despre o implicare profundă în străfundul misterului iubirii, de care depinde frumuseţea de a exista.

Această căsătorie interioară contribuie la dezvoltarea personală a fiecăruia, la o pace interioară care se răsfrânge asupra arborelui genealogic din noi înşine, pacificându-l şi contribuind la dezvoltarea sa, şi care e baza existenţei unui cuplu plin de vitalitate, a unui cuplu de viitor.

Astfel, cuplul contribuie la naşterea şi la dezvoltarea umanităţii şi devine o frescă minunată, deschisă tuturor posibilităţilor.

Materialul pe care l-ai parcurs este un extras din cartea ”Cuplul in Psihogenealogie”, scrisa de Mireille si Herve Scala, publicata de Editura Philobia,

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole