„Timpul este moneda vieţii tale. Este singura monedă pe care o ai şi numai tu poţi hotărî cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva să-i laşi pe alţii s-o cheltuie pentru tine.” Carl Sandburg
Chiar aşa, de ce ne grăbim? de ce avem senzaţia că ne găsim mai repede drumul dacă alergăm prin pădurea în care ne-am rătăcit? De ce credem că dacă noi ne grăbim şi universul se grăbeşte ca să ne facă pe plac. Lucrurile se întâmplă la vremea lor şi dacă nu se întâmplă înseamnă că nu le-a venit timpul. Nerăbdarea este cea care ne face de multe ori să pierdem clipa, pentru că fiind ocupaţi să fim nerăbdători şi să ţesem tot felul de planuri şi de aşteptări pierdem momentul prezent, contactul cu minunea ce tocmai se întâmplă!
Sunt lucruri în viaţă care e mai bine să se întâmple la vremea lor. Ce ar fi dacă soarele s-ar grăbi să răsară sau să apună, dacă pomii s-ar grăbi să înflorească în ianuarie pe zăpadă şi nu ar mai face roade? Numai oamenii se grăbesc, noi nu am văzut niciodată un animal care să se grăbească, până şi când antilopa este vânată de leu, parcă şi vănătorul şi vânatul sunt într-un fel de acord şi se vede cum lucrurile se întâmplă la vremea lor! Totul în natură respectă un ritm şi o muzică pentru că Dumnezeu nu se grăbeşte, el face totul în tihnă şi pe îndelete! Şi atunci noi de ce ne grăbim? Sau mai bine zis ce parte din noi se grăbeşte şi mai ales încotro?
Aţi ghicit! Şi de data asta este vorba de egoul nostru cel minunat, cel mereu cu ochii pe ceas şi în competiţie cu totul şi cu toate, cel care ne face să pierdem timp preţios şi clipe magice tocmai atunci când ni se pare că lucrurile se întâmplă prea încet. Şi uite aşa în timp ce ne grăbim ca să nu pierdem timpul, pierdem chiar legătura aceea subtilă şi armonioasă cu timpul, legătură care ne face să simţim undeva în sufletul nostru… că avem tot timpul din lume!
Cei care se grăbesc o fac doar pentru a sta…ne grăbim pe străzi şi şosele, doar pentru a sta la un semafor sau la o barieră, ne grăbim să ajungem acasă, doar pentru a sta pe canapea la televizor cu o bere în faţă sau telefonul în mână! Ne grăbim doar pentru a sta, uitând că este mai important să călătoreşti decât să ajungi şi că doar călătoria înseamnă de fapt viaţă restul este un fel de moarte lentă aşa că, să nu ne mai grăbim să nu mai scuturăm în februarie mărul pentru a ne da mere şi să aşteptăm cuminţi luna octombrie pentru a simţi gustul fructului pârguit la vremea lui. Să nu grăbim moartea în celulele noastre având mai multe asteptări decât ne-ar face bine, să nu mai credem că timpul este bani şi să învăţăm să trăim în armonie cu clipa indiferent ce aduce ea!
Şi dacă tot ne grăbim, atunci să ne grăbim să ne bucurăm, să ne minunăm, să sărbătorim tot ceea ce ni se întâmplă!
„Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară.” Jose Saramago
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
