Urăsc toate clișeele despre iertare care există. Cunosc fiecare proverb, fiecare sfat, fiecare opinie comună, pentru că am încercat să găsesc răspunsuri în literatură. Am citit toate postările de pe blog dedicate artei de a renunța la furie. Am scris citatele lui Buddha și le-am memorat – și niciunul nu a funcționat.
Știu că distanța dintre „a decide să ierți” și a te simți cu adevărat liniștit poate fi copleșitoare. Știu.
Iertarea este o junglă greu de străbătut pentru cei dintre noi care tânjim după dreptate. Însăși ideea că cineva va rămâne nepedepsit după tot ce a făcut este dureroasă. Nu vrem să avem mâinile curate – urmele sângelui celui care ne-a făcut rău ne-ar liniști. Vrem să egalăm scorul. Vrem ca ei să simtă aceeași durere pe care au provocat-o.
Iertarea pare a fi o trădare a sinelui. Nu vrei să renunți în lupta pentru dreptate. Mânia arde în tine și te otrăvește cu propria sa otravă. Știi asta, dar tot nu poți renunța la situație. Furia devine o parte din tine – cum ar fi inima, creierul sau plămânii. Cunosc acest sentiment. Știu sentimentul când furia din sângele tău bate la ritmul pulsului tău.
Dar iată ce trebuie amintit despre furie: este o emoție instrumentală. Suntem furioși pentru ca vrem dreptate. Pentru că, credem că va fi util. Deoarece credem că: cu cât suntem mai furioși, cu atât putem face mai multe schimbări. Furia nu înțelege că trecutul s-a terminat deja și răul a fost deja făcut. El spune că răzbunarea va rezolva totul.
Când totul fierbe în tine, iertarea pare imposibilă. Am dori să iertăm pentru că înțelegem intelectual că aceasta este o alegere sănătoasă. Vrem calmul, liniștea pe care o oferă iertarea. Vrem eliberare. Vrem ca această fierbere din creier să se oprească, dar nu putem face nimic în acest sens.
Pentru că principalul lucru despre iertare pe care nimeni nu ni la spus este că: aceasta nu va rezolva nimic. Acesta nu este un radieră care va șterge tot ce ți s-a întâmplat. Nu va anula durerea cu care ai trăit și nici nu îți va oferi pacea instantaneu. Găsirea păcii interioare este o călătorie lungă și grea. Iertarea este exact ceea ce te menține hidratat pe parcurs.
Iertarea înseamnă renunțarea la speranța pentru un trecut diferit. Adică, înțelegerea faptului că totul s-a întâmplat deja, praful s-a așezat și ce a fost afectat nu va fi niciodată readus la forma sa originală. Este o recunoaștere a faptului că nicio magie nu poate remedia ce s-a întâmplat în trecut.
Da, uraganul a fost nedrept, dar tot trebuie să trăiești în orașul tău ruinat. Și nici o mânie nu-l va ridica din ruine. Va trebui să o faci singur.
Iertarea înseamnă asumarea responsabilității personale – nu pentru distrugere, ci pentru restaurare. Este o decizie de a-ți lua înapoi liniștea sufletească.
Iertarea nu înseamnă că vinovăția celor care te-au făcut să suferi este anulată. Nu înseamnă că ar trebui să fii prieten cu ei, să simpatizezi cu ei. Accepți doar că ți-au lăsat o urmă adâncă și acum trebuie să trăiești cu această urmă. Nu vă veți mai aștepta ca persoana care v-a rupt sufletul să returneze totul „așa cum a fost”. Veți începe să vindecați rănile, indiferent dacă rămân cicatrici. Este o decizie de a continua împreună cu cicatricile tale. Și vine după ce vei accepta asta!
Iertarea nu este o sărbătoare a nedreptății. Este vorba despre crearea propriei justiții, a propriei Karme și a destinului. Este vorba de a vă pune în picioare cu decizia de a nu fi nemulțumiți de trecut. Iertarea înseamnă a înțelege că cicatricile tale nu îți vor modela viitorul.
Iertarea nu înseamnă că renunți. Înseamnă că ești gata să aduni forță și să mergi mai departe.
