Ganditi frumos…

Publicitate

Ce înseamnă să gândiţi frumos?

Înseamnă să nu te gândeşti la ceva frumos într-o anumită clipă , ci să gândeşti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care trec prin minte, să reţii gândurile cele bune, şi în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte.

Este foarte important să ştim că gândurile noastre le mai ştie cineva: le ştie Dumnezeu, le ştie Domnul Hristos care e Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

Domnul Hristos are în vedere gândurile noastre.

De asemenea, având în vedere că prin mintea noastră trec tot felul de gânduri şi bune şi rele, şi frumoase şi urâte, este important să fim cu luare aminte la gânduri, să gândim frumos.

Pentru că dacă gândim frumos şi numai frumos, atunci trăim frumos şi numai frumos, şi dacă gândim frumos şi trăim frumos, suntem fericiţi.

Şi fericirea este mai aproape de tinereţe decât de bătrâneţe.

Tinerii prin structura lor, prin năzuinţele lor, prin felul lor de a se angaja în anumite acţiuni, sunt mai aproape de fericire, sunt mai aproape de realizări care sa le dea mulţumire şi fericire.

Şi tinerii mai sunt cumva fericiţi, în sensul ca nu au un trecut lung care să fie pătat de: gânduri rele, de fapte necuviincioase, de vorbe nelalocul lor, pentru că tinereţea este mai aproape de copilărie, iar copilăria este într-un fel idealul creştinului. Nu în sensul să rămânem la copilărie ca fază de început, ci să ne menţinem în sfera copilăriei în ceea ce priveşte: seninătatea, nerăutatea sau răutatea fără durată şi în cea ce priveşte nevinovăţia câtă este in copilărie.

Ştiţi că în poveştile noastre este vorba de “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“. Nu în sensul ca să rămână omul la tinereţe şi să nu ajungă la bătrâneţe.

Bătrâneţea nu trebuie să o înţelegem ca o vârstă a neputinţei, o vârstă a morţii înainte de moarte. Ci (să) o înţelegem ca o bătrâneţe fericită.

La cununie se spune aşa : “Dă-le lor Doamne, să-şi petreacă viaţa fără de prihană şi să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată împlinind poruncile tale“.

Iată un îndreptar de viaţă, o rugăciune. Pentru ca viaţa noastră trebuie să fie învăluită de rugăciune, iar “viaţa fără de prihană“ înseamnă: fără pată, fără vină, în chip ireproşabil.

În rugăciunile care le facem noi când ne împărtăşim cu Dumnezeieştile Taine, e şi o rugăciune de mulţumire in care pomenim bunătatea lui Dumnezeu care ne-a dat Sfintele Taine “spre curăţirea trupului şi a sufletului“

Mai întâi înzdrăvenirea trupului şi a sufletului ! De ce ? Pentru că într-un trup bolnăvicios şi într-un suflet neputincios , nu se pot realiza lucruri de valoare

Publicitate

Apoi se cere în această rugăciune “Împăcarea sufleteştilor mele puteri“ pentru a nu fi anarhie în existenţa noastră ci rânduială, mintea să fie conducătorul simţirii şi voinţei.

“Spre luminarea ochilor inimii mele“ Ne trebuie lumină în suflet. Pentru că dacă ai lumină la tinereţe, poţi avea până la sfârşit şi până în veşnicie.

“spre credinţa neînfruntată“ Să avem o credinţă adevărată.

“spre dragoste nefăţarnică“ Să fie o dragoste adevărată, întemeiată pe nepătimire

“spre plinirea înţelepciunii tale“ Să avem înţelepciune de la Dumnezeu, sa fim gânditori de Dumnezeu.

“spre paza poruncilor Tale, cu inimă curată împlinind poruncile Tale“. Să ne gândim mai des la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

“Spre adăugarea Dumnezeiescului Tău har“ Să primim tot mai multă putere, energie, din Dumnezeu, ca să putem face faţa ispitelor şi cerinţelor pe care ni le pune in faţă viaţa.

“spre trezirea sufletului”

Mitropolitul Bălan avea o vorbă:

“Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează“

Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare.

De ce mintea trează? Deoarece cu mintea lucrăm ca să ne facem curat in suflet şi totodată ne păzim să nu ne băgăm murdării in suflet
„spre iertarea păcatelor“ Să ne ierte Dumnezeu păcatele pe care le-am făcut în vremea neştiinţei, in vremea când n-am luat aminte sau n-am ştiut de Dumnezeu, sau nu ne-am interesat de Dumnezeu. Ca să ne ierte păcatele, trebuie mai întâi ca noi să le părăsim.

“spre împărtăşirea cu Duhul Sfânt“ Sfântul Serafim de la Savrov spunea că scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt pe care il primim şi îl simţim la botez şi îl scoatem la iveală prin Împărtăşirea cu Dumnezeieştile Taine

“spre împlinirea Împărăţiei cerurilor“ Adică noi (cei cu viaţă curată, inimă curată şi cu îndrăzneala cea bună către Dumnezeu) aşteptăm Împărăţia lui Dumnezeu.

Un alt mijloc de a ne împotrivii gândurilor rele, este de a ne umple mintea cu gânduri bune.

Eu vă îndemn să fiţi cu seriozitatea cuvenită în lucrurile spirituale, să vă ţineţi de biserică, de slujbele noastre, să duceţi o viaţă care să o poată binecuvânta Dumnezeu.

Vă îndemn să fiţi cât mai serioşi şi, aşa cum vă pregătiţi pentru viaţă prin acumulările de cunoştinţe intelectuale, tot aşa să vă ocupaţi de curăţirea vieţii.

Dacă aveţi suflete întinate, să căutaţi să le spălaţi cu Sângele Domnului Iisus Hristos.

Dacă aveţi împotriviri, cereţi dar lui Dumnezeu sa le risipeasca.

Nu poate vrăjmaşul să se bage în minte, dacă tu ai o minte întărită în bine.

Părintele Teofil Părăian

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Limbajul iubirii : “Iubirea nu trebuie sa fie perfecta, ea trebuie sa fie adevarata”

Publicitate

Suntem atât de mici şi totuşi atât de minunaţi în acest univers. Ne dăm atâta importanţă şi căutăm mereu ceva care să ne ducă mai sus, uitând să ne întrebăm ce căutăm de fapt?

Am ajuns să ne înstrăinăm unii de alţii, crezând că suntem separaţi, că e inutil să ne pese de celălalt sau că celălalat nu are cum să fie afectat de acţiunile noastre. Ne-am construit ziduri în jurul fiinţei noastre şi nu lăsăm să se apropie decât pe cine consideră mintea noastră că merită.

Nu deschidem fereastra acestei cetăţi şi nici măcar nu ne gândim oare cum ar fi… cum ar fi dacă am evada din propriul ego pe care l-am construit şi întărit cu atâta perseverenţă în timp?

Cum ar fi dacă ne-am hotărî să renunţăm la tot ce am crezut că reprezintă propriul adevăr?

Cum ar fi dacă ne-am da drumul şi am răspunde cu iubire la prostie sau ignoranţă?

Cum ar fi dacă în loc să aşteptăm să primim de la ceilalţi am fi noi cei care dăruim?

Cum ar fi dacă nu am mai avea aşteptări ca celălalt să se comporte într-un anumit fel?

Şi cum ar fi dacă ne-am privi mai des în ochi, dacă ne-am îngădui să ne simţim unul pe celălalt?

A venit vremea să apelăm la un limbaj universal şi anume limbajul iubirii.

Uită-te în jur cu inima şi observă că zâmbetul, îmbrăţişarea nu ţin cont de rasă sau de alte criterii, aşa cum ploaia nu ţine cont de ceea ce atinge în căderea ei.

Când zâmbeşti nu mai contează nici trecutul nici viitorul, nici ce a fost şi nici ce ar putea să fie.

Când îmbrăţişezi, două inimi se ating la nivelul cel mai profund. Nu mai e nevoie de cuvinte.

Publicitate

Când vorbeşti limbajul iubirii îţi dai seama cât de preţios este acest dar numit Viaţă şi cât de norocos eşti că îl trăieşti aici şi acum.

Aminteşte-ţi cine eşti, dă la o parte perdeaua de frică şi ieşi din zidurile reci şi întunecoase pe care ţi le-ai construit în jurul a ceea ce eşti tu cu adevărat.

Numai prin limbajul iubirii vom reuşi să construim ceva cu adevărat valoros, pentru că adevărata valoare e dată întotdeauna din iubire.
Ce poate fi mai valoros decât viaţa? Din ego sau ură nu se naşte nicio formă de viaţă şi nici valoare. În limbajul iubirii colaborezi cu ceilalţi, nu concurezi. În limbajul iubirii laşi lucrurile să curgă, nu le forţezi să se întâmple.

În limbajul iubirii te deschizi şi îţi asumi riscuri, nu te ascunzi în cochilia interioară. În acest limbaj nu arăţi cu degetul spre celălalt pentru că ştii că celelalte patru sunt îndreptate înspre tine.

În limbajul iubirii arătăm mai mult prin fapte şi vorbim mai puţin, doar atunci când avem ceva de spus şi nu doar ca să spunem ceva.

Doar folosind acest limbaj înţelegem cine suntem şi ce avem de făcut pe această planetă pe care o vizităm încă o perioadă, câţiva ani, luni sau poate zile.

Trăieşte fiecare bătaie a inimii tale, pentru că nu ştii niciodată când va fi ultima. Trăieşte-o la unison cu celelalte inimi, altfel ce farmec ar avea viaţa? Căci inima nu cunoaşte decât o singură formă de comunicare- limbajul iubirii. Priveşte!

Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
Relatii