Fericirea nu este despre ce ai sau ce faci. Fericirea este despre cine eşti tu cu adevărat, în adâncul sufletului tău.

"Viata poate fi inteleasa doar prinvind inapoi dar trebuie traita privind inainte." Educatia este un "bun" pretuit in societatea noastra. Si asa si este corect, scoala te va invata istoria omenirii, te va face un maestru in domeniul tau si te va califica pentru munca din lumea reala. Fara o educatie adecvata, adesea o persoana descopera ca succesul ii este blocat si ii lipsesc oportunitatile. Dar educatia pe care scoala o poate oferi esueaza in comparatie cu acea cunoastere pe care viata ti-o da fortat. In mod intentionat viata ne introduce in batalii care aproape ne distrug... doar pentru a ne intari rezistenta. Ne darama de mai multe ori decat putem noi numara, chiar si daca doar pentru a ne demonstra propria noastra capacitate de rezistenta pentru a reveni in picioare. Ne apleaca pana la punctul de rupere pentru a ne stimula anduranta launtrica si flexibilitatea. Tatal meu obisnuia sa zica: „Steaua care lupta cel mai mult, straluceste cel mai tare”. Reamintirea vorbelor lui este adevarul fara varsta ca trebuie sa ne confruntam cu provocarile noastre pentru a straluci cu lumina indrazneata a fiintei noastre autentice. Ne vom zbate, da, dar prin sfortarile noastre vom ilumina si mai stralucitor. Intr-adevar, vom intalni blocaje inevitabile, pe masura ce pasim pe traseul calatoriei noastre. Precum multiplele subiecte predate intr-o sala de clasa, viata va infuza in noi sapte chei esentiale ale cunoasterii. A trece aceste sapte teste, inseamna a evolua dintr-o faza a fiintei in urmatoarea, a fi promovat intr-un grad proverbial superior. Reflecteaza asupra celor sapte lectii ale mele si intelege cum ele se aplica in mod unic vietii tale, pentru a depasi provocarile pe care le infrunti: 1. Lectia de a da si a lua. Nimic nu iti este luat fara compensatie. Aceasta inseamna ca pierderile tale vor fi intotdeauna rascumparate intr-o forma sau alta. Aprecierea urmeaza pierderii. La urma urmei, nu stim ce avem, pana nu s-a dus, corect? Dar de asemenea, ulterior pierderii este castigul prin diferite mijloace. Tot ce ai de facut este sa cauti fereastra care s-a deschis, odata ce s-a inchis usa. 2. Lectia timpului si a rabdarii. Timpul poate fi cel mai bun prieten al nostru, sau cel mai mare dusman. In perioade de durere, timpul pare abia sa se scurga. Dar cand suntem multumiti, orele zboara precum secundele. Sincronizarea este totul, si totul este in timp. Interconectarea timpului si a rabdarii devine evidenta cand suferim: vrem ca ceva sa se intample chiar acum. Totusi timpul ne impinge sa dezvoltam rabdarea, o virtute care ne poate schimba structura mentala si sa aduca cu adevarat timpul de partea noastra. 3. Lectia durerii si fricii. Aceste doua emotii nu scutesc pe nimeni de lectia lor dura. Nici favoriti nu au. S-ar putea ca sub diferite deghizari si la intervale diferite, dar noi cu totii experimentam frica si durerea. Durerea nu trebuie evitata. Trebuie sa lucram cu durerea noastra – sa o studiem, sa o intelegem, si sa o imbratisam. Totusi frica trebuie evitata prin orice mijloace. Ceea ce ne starneste teama, noi insine aducem la viata, si in acest fel, fara sa stim, alegem sa manifestam temerile noastre, in locul posibilitatilor noastre. Nu te teme sa experimentezi durerea. Imbratiseaza-i scopul si intelesul ca necesare pentru a cultiva constientizarea sinelui. Dar abandoneaza fara remuscari frica ce o insoteste. 4. Lectia scopului vietii.lectia vietii Cu totii avem un scop in viata, dar multi dintre noi, fie nu l-au descoperit, fie nu au pus in practica adevarata lor chemare. Cand actionam asupra talentelor noastre, a abilitatilor inerente si a lucrurilor care ne plac in mod natural, observam ca succesul vine mai usor. In acest fel noi atasam si dragostea pentru ceea ce facem. Atunci nu mai privim munca ca pe o slujba, ci ca pe o chemare. Aceasta lectie ne reaminteste ca avem un motiv real de a fi aici, si care trebuie sa satisfaca si scopul vietii noastre, si sa ne furnizeze securitate financiara. Integreaza-ti vocatia in ceea ce faci, fie ca este o slujba cu norma intreaga sau partiala, sau chiar ca un hobby pe care sa il practici in fiecare zi. 5. Lectia relatiilor. Relatiile sunt legatura noastra cu lumea exterioara. Mai complex spus, ele sunt o reflectie a celor mai launtrice probleme, dorinte si lipsuri ale noastre. In cel mai ironic mod, relatiile si actioneaza asupra a ceea ce ne lipseste, si ne si suplimenteaza aceasta lipsa. Partenerul tau are menirea sa fie partea lipsa a fiintei tale, dar el sau ea te va forta, de asemenea, sa lucrezi asupra partilor lipsa dinlauntrul tau. Prin confruntarea provocarii relatiilor, ne putem bucura de conexiuni sanatoase si iubitoare cu cei din jurul nostru si, cel mai important, cu noi insine. Ne putem transforma pe noi insine prin rezolvarea problemelor personale pe care le vedem manifestandu-se in relatiile noastre. Incepe prin a recunoaste problemele repetate pe care le experimentezi cu ceilalti, apoi lucreaza asupra lor. 6. Lectia stabilitatii si schimbarii. Stabilitatea si schimbarea trebuie sa fluctueze intr-un echilibru corect. Nu putem indura in mod constant perioade de schimbare, totusi stabilitatea apare din aceste neplacute modificari de situatie. Niciodata o sarcina usoara, suntem impinsi de schimbarea neasteptata in afara zonei noastre de confort. Cheia pentru a face fata schimbarii este intelegerea ca zona ta de confort nu este un set de circumstante exterioare, ci un loc aurit dinlauntrul tau. Mai afla ca schimbarea in sine este trecatoare, temporara, si duce doar la un nou teren solid. 7. Lectia progresului. Insumarea tuturor lectiilor, lectia progresului ne invata ca – pus la modul simplu – viata merge inainte. S-ar putea ca sa iesim raniti din incercarile noastre, dar cicatricile noastre actioneaza ca niste paznici duri, rezistenti, impotriva vatamarilor viitoare. Progresul este facut atunci cand invatam din greseli anterioare si efectuam noi actiuni care furnizeaza rezultate diferite. Daca actionam in mod diferit de cum am facut-o in trecut, se poate face progres real. Si directia in care progresam se bazeaza doar pe propriile noastre decizii. Cu mult superioara unei educatii formale, viata este cel mai mare invatator al nostru, trimitandu-ne pe cai intortocheate, pentru a ne ajuta sa dobandim o mai profunda constientizare a potentialului nostru. S-ar putea sa fim incercati, dar prin recunoasterea adevarului testelor noastre, si prin aplicarea intelepciunii necesare, putem triumfa asupra oricareia dintre provocarile vietii. "Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca….iubeste-ti viata si mai ales prietenii…E cel mai de pret lucru." Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

De un lucru sunt sigură, şi anume, că fericirea este o stare! O stare care se obţine şi se menţine prin exerciţiu! Pentru mine, fericirea înseamnă educarea minţii! Nu ne trezim fericiţi, nu devenim fericiţi peste noapte … pur şi simplu ne antrenăm în fericire!

Pentru mine, fericirea este un sport…pe care îmi place să-l practic cu cea mai adâncă graţie. Întâi antrenezi muşchii inimii să simtă, apoi pe cei ai minţii să se sincronizeze cu inima.

La mine a fost nevoie de antrenament special cu muşchii minţii. Am început timid cu Recunoştiinţa, am continuat cu Mulţumesc, am adăugat extra – exerciţii de Prezenţă şi am făcut performanţă în Repetiţii.

Mă antrenez de foarte mult timp în fericire! Şi lucrul acesta se simte în fiecare zi. La fel cum se simte dacă renunţ la exersare! Nu am abandonat seriile de antrenamente nici în perioadele în care, din cauza conjuncturii în care mă aflam, nu se putea pronunţa măcar cuvântul fericire. Căci sunt, au fost şi probabil vor mai fi şi asemenea momente, absolut incompatibile cu fericirea. Însă tocmai în acele momente am făcut antrenamentele cele mai importante ale creierului.

Şi cred că am făcut cei mai mari paşi spre întâlnirea cu fericirea! Pentru că în adâncul meu, am refuzat să renunţ la ideea că voi fi din nou fericită, am refuzat să mă învelesc în coconul nenorocirii, al supărării, al tristeţii. Asta nu înseamnă că nu am trăit toate stările incompatibile fericirii la maxima lor intensitate, însă le-am dat cât mai puţin timp cu putinţă din viaţa mea. Şi nu am încetat niciodată să zâmbesc sau să râd cu sufletul ştiind că toate lucrurile care se întâmplă în viaţa mea au ca sursă Divinul. Iar după zâmbet vine Bucuria.

Pentru mine aşa a fost la început în drumul spre întâlnirea cu fericirea. A fost un joc de Putere. Puterea am luat-o din mine, în momentul în care nu mi-am mai dat fericirea pe mâna altora, în momentul în care am refuzat să-i mai învinovăţesc pe ceilalţi, oricine ar fi fost ei, pentru nefericirea mea. Şi nu i-am mai făcut niciodată responsabili pentru fericirea mea! Pe EI niciodată! Eu am fost stăpânul fericirii şi nefericirii mele. Ştiu …sună dominator, dar asta înseamnă puterea de a alege cum vrei să te întâlneşti cu fericirea…! Cu şi prin alţii, sau cu şi prin tine! Şi asta face o enormă diferenţă în vieţile noastre!

Eu m-am asumat pe mine şi am luat-o cu începutul. Am luat încă de la primele antrenamente o doză mărită de Recunoştinţă. Pentru că sunt vie, trăiesc şi simt, pentru că experimentez, respir, plâng şi râd. Şi m-am antrenat în mulţumire şi recunoştinţă, iar fericirea nu a întârziat să apară. Întâi timid, în frânturi de clipă, apoi, pe măsura ce îmi continuam seria antrenamentelor, în frânturi de sări de bine. Şi când muşchiul creierului s-a obişnuit cu nivelul antrenamentelor am adăugat antrenament special în Detaşare, Aceptare, Compasiune. Rezultatele au fost uimitoare.

Publicitate

Şi apoi, ca într-o adevărată competiţie, m-am înscris la Olimpiada Fericirii. Aici eu am avut nevoie de suplimente de Credinţă, Înţelepciune şi Lumină.

Hotărât lucru creierul se antrenează în şi pentru Fericire! Sună plastic, dar numai prin antrenament o poţi dobândi! Este o combinaţie de forţă – de a te motiva continuu, determinare – de a obţine însăşi fericirea, perseverenţă – de a crede că te vei mai întâlni cu fericirea, chiar şi atunci când conjunctura face ca lucrurile să fie altfel definite, şi nu în ultimul rând credinţă – credinţa că se poate, că este şi pentru tine, nu numai pentru cei aleşi!

Bineînţeles, peste fiecare antrenament am pus un praf de magie! Magie de suflet de copilărie! Pentru că fiecare dintre noi are reţeta lui secretă de întâlnit cu fericirea.

Fericirea nu te caută acasă, în timp ce tu stai în vârful patului plângăndu-ţi de milă, nu dă peste tine la semafor, în timp ce tu trăieşti o dramă existenţială din cauza conjuncturii, evident! Este un diamant pe care noi îl scoatem la iveală, tot din noi, după ce am şters noroiul pesimismului şi al comodităţii… Uneori această stare nepreţuită iese singură la iveală, după ce renunţăm la a mai fi eterna victimă!

Cu fericirea faci parteneriat: tu pui la bătaie tot ce ai mai bun şi mai luminos în tine, iar ea îţi răspunde pe măsură! Pare că fericirea vine de undeva din afară, de undeva din exteriorul nostru, dar eu cred că fericirea este parte din fiecare dintre noi. Se naşte împreună cu noi, dar rămâne ascunsă până o alegi din borcanul cu stări! Fericirea nu este o luptă, este doar un pact cu viaţa ta. Fericirea este un drept pe care trebuie doar să-l revendici, la care foarte mulţi renunţă crezând că nu li se cuvine. A-ţi revendica fericirea, fie ea chiar un dram, înseamnă a te pregăti pentru ea. De aceea îţi trebuie antrenament. Este o stare care poate să-ţi devină o a doua natură.

Fericirea este efemeră dacă nu ai credinţă şi este trainică atunci când crezi. În tine mai ales. Fericirea nu este despre plăcere şi nici despre virtuţi. Nu este numai despre iubire sau dragoste. Fericirea nu vine şi nu pleacă! Ea stă în noi şi iese la întâlnirea cu tine. Este medalia cu care îţi împodobeşti bradul de Crăciun atunci când nu ai globuri. Este bucata de pâine cu gustul celui mai îmbelşugat ospăţ, pe care o mănânci zâmbind atunci când eşti lihnit de foame. Este umbra ta, atunci când te antrenezi în lumină. Fericirea nu se cumpără şi nu se vinde.

Fericirea nu este despre ce ai sau ce faci. Fericirea este despre cine eşti tu cu adevărat, în adâncul sufletului tău.

Autor: Roxana Alexe

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole