Fericirea nu este despre ce ai sau ce faci. Fericirea este despre cine eşti tu cu adevărat, în adâncul sufletului tău.

Publicitate

De un lucru sunt sigură, şi anume, că fericirea este o stare! O stare care se obţine şi se menţine prin exerciţiu! Pentru mine, fericirea înseamnă educarea minţii! Nu ne trezim fericiţi, nu devenim fericiţi peste noapte … pur şi simplu ne antrenăm în fericire!

Pentru mine, fericirea este un sport…pe care îmi place să-l practic cu cea mai adâncă graţie. Întâi antrenezi muşchii inimii să simtă, apoi pe cei ai minţii să se sincronizeze cu inima.

La mine a fost nevoie de antrenament special cu muşchii minţii. Am început timid cu Recunoştiinţa, am continuat cu Mulţumesc, am adăugat extra – exerciţii de Prezenţă şi am făcut performanţă în Repetiţii.

Mă antrenez de foarte mult timp în fericire! Şi lucrul acesta se simte în fiecare zi. La fel cum se simte dacă renunţ la exersare! Nu am abandonat seriile de antrenamente nici în perioadele în care, din cauza conjuncturii în care mă aflam, nu se putea pronunţa măcar cuvântul fericire. Căci sunt, au fost şi probabil vor mai fi şi asemenea momente, absolut incompatibile cu fericirea. Însă tocmai în acele momente am făcut antrenamentele cele mai importante ale creierului.

Şi cred că am făcut cei mai mari paşi spre întâlnirea cu fericirea! Pentru că în adâncul meu, am refuzat să renunţ la ideea că voi fi din nou fericită, am refuzat să mă învelesc în coconul nenorocirii, al supărării, al tristeţii. Asta nu înseamnă că nu am trăit toate stările incompatibile fericirii la maxima lor intensitate, însă le-am dat cât mai puţin timp cu putinţă din viaţa mea. Şi nu am încetat niciodată să zâmbesc sau să râd cu sufletul ştiind că toate lucrurile care se întâmplă în viaţa mea au ca sursă Divinul. Iar după zâmbet vine Bucuria.

Pentru mine aşa a fost la început în drumul spre întâlnirea cu fericirea. A fost un joc de Putere. Puterea am luat-o din mine, în momentul în care nu mi-am mai dat fericirea pe mâna altora, în momentul în care am refuzat să-i mai învinovăţesc pe ceilalţi, oricine ar fi fost ei, pentru nefericirea mea. Şi nu i-am mai făcut niciodată responsabili pentru fericirea mea! Pe EI niciodată! Eu am fost stăpânul fericirii şi nefericirii mele. Ştiu …sună dominator, dar asta înseamnă puterea de a alege cum vrei să te întâlneşti cu fericirea…! Cu şi prin alţii, sau cu şi prin tine! Şi asta face o enormă diferenţă în vieţile noastre!

Eu m-am asumat pe mine şi am luat-o cu începutul. Am luat încă de la primele antrenamente o doză mărită de Recunoştinţă. Pentru că sunt vie, trăiesc şi simt, pentru că experimentez, respir, plâng şi râd. Şi m-am antrenat în mulţumire şi recunoştinţă, iar fericirea nu a întârziat să apară. Întâi timid, în frânturi de clipă, apoi, pe măsura ce îmi continuam seria antrenamentelor, în frânturi de sări de bine. Şi când muşchiul creierului s-a obişnuit cu nivelul antrenamentelor am adăugat antrenament special în Detaşare, Aceptare, Compasiune. Rezultatele au fost uimitoare.

Publicitate

Şi apoi, ca într-o adevărată competiţie, m-am înscris la Olimpiada Fericirii. Aici eu am avut nevoie de suplimente de Credinţă, Înţelepciune şi Lumină.

Hotărât lucru creierul se antrenează în şi pentru Fericire! Sună plastic, dar numai prin antrenament o poţi dobândi! Este o combinaţie de forţă – de a te motiva continuu, determinare – de a obţine însăşi fericirea, perseverenţă – de a crede că te vei mai întâlni cu fericirea, chiar şi atunci când conjunctura face ca lucrurile să fie altfel definite, şi nu în ultimul rând credinţă – credinţa că se poate, că este şi pentru tine, nu numai pentru cei aleşi!

Bineînţeles, peste fiecare antrenament am pus un praf de magie! Magie de suflet de copilărie! Pentru că fiecare dintre noi are reţeta lui secretă de întâlnit cu fericirea.

Fericirea nu te caută acasă, în timp ce tu stai în vârful patului plângăndu-ţi de milă, nu dă peste tine la semafor, în timp ce tu trăieşti o dramă existenţială din cauza conjuncturii, evident! Este un diamant pe care noi îl scoatem la iveală, tot din noi, după ce am şters noroiul pesimismului şi al comodităţii… Uneori această stare nepreţuită iese singură la iveală, după ce renunţăm la a mai fi eterna victimă!

Cu fericirea faci parteneriat: tu pui la bătaie tot ce ai mai bun şi mai luminos în tine, iar ea îţi răspunde pe măsură! Pare că fericirea vine de undeva din afară, de undeva din exteriorul nostru, dar eu cred că fericirea este parte din fiecare dintre noi. Se naşte împreună cu noi, dar rămâne ascunsă până o alegi din borcanul cu stări! Fericirea nu este o luptă, este doar un pact cu viaţa ta. Fericirea este un drept pe care trebuie doar să-l revendici, la care foarte mulţi renunţă crezând că nu li se cuvine. A-ţi revendica fericirea, fie ea chiar un dram, înseamnă a te pregăti pentru ea. De aceea îţi trebuie antrenament. Este o stare care poate să-ţi devină o a doua natură.

Fericirea este efemeră dacă nu ai credinţă şi este trainică atunci când crezi. În tine mai ales. Fericirea nu este despre plăcere şi nici despre virtuţi. Nu este numai despre iubire sau dragoste. Fericirea nu vine şi nu pleacă! Ea stă în noi şi iese la întâlnirea cu tine. Este medalia cu care îţi împodobeşti bradul de Crăciun atunci când nu ai globuri. Este bucata de pâine cu gustul celui mai îmbelşugat ospăţ, pe care o mănânci zâmbind atunci când eşti lihnit de foame. Este umbra ta, atunci când te antrenezi în lumină. Fericirea nu se cumpără şi nu se vinde.

Fericirea nu este despre ce ai sau ce faci. Fericirea este despre cine eşti tu cu adevărat, în adâncul sufletului tău.

Autor: Roxana Alexe

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet