Vad ca a devenit foarte popular un text despre femeile de 40 de ani. Unul care incepe cam asa: „Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa… m-aş fi culcat să mă odihnesc atunci când mă simţeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir, în loc să o las să se topească în cămară…” Dupa inca cateva pasaje de-astea cu rateuri date pana la 40 de ani, primesc un „Dar, cel mai mult, să am o a doua şansă la viaţă, aş preţui fiecare moment, l-aş privi cu adevărat … l-aş trăi … Nu m-aş mai agita atât de mult pentru lucruri meschine şi mărunte.” Am zis ca e momentul pentru o perspectiva noua.
Femeile de 40 de ani sunt misto. Cele mai misto. Multe dintre ele sunt mame de ceva vreme si stiu cum e sa iubesti cu toata puterea fiintei tale un bot de om care s-a nascut din tine. Au iubit, uneori au plecat din casnicii mai putin incantatoare. Dar au ramas mereu ele insele. Cu dureri si cu sufletele tinere si luminoase. Au joburi faine, sunt in stare sa faca lucruri pentru ele, stiu ce nu le face bine. Se respecta pe ele, se autoanalizeaza mai mult decat o faceau cu 10 ani in urma si ies din discutiile astea in oglinda mai intelepte si mai senine.
Indiferent de varsta, exista nimicuri meschine care te vor macina. Lucruri marunte care nu iti ies. Nu e totul lin si roz. Ba chiar nimic nu e asa. Relatiile se construiesc si se muncesc, joburile se tin cu greu sau nu sunt ce ne dorim, prieteniile se mai tocesc…Dar fac parte tot din viata.
Din ansamblul de experiente care ne definesc. Din ceea ce, in final, ne duce mai departe spre femeile care suntem. Ar trebui sa regretam ca nu le vedem pe toate minunate si detasat? Oh nu! Suntem mai fericite cand iubim cu pasiune, cand plangem dupa o iubire care ne-a rupt in doua, cand ne certam pentru o prostie. Inseamna ca ne pasa, ca suntem vii, ca am dus acolo, in relatia aia, cea mai buna parte din noi. De ce am vrea oare sa schimbam asta?
Anul asta, peste putin timp, implinesc 40 de ani. Sa va spun ceva: n-as schimba nimic din viata mea de pana acum. NIMIC! Le-am trait pe toate sau, mai corect, multe dintre ele. Am pierdut bani, am pierdut job, dar cel mai mult m-au durut pierderile oamenilor pe care i-am iubit cu toata fiinta mea: bunicii, tata. Am trait cu foarte putin si-am invatat ca foarte mult nu e neaparat foarte bine. Am pierdut prietenii in care am dat tot. Si-am castigat altele.
Am calatorit si m-am intors mereu la ceea ce iubesc. Am cumparat lumanari si le-am ars facand dragoste cu barbatul iubit la lumina lor. Am lipsit de la birou numai cand am fost plecata din oras sau din tara si cand am fost extrem de bolnava. Pentru ca imi iubesc jobul, nu pentru ca incerc sa demonstrez ceva cuiva. Am iubit uneori tampiti si de cele mai multe ori barbati minunati. Mi-am dorit sa fiu cu unii si am aflat ca mi-era mai bine cu altul. Pentru ca se legau lucrurile mai simplu, pentru ca era mai firesc, pentru ca…
Am descoperit artele martiale anul trecut. Si, la aproape 40 de ani, descopar frumusetea unor directe care isi ating tinta in antrenamente cu un grup de barbati. Tineri, frumosi si destepti. Prietenii mei. Da, la 40 de ani sunt in stare sa duc un antrenament cot la cot cu ei, uneori sa fiu mai in forma ca ei, desi sunt cu vreo 15 ani mai tineri.
Si da, la 40 de ani ai mei, stiu ca atunci cand nu port adidasi si manusi de box se uita admirativ dupa picioarele mele (scuze, baieti, dar chiar nu sunt inconstienta 🙂 ). Asa cum stiu si ca imi sta bine in rochii si pe tocuri. La 40 de ani am devenit mult mai constienta de mine, de ceea ce sunt, de ceea ce pot. Si pot atat de mult, ca ma surprind chiar si pe mine. Si sunt atat de mult, ca nu stiu ce m-ar putea opri sa fiu tot ce vreau.
La aproape 40 ani, spun tare si raspicat ca nu am niciun regret. M-am descoperit pe mine mai femeie decat am fost pana acum (si da, e meritul meu ca am lasat in viata mea un anumit barbat fain care sa imi arate asta). Pentru ca stiu ce vreau si stiu sa cer ce vreau. Daca nu am facut-o pana acum a fost alegerea mea. Dar nu inseamna ca regret asta. Inseamna doar ca nu era momentul potrivit. Viata asta minunata inseamna multa lupta si mult compromis. Dar inseamna, in primul rand, optiune. N-o sa incetez niciodata sa spun asta.
La 40 de ani, singurul regret e ca nu pot vorbi destul de mult despre cat de faina e viata mea.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
