“Inceteaza sa mai fii prizonierul propriului trecut. Devino arhitectul viitorului tau.”- Robin Sharma
Multi oameni se simt blocati in propria viata si lipsiti de speranta, avand o viziune intunecata asupra viitorului si neputandu-se bucura de momentul prezent deoarece greutatea poverilor trecutului le apasa existenta. Spun ca suferinta ii tine pe loc, insa, de fapt, ei se agata de acea suferinta prin gandurile lor, prin rememorarea continua a anumitor evenimente, prin indarjirea cu care nu inceteaza sa se pedepseasca pentru anumite greseli, prin emotiile si sentimentele negative pe care le nutresc fata de sine ori fata de altii.
De-a lungul vietii purtam nenumarate povesti dupa noi, povesti despre noi insine sau despre ceilalti. Au existat oameni care ne-au facut rau, constient sau inconstient. Noi insine am gresit fata de noi sau fata de altii. Am fost raniti si am suferit. Unii au reusit sa treaca mai usor peste aceste lucruri si sa se elibereze de trecut, altii mai greu iar altii retraiesc si acum, zi de zi, povestile de atunci.
Am sa iti spun o poveste pentru a exemplifica. El si ea se cunosc, se indragostesc si incep o relatie. Fiecare dintre ei astepta cu nerabdare acea persoana care sa vina si sa le completeze existenta. Imbatati de dragoste incep sa isi faca planuri de viitor impreuna deoarece in sfarsit au gasit pe cineva care sa ii faca fericiti. El proiecteaza asupra ei imaginea femeii ideale si incearca sa o schimbe pentru a-i corespunde nevoilor si dorintelor.
Ea face acelasi lucru. Fiecare isi plaseaza responsabilitatea fericirii in mainile celuilalt. Desi cu timpul isi dau seama ca partenerul ales nu este cel potrivit, nu ies din relatie ci continua sa puna presiune unul pe celalalt pentru a corespunde. Incep reprosurile, santajul emotional, manipularea. Cei doi incep treptat-treptat sa se distanteze si sa se simta din ce in ce mai neintelesi si neacceptati. Dar continua sa se minta si sa se autoamageasca. Daca el se asteapta ca ea sa se comporte intr-un anume fel, ea va simti o anumita presiune sa se comporte in acel fel, desi nu este asa. Daca ea se va comporta asa cum este ea, el se va simti ranit si se va infuria.
Pentru a evita judecata, lipsa lui de acceptare, invinovatirile si pedepsele, ea va ceda, alegand sa intre in acel rol dorit de el. Jucand un rol, nu va mai fi autentica. Poate va incepe sa minta pentru a evita conflictele, i se va parea inutil sa isi mai exprime dorintele ori sa ii impartaseasca planurile de viitor, va ajunge sa se simta din ce in ce mai neapreciata si neinteleasa. In interiorul ei, ruptura de partener devine atat de adanca incat ajunge sa il perceapa ca pe un strain. Dar nici asa nu pleaca. Obisnuinta, speranta, comoditatea, teama, toate acestea o fac sa ramana. Anii trec si ea intalneste pe altcineva. Cei doi incep o relatie pe ascuns.
Cat de curand totul iese la iveala si o noua drama incepe. El se simte tradat, mintit, inselat, ranit si nu o poate ierta pentru greseala ei. Incep reprosurile, invinovatirile si victimizarea din partea amandurora. Toate resentimentele fata de el ies la suprafata: “Daca m-ai fi acceptat asa cum sunt, daca mi-ai fi aratat respect si apreciere, poate ca nu mai simteam nevoia sa evadez din aceasta casnicie.” Iar el, la randul lui, ii reproseaza ca a fost falsa, ca nu l-a iubit, ca nu l-a respectat. Insa el a incercat sa o schimbe, sa o determine sa renunte la autenticitatea ei, iar ea a devenit astfel „falsa”.
Despartirea s-a produs insa amandoi continua sa poarte dupa ei niste rani nevindecate. Niciunul nu si-a asumat, de fapt, responsabilitatea. El si acum o invinovateste pe ea pentru esecul casniciei iar ea face acelasi lucru. Daca si-ar fi asumat de la inceput responsabilitatea pentru propria fericire, poate ca nu s-ar mai fi ajuns in situatia aceasta. Insa nu pot trece peste cele intamplate, regreta ca si-au pierdut atatia ani de viata alaturi de persoana nepotrivita iar resentimentele si toate trairile negative ii impiedica sa mearga mai departe. Este ca si cum si-ar fi pierdut increderea atat in ei insisi cat si in ceilalti.
