Dumnezeu pune în traistă, dar e nevoie să o ținem și noi deschisă

“Fericirea este o atitudine. Ne facem pe noi insine fie indurerati, fie fericiti si puternici. In ambele cazuri avem la fel de mult de muncit.” – Francesca Reigler Am cunoscut multi oameni care depun eforturi extraordinare sa creasca, sa gaseasca fericirea sau macar impacarea cu ei insisi in aceasta viata. I-am vazut alergand dintr-un colt in altul al lumii, de la un mare intelept iluminat la altul, de la un vindecator la altul, de la un terapeut la altul, i-am vazut fericiti o vreme, apoi i-am vazut intorcandu-se la viata reala, coborand – parca – in acelasi abis ostil al relatiilor si al emotiilor ce le insotesc. I-am vazut pe cei credinciosi, uneori preoti, alteori oameni obisnuiti, ”cazand” violent in fata provocarilor vietii, uitand toata frumusetea, toata lumina si toata cunoasterea acumulata cu truda intr-o singura clipa de scapare, in fata unei simple situatii de viata. Pare ca pacea si tensiunea, intunericul si lumina, frumosul si uratul, caderea si inaltarea se succed continuu, vin una dupa alta, sunt stari ale existentei, care trebuie acceptate si intelese ca fiind trecatoare. Ca vremea pare a fi viata noastra, ca valurile, intre cvonsistenta si inconsistenta, intre sus si jos, intre fericire si tristete, intre indiferenta si iubire. Nici un om nu-i bun la modul absolut, nici un om nu-i absolut rau. Nici o stare dorita, precum iubirea, gratia, blandetea, extazul si fericirea nu sunt permanente, dar nici cele nedorite, nici deprimarea, nici dezastrul, nici intunericul, nici suferinta nu-s permanente. ”Trecerea”, toate trec, asta-i pecetea pe care ar trebui s-o deschidem pentru ca emotiile toxice sa nu ne mai invadeze si sa ne conduca atat de des si dezastruos catre atitudini si comportamente ce ne prelungesc agonia si ne forteaza din noi insine sa actionam impotriva noastra. Cand alergam cu disperare dupa intelegeri si credem ca ele ar putea fi tainice, ascunse, mult mai departe de ceea ce alegem, facem, gandim si traim noi insine in experienta imediata a vietii, cand credem ca sursa nefericirii si a nelinistii sade in cauze pe care nu le putem verifica nicicand, ca suntem victime ale vrajilor, ale istoriei noastre de viata, ale existentei imperfecte in care ne-am trezit, se poate sa fugim de adevaratele cauze. Se poate ca acestea sa nu fie deloc ascunse, sa ne stea chiar in fata clipa de clipa, sa ne priveasca in ochi si sa ne traga de maneci din fiecare experienta banala a vietii de zi cu zi. Aici, pe strada, in trafic, in patul conjugal, in bucatarie, la slujba, in ochii unui copil sau ai unui partener de viata s-ar putea sa se ascunda ”vrajitorul” pe care-l cautam in locuri pompoase si-n explicatii fragile, dar convenabile. Viata simpla pare sa contina remediile cele mai puternice pentru suflet, pentru minte si pentru corp. Oamenii de langa noi ne arata permanent unde si ce avem de schimbat pentru ca lumea noastra interioara sa-si recapete vigoarea, sensul, motivatia si puterea de a merge mai departe. Oamenii de langa noi, uneori prin atitudini inconstiente, urate, prin alegeri impulsive si comportamente stridente ne cheama sa invatam rabdarea, intelegerea, iertarea, toleranta, fermitatea, cand sa spunem da si cand sa spunem nu, cum sa ne asumam responsabilitatea si cum sa iubim mai mult. Noi nu avem nevoie de agresivitate, de furie sau de lamentari, n-avem nevoie sa spunem ”nu” tipand, n-avem nevoie sa-i cerem altuia sa faca lucrurile intr-un fel sau altul, dar credem – in inocenta noastra – ca emotiile negative ne ajuta sa impingem lumea nedorita mai incolo, s-o indepartam. Experientele vietii simple sunt ”initiatice”; ele ne ofera permanent oportunitati, chiar si atunci cand ni se pare ca ne aduc un dezastru. Viata obisnuita e un mare maestru, cel mai mare dintre toti, caci in ea ne regasim pe noi insine, in aceasta experienta a vietii suntem dezvaluiti in intregime. Daca suntem agresivi in relatia cu cineva e clar ca avem o problema cu agresivitatea, ca agresivitatea e un program in noi insine si-i clar ca treaba noastra ar fi aceea de a deveni mai linistiti, de a intelege lucrurile, inainte de a le judeca in alb sau in negru. Marele maestru, viata noastra obisnuita, nu va sari peste nimic din ceea ce nu corectam in latura noastra intunecata, caci viata are obiceiul sa ne intoarca permanent la locul dureros si sa ne spuna prin durerea insasi ca avem ceva de vindecat. E aici totul, tot ce avem de stiut; cum ne comportam cu oamenii, cum traim, cum gandim, cum iubim, cum iertam sau nu facem lucrurile acestea; iata cat de evident si de aproape ne e leacul... Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

“Oamenii se schimbă, clipă de clipă. Așteptările de la ceilalți sunt cele ce ne istovesc liniștea.

Bine ar fi să înţelegem că sunt oameni care nu vor să ofere. Nici gând, nici cuvânt, nici emoţie. Din greșeli se învață, nu din teorii. Insistăm când e negru sau gri până se face alb. Pe interior sau pe exterior. Ne privim și înțelegem ce avem nevoie fără cuvinte.

Cum ai reușit să treci peste ziua de astăzi vei trece și peste ziua de mâine. Redescoperă valorile. Găsește sensul vieții, restul sunt detalii. Suntem pelerini prin lumea aceasta în drum spre cetatea eternă. Invitație la calm, la igiena gândurilor, la încredere în Dumnezeu, Cel care poartă de grijă tuturor. Trăiește în prezent. Timp, aplecare, suport. Ieși din cutie și din soluțiile celorlalți. Decupează soluțiile potrivite sufletului tău, creionate pe cartonul experiențelor tale.

Dragostea crește din dragoste, nu din spatele întors. Uneori un „prea devreme” poate strica totul. La fel și un „prea târziu” poate hrăni un orgoliu. Ai răbdare să te coci. Iar când primești lecția nu te necăji. Vei înțelege mai târziu mesajul. Lasă să treacă. Învață și mergi mai departe. Viața este frumoasă dacă privești din unghiul potrivit. Nu există o rețetă a fericirii. Fericirea ta e un zâmbet, a ei e o floare, a lui o strângere de mână, a mea un cuvânt şi tot aşa. Emoţia e aceeaşi, veşmântul e diferit. Astăzi ce-ai făcut pentru tine, pentru sufletul tău? Drumurile tale duc și spre Hristos? Dumnezeu pune în traistă, dar e nevoie să o ținem și noi deschisă.

Viața mea este întâlnirea dintre barca mea și oceanul vieții. Dezamăgirea și amărăciunea nu ne copleșesc. Eșecul doare, dar nu e un factor paralizant care să te facă să nu poți merge mai departe. Greșeala este un ocol temporar, nu o fundătură. Este profesor, nu gropar. Este întârziere, nu înfrângere. Lacrimile duc cu ele durerile departe de suferință. Unii plâng mai târziu, alții plâng mai devreme. Dar oricum ar fi, toți plângem. Toate visele au prețul lor. Cursul vieții, lung, tumultuos, colorat poartă cu el scrisoarea iubirii. Iubire de copil în inimă de bărbat sau de femeie. Până în ultima zi vei simți parfumul…

Bucuria omului e omul. Uneori oamenii te vor în lacrimi pentru ca, privind la ale tale, ale lor să pară mai ușoare. Dar mulți uită că zâmbetul de astăzi poartă în spate lacrima de ieri… Acolo unde au curs lacrimi, a izvorât viaţa.

Succes la examenele de la școala vieții! Viața fiecăruia este o rugăciune…

Publicitate

Toate momentele vieții sunt unice. Momente importante care te-au pus la încercare. Momente care te-au făcut cine ești. Momente prin care viața îți trece prin fața ochilor. Niciodată nu poți ști ce îți rezervă viitorul. Nici măcar o secundă. Iar când știi, deja se schimbă. Dacă ceva se murdărește, altceva se spală. Dacă ceva dispare, altceva apare. Dacă ceva scade, altceva crește. Dacă ceva moare, altceva învie…

Ne naștem ca să nu mai murim. Omule, numele tău înseamnă Iubire! Ai credinţă! Radiază! Bucură-te! Zâmbește! Întreabă iubirea și îți va spune ce să faci. Trăiește liber în minte și în inimă alături de Doamne! Nu vei regreta. Sunetul a avut un timp când nu a fost, dar liniștea există dintotdeauna…”

Cuvintele Parintelui Hrisostom Filipescu

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Bolovanul din drum. Poveste cu tâlc.

A fost odată ca niciodată un rege care obişnuia să îi supună la tot felul de încercări pe locuitorii din regatul său, pentru a vedea cum reacţionează şi ce decizii iau în funcţie de situaţie.

Într-o zi regele s-a gândit să aşeze în mijlocul celui mai circulat drum din regat, un bolovan. Asta a şi făcut, după care s-a ascuns şi s-a aşezat să privească dacă cineva va lua pietroiul din mijlocul drumului. Zeci de oameni treceau în fiecare zi pe acel drum, de la cei mai bogaţi comercianţi până la curtenii regelui.

Toţi vedeau bolovanul, dar îl ocoleau şi treceau mai departe. Nu puţini erau şi cei care trecând pe lângă pietroi, nu ezitau să îl învinuiască pe rege şi să îl acuze că nu are grijă de străzi, de curăţenie şi că nu ar trebui să existe asemenea bolovane pe drumurile lor.

Într-o bună zi, pe drum avea să treacă un ţăran simplu care căra din greu o traistă plină de legume. Ţăranul a lăsat legumele jos şi s-a apropiat de bolovan, încercând să îl dea din drum. S-a chinuit din greu, dar în cele din urmă a reuşit să dea bolovanul la o parte. Când a ridicat de pe jos traista sa cu legume, ţăranul a văzut un săculeţ în mijlocul drumului, chiar pe locul în care fusese piatra.

În săculeţ erau multe monede din aur şi un bilet scris de rege care spune că tot aurul din săculeţ îi rămâne celui care va da bolovanul din drum.

Moralul istoriei: Fiecare obstacol pe care îl întâlnim în viață ne oferă ocazia de a ne îmbunătăți situația, iar în timp ce plânge leneș, ceilalți fac oportunități prin inimile lor, generozitatea și dorința de a face lucrurile.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet