Drumul spre Dumnezeu nu este unul usor, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te opresti!

Ai regretat vreodata ceva si ai spus: „Mi-as fi dorit sa fi stiut lucrul acesta cand eram mai tanar”? Atunci te numeri printre cei care au invatat din propriile greseli si care nu au trecut prin viata ca rata prin apa, cum se zice. Citeste in continuare cateva lectii pe care ar fi bine sa le inveti inca din tinerete, pentru a nu ajunge sa regreti mai tarziu. Nu trebuie sa astepti situatia perfecta sau momentul perfect, pentru ca nu exista. Fa ceea ce simti ca trebuie facut atunci cand trebuie De multe ori amani si amani, si amani, si amani, dar asta nu inseamna ca o sa vina clipa perfecta. Facand acest lucru te trezesti spunand: „Daca faceam asta cand trebuia, acum nu mai pateam asa ceva”. Cu cat incepi sa economisesti mai repede, cu atat mai bine. Niciodata nu va veni momentul in care sa nu ai nevoie de bani si sa ajungi sa ii economisesti, asa ca este bine sa incepi cat mai devreme. Nu iti face probleme ca nu o sa ai ce sa faci cu banii, mereu se va ivi ceva. Esti muncitor? Foarte bine, insa trebuie sa lucrezi si cu mintea. Nu mai este de ajuns sa fii doar harnic, trebuie sa si gandesti atunci cand pui in practica ceva. Lucurile nu merg intotdeauna asa cum planifici. Este posibil sa ai un scenariu perfect pentru ceea ce urmeaza sa se intample, dar un mic detaliu sa dea totul peste cap. Mai exact, tu crezi ca stii ce vrei sa faci in viata, dar destinul s-ar putea sa aiba alte planuri pentru tine. Alegeti cariera in functie de ceea ce iti place sa faci, nu in functie de bani. Este adevarat ca partea financiara este importanta, insa daca nu iti face placere sa fii acolo, ajungi sa fii foarte stresat si neferict. Mai bine mai putini bani si fericit decat un salariu mare si fara chef de viata. Nu este adevarat ca parintii tai nu stiau prin ce treci sau nu stiau ce simti. Parintii tai nu erau dusmani, oricat ai fi crezut ca fac totul impotriva ta. Sunt sanse ca la maturitate sa ajungi sa regreti ca nu i-ai ascultat. Cand iti interziceau sa faci ceva sau nu te lasau sa mergi undeva cu prietenii nu o faceau doar ca sa te supere. Sanatatea este cel mai de pret lucru pe care il ai. In adolescenta crezi ca esti invincibil si ca poti sa faci orice fara sa ti se intample nimic. Cand ai in jur de 20 de ani mananci orice fara sa crezi ca la un moment dat toate gustarile de tip fast food vor intoarce armele impotriva ta. La fel se intampla cu fumatul si alcoolul. Nu ai cum sa fii placut de toata lumea si sa ii multumesti pe toti mereu. Daca incerci sa fii prieten cu toti si sa le faci pe plac, o sa iti consumi mult prea mult timp pentru fericirea altora uitand de a ta. Totusi, nu trebuie sa fii tot timpul pus pe cearta. In liceu varsta de 20-30 de ani pare indepartata si spui: „Lasa ca am timp de toate”. Apoi te trezesti la 30-35 de ani ca nu ai facut nimic din ceea ce visai. Asta nu inseamna sa nu te bucuri de fiecare etapa din viata ta, insa fa ceea ce trebuie atunci cand este momentul. Poti sa iubesti din toata inima la orice varsta, dar la fel de adevarat este si faptul ca timpul vindeca ranile. Cand te desparti de prima mare iubire crezi ca lumea se sfarseste, insa peste cativa ani o sa te amuzi gandindu-te la cate ore ai pierdut plangand. Poate cea mai importanta lectie pe care o invatam la maturitate este aceea ca trecutul nu poate fi schimbat, asa ca atunci cand faci ceva gandeste-te de doua ori la cum vei privi asta peste cativa ani. Gandeste Pozitiv! Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Sunt oameni care au luat drumul bunatatii in viata, dar i-au incercat in vremea aceea atatea poveri, atatea dureri, atatea atacuri si pierderi, incat si-au spus, fie in taina, fie cu voce tare, ca Dumnezeu i-a parasit. “Am decis sa merg des la biserica si sa fac bine cat de mult pot. Ma simteam chemata catre Dumnezeu mai mult decat oricand.

Intre altele, le-am dus alimente unor calugari de la un schit izolat, am dat bani si am ajutat oameni bolnavi. Dar, ca un facut, in anul acela m-am imbolnavit si eu si am suferit o operatie cu niste complicatii severe. Apoi, l-am pierdut pe tata si firma pe care o aveam a dat fa­liment”, imi spune o prietena, care-a observat adeversitatea fantastica a “experientelor” ce au insotit decizia ei de a se apropia de Dumnezeu.

Parintele Arsenie Boca a dat un raspuns pentru acei oameni porniti pe calea desavarsirii si incercati, in acelasi timp, prin nenumarate si, uneori, grele intamplari; “Acesta e focul celei mai mari nevointe prin care au sa treaca cei ce ajung desavarsirea, ca Dumnezeu insusi se ascunde din fata lor si se pravalesc asupra lor puhoaie de ura, cautand cum sa-i inghita. Dar de dragostea lui Dumnezeu nimic nu-i mai desparte; nici suferinta, nici ingerii, nici viata, nici moartea, nici iadul, de care se do­ve­desc mai presus, caci desavarsirea dragostei nu mai are pe acestea ingradire si hotar. In Biserica se nasc de sus si cresc pe pamant, castigand in razboaie, oamenii mai presus de fire sau dumnezei dupa har”. Ce ne spune parintele Arsenie Boca?

Dupa puterea luminii tale esti incercat si poti ajunge incercat intr-o asemenea masura ca poti vedea cum Dumnezeu te-a parasit. Dar, iata ce veste minu­na­ta, ce cuvant profund ne spune pa­rin­tele; existenta marilor nevointe, a marilor atacuri in experienta vietii, clipa in care necazurile cele mai grele ne incearca este si semnul ca suntem pe drumul desavarsirii. Ce taina-i aceasta, ce mare taina!

Publicitate

Ce bine de-ar fi inteleasa si tinuta minte, pentru ca in clipele noastre de mare durere, in momentele de pierdere, atunci cand deznadejdea si suferinta ne pot pune in genunchi si ne pot face sa credem ca Dumnezeu nu exista, sa ne amintim ca exact acelea sunt semnele care ne arata ca suntem pe drum. Sa nu abandonam calea bunatatii si calea iubirii in fata atacurilor, a urii, a pierderilor si suferintelor omenesti, ba chiar sa stim si sa vedem in ele indiciul precis al dreptei noastre calatorii catre Dumnezeu.

Daca in fata durerii nu ne pierdem sufletul, daca pierdem orice, dar nu ne pierdem pe noi insine si na­daj­duim la iesirea din labirint, fara sa ne ra­mana pe talpi zgura urii, a impot­rivirii rautacioase, a emotiilor distructive si a judecatilor noastre, suntem “mai presus de fire”. Iata ca “a fi mai presus de fire” nu-i un dat, nu vine de la sine, nu-i ceva ce castigi ca la loterie sau ceva ce ti-a fost plantat in gene, iar tu nu ai decat sa iei la cu­nostinta de aceasta.

A fi mai presus de fire inseamna a pastra sufletul tau in dragoste, in pofida tuturor in­cer­ca­rilor vietii si a face efort pentru asta. A intelege, a tolera, a accepta, a trece prin foc si prin sabie, printr-un raz­boi crunt, dar nu atat cu lumea, nu cu nedreptatile si suferintele ce se ivesc pe drumul tau catre de­sa­var­sire, ci cu ura, cu respingerea, cu fra­man­tarea si cu deznadejdea din tine in­suti. Firea omeneasca se lamen­tea­za. Firea omeneasca simte durerea si, pe buna dreptate, nu-i usor sa ac­cepti durerea, sa nu te opui, sa nu strigi, sa nu fii deloc manios, sa nu-ti pui intrebari si sa nu te gandesti atunci cand te simti zdrobit ca Dumnezeu te-a parasit.

Cu toate acestea, iata, preoti cu mare har, se poate spune chiar sfinti, au trecut prin experienta ome­neasca a suferintei pentru a ne spu­ne ca urgia ei este semnul desa­var­sirii noastre. Cata lumina-i in tine, atata intuneric se poate napusti prin viata ta. Dar, daca stii ca-n cea mai mare disperare-i semnul celei mai mari lumini se poate sa sclipesti si se poate ca stralucirea inimii tale sa izbandeasca chiar in clipa aceea. Sa nu disperi in suferinta si sa nu crezi ca-i totul pierdut, orice ar parea pierdut, caci acela-i momentul in care lucrurile lumii se prabusesc, iar cele ale lui Dumnezeu se inalta in tine.

de Maria Timuc

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate
"Toate răspunsurile sunt în tine. Știi mai multe decât este scris în cărți. Dar pentru ca să înțelegi acest lucru, trebuie să citești cărți, să privești în interiorul tău, să te asculți și să crezi în tine." - Lev Tolstoi Nu multa lume poate defini cu adevarat fericirea; se poate spune doar ca este o stare de spirit. Fericirea este absenta nefericirii, absenta durerii si a tristetii. Mai mult decat atat, fericirea este o bucurie profunda ce se ridica de undeva din adancul tau, apoi se amplifica si iese la suprafata in constiinta ta, starnindu-ti zambetul. Analizeaza-te si vezi ce-ti genereaza cu adevarat fericirea - o atingere, un miros, o imagine, un sunet sau un gust? Imbratisarea viguroasa a tatalui tau, cea calda a unui prieten, cea dragastoasa a iubitului(ei)? Acestia sunt toti stimuli tactili puternici care incalzesc inima. Miresmele au si ele puterea de a te face fericit - mirosul cepei prajite, parfumul preferat, mireasma iubitului(ei), mirosul tutunului pe care il fumeaza tatal tau - mirosuri care trezesc amintirea unei afectiuni ce-ti misca inima. Apoi mai sunt imaginile celor dragi, fotografiile ce infatiseaza zambete si ocazii fericite, momente scumpe, clipe de triumf, peisaje inspiratoare, rasarituri de soare si roua diminetii. Simtul vizual este poate cea mai importanta sursa a sentimentelor de fericire. Baza fericirii noastre mai poate fi construita in jurul sunetelor pozitive si al muzicii pe care am absorbit-o in subconstient - glasurile celor dragi, o opera preferata, muzica ce aminteste de o vreme fericita, ritmuri si batai, sunetul apei curgatoare, cantecul pasarelelor dimineata. In fine, exista si fericirea asociata cu senzatiile tactile, cu placerea fizica - cea adusa de gusturi, mancaruri, bauturi, precum si de texturile care ne desfata papilele gustative. Unii oameni sunt capabili sa se simta fericiti fara nici un efort. Cel mai mic pretext le starneste hohote de ras. Asemenea oameni pornesc de la ceea ce noi numim baza fericirii. Acestia par sa se infurie si sa se intristeze mult mai greu decat oamenii nefericiti din fire. Cel responsabil de crearea acestei baze esti tu insuti. Daca iti creezi senzori speciali in creier si iti spui ca preferi fericirea fata de nefericire ca stare de spirit obisnuita, ti se va parea din ce in ce mai usor sa creezi aceasta baza a fericirii si sa construiesti pornind de la ea. Suisurile si coborasurile vietii fac parte din procesul natural al evolutiei si transformarii cosmosului. In fericire se afla semintele depresiei si in inima depresiei se afla semintele unei mari fericiri, de asemenea. Cei ale caror vieti par pline de evenimente tragice, care ii fac sa se simta mereu nefericiti, ar trebui sa se gandeasca la semintele fericirii ce se afla in miezul nefericirii lor. Aceste seminte furnizeaza speranta ce trebuie sa-i convinga ca lucrurile se vor schimba in bine. Cei ale caror vieti sunt pline de fericire ar trebui sa ramana constienti cu privire la faptul ca impartasirea fericirii da nastere fluxului, si acest flux va garanta ca semintele nefericirii nu vor incolti, in asa fel incat sa le submineze senzatia de bine. "Când totul se întoarce împotriva ta și ți se pare că nu mai poți suporta nici un minut, să nu renunți! În astfel de momente, are loc sfârșitul luptei și vine pacea." Harriet Beecher Stowe