De fapt, întrebarea lungii așteptări a lui Hristos, care, după unele opinii, s-a prelungit și a durat puțin peste 2000 de mii de ani, a devenit cauza ridicolului, a neîncrederii și, uneori, o negare completă a împlinirii acestui eveniment. Ceea ce pur și simplu nu s-a întâmplat în ultima perioadă. Războaie, dezastre naturale, un castron plin de necazuri și tragedii umane.
Nu poți enumera totul. Predicarea Evangheliei, care a început triumfător în primele secole ale erei creștine, a migrat treptat de la bărci de pescuit la temple și catedrale magnifice. Credința vie a apostolilor a devenit treptat unul dintre cele mai mari fenomene religioase de pe Pământ. Așteptările creștinilor antici, care au mers fără teamă la moarte în colții leilor și din flacăra focului, sunt deosebit de diferite de sentimentele și gândurile oamenilor moderni, pentru care credințele au devenit un tribut adus modei, obiceiurilor și tradițiilor . Lumea se schimbă rapid
Întrebarea principală din titlu devine cu adevărat relevantă, mai ales pe fundalul declarațiilor lui Isus. A spus în repetate rânduri; „Iată, vin în curând”. În înțelegerea noastră, „în curând” înseamnă imediat, rapid sau după o perioadă scurtă de timp.
Dar așteptarea s-a prelungit, iar termenii nu sunt deloc indicați. „Nimeni nu știe ziua și ora respectivă”. Acest lucru adaugă combustibil focului și provoacă unele încercări constante de a calcula aceste date, iar altele de a completa uitarea, chiar până la necredință.
Chiar și în timpul vieții apostolilor, li s-au pus întrebări similare, de exemplu, în epistola lui Petru: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?” (2 Pet. 3: 4)
Din nefericire, îmi amintesc două pasaje foarte mari în care puteți găsi răspunsul la întrebările puse și care vă ajută să înțelegeți motivul unei așteptări atât de lungi.
Primul răspuns îl găsim în epistola către Tesaloniceni a apostolului Pavel. Să citim acest pasaj.
„Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării,” (2 Tes. 2:2-3)
Fiți atenți, apostolul conectează venirea Zilei Domnului cu apariția „omului nelegiuirii” și spune că Ziua lui Hristos nu va veni înainte de acest eveniment. Omul nelegiuirii și fiul pierzării sunt subiecte destul de complexe și necesită cercetări detaliate, care nu este subiectul acestui articol, ci principalul lucru care poate fi înțeles: Hristos nu va veni înaintea anumitor evenimente. Pavel spune direct că „până” și sugerează anumiți termeni și convenții.
De altfel, expresia „fiul pierzaniei” apare încă o dată în Noul Testament și se referă la Iuda, unul dintre discipolii talentați și înzestrați ai lui Isus. O legătură interesantă în opinia mea și poate că vom aborda într-o zi acest subiect în contextul reflecțiilor asupra „omului nelegiuirii” și a venirii Antihristului. În mod tradițional, acest pasaj din epistola lui Pavel se referă la el.
Al doilea motiv îl putem găsi în citatul de mai sus din scrisoarea Apostolului Petru.
„Întâi, trebuie să ştiţi că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor, Şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când au adormit părinţii, toate aşa rămân, ca de la începutul făpturii. ” (2 Petru 3:3-4)
Însuși apostolul dă răspunsul și arată astfel: „Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Pet. 3: 9)
Motivul principal poate fi considerat noi, oamenii. Nu vrea să piară pe nimeni, Dumnezeu este îndelung răbdător și așteaptă să vină o schimbare în gândire ca o persoană poate accepta oportunitățile care i se oferă pentru mântuire și câștigarea darului lui Dumnezeu – viața veșnică.
Putem fi ca Lot, nepotul lui Avraam, care a ezitat și nu a vrut să părăsească Sodoma. A ajuns la punctul în care Îngerii l-au luat de mână și l-au scos împreună cu familia sa din orașul condamnat. De aceea Hristos a vorbit despre această chestiune prin aceste cuvinte. „Adu-ți aminte de soția lui Lot”, sugerând pericolul de a te atașa de lucrurile pământești și de a pierde ceva mult mai valoros – viața eternă și cu adevărat bună.
Așteptarea și amânarea, desigur, nu pot continua la nesfârșit. Sfârșitul istoriei pământești se va împlini mai devreme sau mai târziu.
