Ne dorim cu intensitate ceva: un lucru, o situație, o iubire, dar adesea dorința e născută din simțurile noastre, din Eul nostru omenesc, din trăiri inferioare, care – odată împlinite – dezechilibrează viețile noastre și pe ale celor din jurul nostru, făcând mai mult rău decât bine. Discernământul omenesc nu-i întotdeauna plin de lumină, nu reflectă întotdeauna adevărul și nu sprijină întotdeauna viața.
Doctorul David Hawkins, creatorul unei scale a stărilor de conștiință, afirmă că 78 la sută din populația lumii nu are capacitatea de a discerne între adevăr și falsitate, așa încât alegerile se produc în perimetrul inconștienței și sunt determinate de trăiri joase, precum durerea, frica, mânia sau ura. Din acest motiv, dorințele noastre s-ar putea să nu fie chiar ceea ce avem nevoie, să fie toxice pentru noi și pentru cei din jurul nostru, să distrugă, în loc să construiască. S-ar putea ca ele să fie împliniri ale voinței Eului și nu expresii ale voinței divine.
Pentru că s-ar putea ca noi să nu știm care este voia lui Dumnezeu într-o situație de viață, atunci am putea să ne rugăm ”neâncetat”, cum spune Apostolul Pavel (nu doar într-o zi, într-un moment), să putem recunoaște voia divină. ”Doamne, te rog, arată-mi care este voia ta…în problema aceasta…”, cum putem să ne rugăm și pentru oamenii din jurul nostru : ”Doamne, te rog, ajută-l pe x… să cunoască și să facă voia ta”!
Nu ce vrem noi, nu cu orice preț să cerem ce vrem noi, căci voința noastră poate fi poluată de inconștiență, iar împlinirea ei poate face rău. A-i preda voinței divine problema noastră înseamnă a cere înțelegerea duhovnicească, luminată de Duhul Sfânt, care ne va feri de vinovăție, deopotrivă în forma ei de autoânvinuire sau învinuire a altor oameni.
Dacă insistăm ca un om să facă ce ne dorim noi (să ne iubească, să ne dea un lucru sau altul etc), atunci nu avem cunoașterea libertății de alegere, încălcăm această libertate și transmitem în subconștientul său, dar și în al nostru, o presiune, o constrângere, care ne va face rău și va face rău. Liberul arbitru poate fi forțat cu un cost mare: forța exercitată asupra lui va atrage forța exercitată asupra noastră. Cu alte cuvinte, dacă vom constrânge, de undeva, din lume, ne va parveni o constrângere. Constrângem și ne autoconstrângem, iată! Forțăm și vom fi forțați și acesta-i prețul pentru împlinirea dorinței noastre egoiste.
Pentru a evita forța și răul pe care-l crează ea, să ne rugăm ca dorințele noastre să se împlinească dacă sunt spre binele nostru și al celor din jurul nostru. Să nu cerem dragoste, bani, poziții, lucruri cu orice preț, să nu forțăm nimic, ci doar să cerem și să cerem corect, cunoscând că numai dorința inspirată de Duhul Sfânt nu se polarizează, nu ne face nouă bine și altora rău (în timp, răul devine și al nostru).
”Doamne, te rog, arată-mi care este voia ta și arată-le celor din jurul meu (copiilor, iubiților, prietenilor, celor care decid pentru mulțimi, politicienilor, celor bogați și influenți, oricui doriți și aveți nevoie) care este voia ta și ajută-i s-o împlinească”!
Rugați-vă așa zi de zi, ori de câte ori vă gândiți la dorința, la visul vostru, căci așa nu veți greși, nu veți constrânge și veți simți apoi frumusețea și grația divină, ajutându-vă în feluri pe care nu le puteți cuprinde cu mintea, nici nu le puteți pune în scenă, precum o face lumina Duhului Sfânt, căruia-i permiteți să lucreze prin voi!
Aceasta este rugăciunea inspirată, plină de lumină și de cunoașterea adevărului, rugăciunea care are o putere imensă pentru că este rugăciunea prin care noi înțelegem și recunoaștem libertatea absolută a tuturor ființelor și, în special, propria noastră libertate.
de Maria Timuc
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
