Toti o simtim. Si pot sa spun ca de pe la sfarsitul anilor “60 parca a inceput sa galopeze timpul. Nu prea stiu ce inseamna, dar am observat mai tarziu in apocalipsele lui Hristos din cele trei Evanghelii sinoptice – Matei, Marcu si Luca – ca acolo vorbeste ca Dumnezeu a scurtat timpul pentru alesii Lui.
E o epoca deosebita si eu socotesc ca tragicul deosebit si infernal al acestei epoci este o masura a maretiei acestei epoci. Nadajduiesc, doresc si ma rog demult Domnului sa ne lumineze si sa ne calauzeasca fiindca sunt lucruri mari care se intampla astazi. Esential, vedeti libertinajul cum castiga. In Apocalipsa se spune ca cine e cu rau mai continua cu rau si cine e cu binele mai continua cu binele.
Deci, este vremea libertatii. Daca Dumnezeu ar ingradi ceva, omul n-ar putea sa se apropie ani lumina de lucrul acela. Dar Dumnezeu nu ingradeste! Vedeti in ce pacate cu adevarat dracesti, infernale traieste lumea asta moderna, peste tot vestile parca numai proaste sunt si cumplite. Asta inseamna, deci, libertatea totala – astazi mai totala decat oricand – a raului sa se desfasoare. Daca e libertatea asta e nevoie sa tremuram? Acum e vremea lui „fa ce vrei!“.
Bun! Hai sa facem ce vrem! Ne arata Dumnezeu ce e vrednic sa alegem. Si atunci eu zic sa ne facem alegerile, dar sa fie drepte alegerile noastre ca de acum riscam sa ramanem cu ele pe veci, caci lucrurile ajung la capat. Hristos zice: cine nedreptateste sa mai nedreptateasca, cine spurca sa mai spurce, dar si: cine lucreaza dreptatea sa mai lucreze dreptatea, cine sfinteste mai sfinteasca-se ca, iata, vin degraba si plata Mea e cu Mine!
Sa profitam de libertatea crescanda pe care ne-o da lumea asta si sa profitam bine!
Senzatia ca nu-ti ajunge timpul este un simptom al indepartarii de suflet. Cind esti in suflet si traiesti predominant prin intermediul lui, fiecare perceptie capata semnificatii profunde, fiecare gest, fiecare vorba, fiecare gind sint generatoare de trairi intense, chiar daca ele sint nesemnificative din punct de vedere al eficientei in lumea exterioara. Un om cu sufletul viu in timp ce merge de la serviciu acasa are timp sa priveasca macar citeva secunde cerul, are timp sa simta oamenii pe linga care trece, are timp sa faca acele gesturi care sa-i trezeasca in suflet o multime de trairi minunate.
Pentru un om cu sufletul trezit nu-i o problema ca in drum spre cea mai importanta afacere a vietii lui sa se opreasca o clipa pentru a asculta pe cineva, pentru a ajuta pe cineva, pentru a se gindi la iubita lui, pentru a privi o pasare care s-a asezat pe pervazul ferestrei din apropiere, pentru a privi cerul, pentru a raspunde la telefon, pentru a asculta pe cineva care cinta la vioara pe trotuar si pentru multe altele. Are timp pentru toate acestea pentru ca atunci cind ai sufletul trezit timpul pare sa curga mai incet.
Cind esti in ego, in minte, cint intri in virtejul gindurilor totul trebuie sa fie „semnificativ”, nu mai conteaza decit ceea ce este „important”, totul pare a se derula intr-un ritm trepidant, mintea iti este mereu ocupata cu tot felul de planuri sau de amintiri, ai o senzatie cronica de lipsa de timp, esti agitat, stresat, devii egoist, concentrat doar pe lucrurile „cu adevarat importante” si prins in aceasta iluzie creata de ego ajungi sa fii purtat de vintul gindurilor incolo si incoace, fara sa mai ai timp sa simti ceva, fara sa mai ai timp sa traiesti.
Egoul este efemer, sufletul este etern. Egoul creeaza senzatia de lipsa de timp, sufletul iti creeaza sentimentul eternitatii. Daca ai nevoie de ceva mai mult timp, nu trebuie decit sa cobori mai adinc in suflet. Ziua va avea tot 24 de ore, dar chiar si numai citeva clipe traite pe marginea eternitatii, savurind din plin un sentiment profund si inaltator, au puterea sa-ti rearanjeze valorile si importanta lucrurilor, te face sa fii mai eficient, sa beneficiezi de o putere care nu se clatina in fata gindurilor, oricit de vijelioase ar fi acestea.
Cu cit esti mai adinc ancorat in suflet cu atit viata va fi valorizata prin trairi si nu prin lucruri si atunci poti sa observi adeseori ca nu lucrurile mari trezesc trairile intense, ci gesturile marunte sint cele care te insufletesc cel mai mult. Poate parea paradoxal, dar atunci cind simti ca nu ai timp cel mai bine ar fi sa te opresti, sa iei o pauza si sa respiri prin intermediul sufletului. Credeti-ma, lipsa cronica de timp nu se rezolva decit prin trezirea sufletului.
Cind esti copil abia astepti sa ajungi om mare ca sa te simti liber sa faci ce vrei si grabesti totul, accelerezi timpul si apoi, la vremea tineretii si a maturitatii, intri in iluzia lipsei de timp. Cind te apropii de batrinete, vrei sa incetinesti timpul, iti micsorezi pasii si drumul spre casa parca devine mai lung. Te asezi pe marginea sufletului si realizezi cu stupoare ca esti plin sau gol in functie de ceea ce ai trait ca sentiment, in functie de ceea ce ce ai trait ca suflet si nu ca ego.
Lucrurile facute din ego se devalorizeaza rapid si sint aruncate sau uitate, lucrarile facute cu suflet ramin valoroase mult mai mult timp si iti dau sentimentul ca n-ai trait degeaba. Ajungi la pensie si realizezi intr-un mod dureros ca lumea se misca si fara tine, ca lucrurile merg mai departe si fara tine si atunci nu-ti mai ramine decit bogatia trairlor sufletesti pe care le-ai avut de-a lungul vietii. Tare as vrea sa nu ajungeti saraci la virsta pensionarii.
Cind va veti mai plinge de lipsa de timp, ginditi-va ca sinteti prea departe de sufletul vostru. Daca ceva va va face sa va plingeti de lipsa de timp inseamna ca acel ceva este doar o constructie a egoului si este semn ca trebuie sa va intoarceti in suflet, sa va intoarceti acasa in inima!
