Despartirea, oricare ar fi ea, este cea mai dureroasa! Simti aceasta ruptura de la exterior pana la interior, in suflet!

Publicitate

“Niciodata sa nu regreti nimic. Daca ceea ce ti s-a intamplat a fost frumos, atunci ai avut ceva minunat. Daca ceea ce ti s-a intamplat a fost rau, atunci a fost experienta.” – Victoria Holt

Nu a descoperit nimeni metoda de a te desparti cu zambetul pe buze. Pe scurt, cand te desparti este ca si cum ai fi supus unei operatii de inima, numai ca anestezistul e in concediu, iar tu simti fiecare taietura a bisturiului, pe viu.

Inceputul este epic, fluturasi in stomac, priviri profunde, atingeri de mana tremurande. Vrei sa stii totul despre el, vrei sa ii indeplinesti orice dorinta, iar fericirea lui pentru tine devine o prioritate.
Sfarsitul, insa, este ca o sceneta din Hamlet. Fie ca este vorba de o pauza, o despartire, un divort, o separare temporara, totul duce spre acel sfarsit, care te face sa te simti ca o furnica in mijlocul unui desert incins.

Nu iti prelungi singura chinul

Oricat am incerca noi sa mascam o despartire, fie ca se termina cu tunete si fulgere, fie cu o tacere chinuitoare, durerea este la fel de mare. Cand te desparti, mai ales in cazul in care ai iubit foarte mult, o parte din sufletul tau este smulsa si pleaca odata cu el.

Nu poti face nimic care sa schimbe ceva. Poti tipa, poti plange zile intregi, poti sa incerci tot felul de trucuri sa il aduci inapoi, dar uneori aceste situatii nu fac decat sa te arunce intr-un ocean de suspine, in care te ineci in fiecare zi cate un pic. Sa prelungesti singura tortura nu poate aduce nimic bun.

Publicitate

Cel mai greu la o despartire nu sunt lucrurile de mai sus, ci a doua zi. A doua zi cand realizezi ca nu mai este nimic, iar tu continui sa mergi prin viata pentru ca nu exista alta solutie. Te trezesti, te speli pe dinti, verifici daca ai cheile si telefonul cu tine, te duci la serviciu, incerci sa iti indeplinesti sarcinile, sa zambesti la gluma banala spusa de colegul tau, te opresti sa servesti masa, chiar daca nu iti este foame etc. Faci aceleasi lucruri din fiecare zi, sperand ca poate asa vei reusi sa inveti sa respiri iar.

Despartirea, o cafea amara

Despartirea e ca o cafea atat de amara, incat te trezeste la o cruda realitate de care nu vrei sa te izbesti, dar fata de care nu ai cum sa ripostezi. Tot ce poti face in fiecare zi este sa respiri. Sa speri ca maine, poate, inima ta va fi un pic mai bine sau macar sa ajungi intr-un moment in care este atat de amortita, incat nu mai simti nimic.

Nu are rost sa te mint sa iti spun ca o sa fii bine. Nu, acum nu vei fi bine, o sa suferi atat de tare, incat daca cineva ti-ar smulge unghiile, te-ar durea mai putin. Dar macar asa ai sti ca suferinta dispare in cateva ore. Durerea din inima, insa, te tine zile intregi, ce par interminabile.

Iti pot spune, in schimb, ca va veni o zi in care vei zambi si in care nu te vei mai gandi nici macar o clipa la el. Stiu… acum pare imposibil, dar inima ta va iubi iar si se va vindeca. Dureaza, insa timpul va lucra in favoarea ta. Trebuie sa ai incredere in tine, sa privesti viata intr-un mod optimist, indiferent de obstacole, si sa nu uiti niciodata ca esti unica.

Publicitate
Alte Articole
Relatii

Trist dar adevarat – 10 lucruri despre viata

Publicitate

1.Traim ca si cum n-am fi muritori iar atunci cand murim ne dam seama ca am uitat sa traim.

2. Uitam sa pretuim timpul care ni s-a dat alaturi de cei dragi ca si cum ar fi nesfarsit.

3. Banii n-aduc fericirea (stiu ca e banal, dar cati oare urmam acest sfat?).

4. Goana continua dupa fericire s-ar putea sa fie chiar motivul pentru care nu reusim sa fim fericiti.

5. Tot ce conteaza si a contat vreodata se intampla AICI si ACUM.

6. Atunci cand incerci sa-i faci pe toti celilalti fericiti te pierzi pe tine insuti.

7. Perfectionismul e autoflagelare.

8. Uitam cat de mult conteaza cuvintele intr-o lume in care nimeni nu poate citi ganduri.

9. Mai importanta decat ceea ce ni se intampla in viata este reactia noastra la ceea ce s-a intaplat.

10. Traim ca si cum viata noastra ar fi o poveste scrisa de un autor necunoscut.

10 obiceiuri care te impiedica sa fii fericit

1. Acuzi pe altii

2.Gasesti scuze

3. Simti mereu nevoia sa te justifici

4. Te plangi de tot ce ti se intampla in viata, chiar si de cele mai mici amanunte

5. Te victimizezi

6. Esti sceptic pana la incapatanare

7. Iti plangi de mila

8. Pui pret mai mult pe ceea ce cred altii decat pe ceea ce crezi tu

9. Lasi lucrurile pe mai tarziu (uneori chiar pe niciodata)

10. Renunti prea usor

Baza oricărei încercări de auto-transformare este conștientizarea mereu crescândă a realității, împreună cu pierderea iluziilor.”
Erich Fromm

De ceva vreme, mă bântuie tot mai des sentimentul că trăim într-o lume rea, în care aproape totul este corupt și lipsit de sens. În spatele tuturor lucrurilor și fenomenelor cu care vin în contact descopăr interese ale unora și altora, care numai binele nu ni-l vor.

Orice știre pe care o citesc, orice lucru pe care vreau să-l cumpăr, orice mâncare care îmi face cu ochiul – toate vin la pachet cu conștientizări din gama lui ”nimic nu este ceea ce pare a fi”, astfel încât ajung să cred tot mai des că nu există colțișor sub soare care să nu fi fost atins de germenii distrugerii.

Mai mult, la o analiză atentă, constat că lumea nu a fost nicicând un loc prietenos, că minciuna și răutatea au fost ingredientele principale ale istoriei și că da, poate că astăzi trăim o criză fără precedent, dar nici cu înaintașii noștri nu mi-e rușine.

Toți se văitau, care mai de care, că ”așa ceva nu se mai poate”, că ”niciodată omenirea nu a ajuns la un grad atât de înaintat de decădere” și, cu toate acestea, lumea a continuat să decadă, iar faptele atestă că mereu se poate și mai rău.

Publicitate

Însă, în pofida acestor observații de bun simț, în lume continuă să existe oameni care nu și-au pierdut speranța, care descoperă progrese acolo unde alții văd numai putregai, care mai au resurse pentru a fi fericiți.

Care să fie secretul lor?

Unii chiar nu-și dau seama. De regulă, oamenii foarte tineri, care nu au dat piept cu vicisitudinile vieții, consideră în mod natural că viața e frumoasă. Ei sunt plini de energie și avânt și cred că pot schimba lumea. Unii dintre ei reușesc, măcar pe bucățica lor. Pentru marea majoritate însă, vine o vreme când își pun problema așa cum v-am spus-o la început și, negăsind nicio speranță, se resemnează și se acresc.

Nu vreau să cred că asta e singura cale. De altfel, nici nu e calea reală. Dezamăgirea presupune să te fi amăgit mai întâi. Dar ce ne rămâne după?

Frumusețea care vine din interior. Fericirea care vine pe calea alegerii. Dezvoltarea a ceea ce găsim în noi înșine. A trăi lucid. A face încă un bine, unul mic, cu speranța că undeva, acolo sus, Cineva veghează.

Cred că Adevăratul Bine nu se opune cu răul, cred că binele care se opune cu răul alege calea cea mai grea pentru a-l învinge. Adevăratul Bine este mai presus de orice pereche de contrarii și ține de un rost superior care ne scapă, deocamdată.

Lumea în care trăim are caracteristicile despre care am vorbit. Dacă am fi fost mai buni, am fi trăit în altă parte. Fiecare dintre noi are exact ceea ce merită. Asta nu înseamnă că nu avem puterea de a schimba ceva, chiar dimpotrivă.

Însă singura transformare față de care putem fi siguri este a noastră înșine. Eșecul repetat al tuturor orânduirilor prin care omenirea a trecut până acum, chiar dacă fiecare se baza pe o ideologie plină de bune intenții, dovedește un singur lucru: nu lumea din afară trebuie să se schimbe pentru ca să avem o viață mai bună, ci cea din noi înșine.

Câtă vreme natura umană va fi dominată de lăcomie și egoism, oricâte eforturi am face, tot vom fi orbiți de putere odată ajunși în vârf.
Câtă vreme nu ne vom lăsa ghidați de legile universului, ne vom lovi mereu și mereu de limitele intereselor noastre meschine.

Până când nu vom înțelege că nu noi inventăm aceste legi, ci doar le descoperim, până când nu vom învăța să le utilizăm în mod sănătos în folosul nostru, vom ajunge mereu în același punct, neputincioși și bolnavi.

Însă cei care pot să facă toate acestea, cei care renunță la tot ceea ce este mic și impur în ei înșiși, cei care aleg să se alinieze cu Universul, reușesc să-și creeze raiul pe pământ. Și, cu cât mai mulți vom înțelege aceasta, cu atât mai frumoasă lumea noastră va fi.

Îndrăznesc să sper că așa ceva nu e imposibil, de-aia vă spun și vouă, să vă reamintesc 🙂

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala
Sfaturi