Depresia vine atunci cand simti ca viata ta nu mai are niciun sens… iar sensul il pierdem cand ne indepartam de Dumnezeu

Până și vremea e schimbătoare, așa că nu mai e necesar să vorbim despre om. Despre om și despre miile de motive pentru care omul e schimbător; ca trestia în fața unui vânt visător care tot îl unduiește sau chiar răstoarnă, omul încearcă să supraviețuiască unei lupte în care nu știe ce are de făcut. În lipsa unui scop, omenirea se plictisește de moarte. Nu e o simplă expresie, ci o realitate destul de dureroasă! Oamenii din jurul meu, foarte mulți dintre ei, se plictisesc de moarte, drept pentru care nu le mai încape-n suflet Viața… Lipsa lui Hristos din sufletul omului nu duce decât la existența unui caracter neașezat, ca să nu îi spun deșănțat. Atunci când conștiința ta nu e destul de trează, riști să te trezești făcând tot felul de lucruri de care nici măcar ție nu-ți vine să crezi. Durerea nu stă neapărat în stadiul în care ai ajuns tu, ci în faptul că provoci răni celor din jur. Falsitatea (căci despre asta vorbim la un caracter instabil) rănește mai rău decât credem, iar acest lucru îl simțim pe propria piele atunci când și pe noi ne pun alții într-o astfel de situație. Știați că uneori omul e prea puțin conștient de modul în care își trăiește viața, dar mai ales de calitatea relațiilor pe care le are cu ceilalți? Ne odihnim sufletele, de cele mai multe ori, în mod eronat. Necăutându-L pe Hristos și punându-ne astfel încrederea în oameni, suferim atunci când ni se descoperă că prietenii nu ne sunt atât de prieteni pe cât am fi crezut. Dacă suntem obișnuiți cu sitagma “prietenul la nevoie se cunoaște”, aflați de la mine că prietenul la bucurie se cunoaște. Și poate mai ales atunci! La necaz omul ajută, uneori dintr-o bucurie perversă, ascunsă. Mândria îl face pe om să ajute pe cel aflat în necaz, chiar dacă sufletul nu îi spune asta. Dorința de a părea extraordinar de bun în ochii celui de lângă tine te face să te comporți exemplar în situații dureroase. În spatele ajutorului pe care îl oferi la necaz omului de lângă tine, din nefericire, stă uneori tot mândria și iubirea de sine. Cum probezi cât de autentic este ajutorul, dragostea pe care o ai față de semenii tăi? Atunci când îi vezi bucurându-se… Acela e momentul în care, cu toate că ai ajutat respectiva persoană poate de zeci de ori, nu reușești să îi accepți bucuria, drept pentru care simți că cea mai bună soluție este îndepărtarea. Ai avut prieteni care au plecat de lângă tine fără să se fi întâmplat nimic? Nimic, nimic! Nimic, dar totuși ceva colosal! Nu se întâmplase nimic la nivel social, ci la unul mult mai subtil, adică la cel sufletesc. Sufletul sensibil al persoanei care trăiește în Hristos simte toate fluctuațiile din sufletele celor din jur, chiar dacă nu de fiecare dată. Hristos ne mai ține ochii, să nu vedem tot ce ne-ar putea durea, răni peste măsură… Dacă nu ar fi așa, am vedea tot ce se întâmplă în mintea sau sufletul celui din fața noastră. Poate toți am fost într-o astfel de situație și încă nu ne-am dat seama. Găsim tot felul de motive pentru a încheia amiciții, prietenii care au ținut ani și care nu mai rezistă nici măcar câteva clipe… Poate nu vrem să le terminăm, dar sufletul ne spune că e mai bine așa, fără să ne dea prea multe motive. Cred că e mai bine să nu le aflăm. Să-i dăm crezare și să mergem mai departe așa cum simțim, nu cum gândim. Sunt bune prieteniile, e necesar să avem încredere în oameni, însă fără a crede întru totul în ei. Cel în care trebuie să avem încredere mereu e Hristos. Cred că nu mă va dezamăgi niciodată și acesta e motivul pentru care mă las purtată de grija și iubirea Sa. Mai există, în afara Lui și duhovnicul iscusit care ne arată Calea. Și mai este cineva. Omul acela care te face să știi că trăiești pentru a deveni din ce în ce mai frumos, mai zâmbitor și radios. Omul minunat care știe să găsească soluții la tot, care știe ce-i în sufletul tău fără să îi vorbești, care nu știe ce să mai facă ca să te vadă fericit. Băiatul sau fata aceea merită încrederea și iubirea voastră pentru că este cel/cea alături de care vă veți mântui. Mulțumiți-i în fiecare zi și bucurați-vă de prezența lui/ei. Fiți siguri că e darul lui Dumnezeu pentru voi! Nu avem nevoie de mulți prieteni pentru a fi fericiți! Chiar de foarte puțini, dar buni. Hristos și soțul/soția, prietenul/prietena ar trebui, cred eu, să fie de ajuns pentru a fi fericiți. Atunci când ni se pare că prietenii au dispărut, ar trebui să ne adâncim în sufletul nostru mai tare. Poate de multe ori am avut impresia că nu mai știm ce e cu noi, dar ce este cu adevărat important este că întotdeauna Cineva știe. Acesta este motivul pentru care se cuvine în astfel de momente să-L întrebăm: Doamne, ce mai știi de mine? Sursa si autor: catalinadanila.ro / Catalina Danila Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

S-a retras din lume la poalele Muntilor Sureanu, unde traieste in post si rugaciune, cu bucuria de a fi alaturi de fratii sai intru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane si fotograf, Parintele Pantelimon Susnea e si un minunat vorbitor, ale carui cuvinte invaluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am cautat prezenta mangaietoare in Postul Pastelui, pentru a gasi raspunsuri despre o suferinta adesea subestimata, ce ameninta sa se transforme intr-o boala a secolului. Un indreptar de vindecare si de inviere sufleteasca –

“Nimeni nu se poate implini in afara iubirii”

– Azi, mai mult ca oricand, pare ca am ajuns intr-o fundatura. Statisticile spun ca un roman din zece sufera de depresie. Parinte, ce spune asta des­pre vremurile in care traim?

– O lume atinsa de depresie e o lume lipsita de bucurie si dragoste. E o lume alienata si insingurata, o lume urata, care si-a pierdut reperele, in care s-a pier­dut dimensiunea verticala si in care omul se des­fa­­soara numai pe orizontala existentei, intr-o diver­sitate infinita si goala. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goala de Dumnezeu, in care bucuria e confundata adesea cu placerea.

Or, bucuria ade­va­rata tine de resorturi mult mai profunde, e implinirea de­pli­na a rostului tau ca om si e strans legata de ina­intarea in viata spirituala. Depresia apare atunci cand oa­me­nii nu-si inteleg destinul, menirea lor pe acest pamant.

– Niciunul din oamenii atinsi de depresie nu pare sa fi scapat de gandul obsesiv ca viata e lipsita de sens. Ca nu alegem noi sa ne nastem, cum nu alegem cand sa murim.

– Singurul sens al vietii e mantuirea. Doar ca oamenii cred adesea ca mantuirea e ceva ce ni se da in urma unui verdict final, daca am facut niste fapte bune. Mantuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relatie cu Dumnezeu, care se traieste inca de aici, de pe pamant. E greu sa iubesti o idee. De aceea Dumnezeu s-a facut om, ca sa ne invete ca il putem iubi, iubindu-i pe cei de langa noi. Mantuirea e dinamica acestei relatii de iubire, cu toate suisurile si coborasurile ei.

Publicitate

Nimeni nu se poate implini in afara iubirii, in afara unei relatii. Oamenii uita ca Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relatie (o treime), iar noi suntem facuti dupa asemanarea lui. Bucuria se cere impartasita, nu se traieste in singuratate. De aceea se spune ca cea mai mare fericire e sa iubesti si sa fii iubit.

– Sunteti si preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie cauta alinare la manastire?

– Sunt multi cei care vin sa-si gaseasca linistea la manastire, dar asta nu inseamna ca isi deschid su­fle­tul foarte usor. Ii recunosti dupa chip. Un om nefericit e un om fara stralucire in privire. E apasat, garbovit, intunecat si agresiv, adesea. Cand e nemultumit de el insusi, omul e agresiv. E ca o fiara ranita, care sufera, e periculoasa si nu te lasa s-o ajuti. Dar de cele mai multe ori, in spatele violentei se ascunde nu rautate, ci suferinta.

“Dumnezeu nu tradeaza niciodata”

– Niciodata viata n-a fost mai inlesnita ca acum. Si totusi, e tot mai multa suferinta in lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cadere. Apare dintr-o lipsa de impacare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptura inte­rioa­ra, intre suflet si intelect. O lipsa de echilibru. Depre­sia inseamna, in primul rand, o lipsa de dragoste. Oa­menii sufera cand nu-si mai pot gasi adapost in celelalte suflete din jurul lor. Cand nu pot gasi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajeaza si in relatia cu Dumnezeu, le e greu sa-si mai imagineze un Dumnezeu iubitor.

Dar daca oamenii mai tradeaza, fiindca sunt neputinciosi, Dumnezeu e singurul care nu tradeaza niciodata. Totusi, e foarte greu sa ajungi la masura relatiei cu Dumnezeu, fara sa relationezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re si din partea semenilor, ca nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scapa de depresie fara acea iubire neconditionata, care nu pretinde nimic in schimb, care nu te judeca si nu te acuza, ci te pri­mes­te si te odihneste.

Publicitate
Alte Articole
Psihologie
Fricile de tot felul te ţin în lanţuri dacă nu le găseşti leac. Când nu poţi să trăieşti aşa cum vrei de frică, e clar că ai nevoie de un gând salvator. Care să fie acela? O să spui: nu e chiar aşa. De ani de zile mi-e frică să nu mă muşte câinii, şi încă nu s-a apropiat niciunul de mine. Ba din contră. Pentru că mi-e frică, am grijă şi îi ţin la distanţă. Pentru că mi-e frică să nu rămân fără job, fac tot ce pot să fiu cât mai bun – şi iată, voi fi avansat. Frica e bună. Mă ajută să mă dezvolt. E adevărat, câtă vreme lucrurile sunt clare pentru tine. Dar ce te faci când fricile sunt iraţionale şi te paralizează fără motiv? Când frica devine fobie Spune-i cuiva căruia îi este groază să vorbească în public că frica îi face bine. Cu mâinile transpirate şi tremurânde, cu glasul pierit, cu inima bătându-i până în gât nu vrea decât să fugă din faţa mulţimii. Există şi oameni care au leşinat în faţa unui microfon. Frica lor a devenit fobie. E ceva care răbufneşte din subconştient şi îi ia în stăpânire. Ca un făcut, sunt nevoiţi să se confrunte exact cu situaţia de care le e cel mai groază. Actriţa Uma Thurman nu suportă spaţiile închise. Dar, în meseria ei, e inevitabil să se confrunte cu ele. Spre exemplu, pentru filmul Kill Bill, a trebuit să stea închisă într-un sicriu! Carmen Electra, cunoscută din serialul cu salvamari Baywatch, e cea mai îngrozită când trebuie să se apropie de apă. Şi Natalie Wood se temea de apă, şi în mod ironic, chiar a murit înecată. Oare e adevărat că frica ne dictează viaţa? Ce se întâmplă în corp când ne e frică? În momentul în care apare o stare intensă de frică, în organism se descarcă o cantitate mare de adrenalină, un hormon care provoacă reacţia numită în psihologie: „luptă sau fugi”. În acea stare de alertă, nu mai poţi observa lucrurile care îţi fac bine de obicei. În mod automat, vei descoperi situaţiile care sunt pe aceeaşi frecvenţă de undă. Evident, când ai o stare proastă, nu ai chef să te duci la petrecere. Şi reciproca e adevărată. Dacă eşti optimist şi bine dispus, nu te vei lua la ceartă cu nimeni. Oamenii de ştiinţă au descoperit chiar că, atunci când în corp există o cantitate mare de endorfine, hormoni ai plăcerii, durerea fizică poate fi suportată mai uşor. Cât despre cea psihologică, nici nu poate să apară. Endorfinele se secretă şi atunci când faci sport, aşa că nu mai e de mirare de ce joggingul ajută la înlăturarea depresiei. Gândurile tale creează lumea Cele mai noi descoperiri ale ştiinţei arată că există o foarte mare legătură între ceea ce gândim şi evenimentele din viaţa noastră. O persoană care este mai mereu posomorâtă şi lipsită de încredere, va determina situaţii în care se va confrunta numai cu neplăceri şi nereuşite. Chiar şi când lucrurile vor merge bine în viaţa ei, va căuta motive de nemulţumire şi le va găsi – pentru că aşa s-a obişnuit, generând alte situaţii mizerabile. Atunci când ţi-e frică de ceva, prin gândurile pe care le ai, dar mai ales prin emoţia cu care însoţeşti acele gânduri, vei chema către tine exact motivul fricii. Cu cât îţi e mai frică să nu te oprească poliţistul că n-ai rovignetă, cu atât ai mai multe şanse să dai nas în nas cu el. Dacă groaza nu ar citi pe faţa ta, sigur te-ar lăsa să treci mai departe. Nu te lăsa pradă fricilor Curajul nu înseamnă absenţa fricii, ci depăşirea ei – spune o vorbă înţeleaptă. Nimeni nu e scutit de frică, totul e să nu o laşi să te stăpânească. Ce poţi să faci? Să o priveşti drept în faţă. Să-ţi rezervi un timp să te gândeşti ce s-ar întâmpla dacă ai face totuşi acel lucru de care te temi. Găseşte mai multe variante de reacţie. Alege-o pe cea care te pune în cea mai bună lumină. Exerseaz-o în gând până când simţi că vei avea puterea să o pui în practică. Şi… înfruntă-ţi frica! Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!