Definitia personalitatii tale in functie de luna in care te-ai nascut!

Noi, oamenii, ne încăpățânăm să facem mereu aceleași și aceleași lucruri care ne provoacă neplăceri și durere, în loc să renunțăm la ele și să ne eliberăm de stres. Putem renunta la acele atitudini care nu ne fac niciun bine și să ne schimbam modul de gândire. 1.Renunta la nevoia de a avea tot timpul dreptate. Există foarte mulți oameni care nu suportă să li se spună că greșesc și vor să demonstreze că numai ei au dreptate, chiar cu riscul de a jigni, de a strica o prietenie, sau de a pune capăt unei frumoase relații de iubire. Chiar nu merită să pierzi atât de mult. Deci, data viitoare când vei simți nevoia să te amesteci într-o luptă de tipul „cine are dreptate și cine greșește”, pune-ți întrebarea lui Wayne Dyer: „Ce-aș vrea mai degrabă, să am dreptate sau să fiu amabil?” Chiar așa de mare este ego-ul tău, încât să nu vezi diferența ? 2.Renunță la nevoia de control. Fii dispus să renunți la ideea de a controla tot ce se întâmplă în jurul tău: situații, evenimente, oameni. Fie că sunt familia ta, prietenii tăi, colegii de serviciu sau doar străini întâlniți pe stradă, lasă-i să fie așa cum sunt. Te vei simți mult mai bine decât dacă vei încerca să intervii. „Lumea este cucerită de cei care o acceptă așa cum este”, spunea filozoful chinez Lao Tzu. 3.Renunță să-i mai blamezi pe ceilalți. Mulți oameni simt nevoia să dea vina pe alții pentru greșelile lor, pentru ceea ce li se întâmplă sau pentru felul în care se simt. Faci parte din această categorie ? Atunci nu- ți mai risipi energia în mod inutil și asumă-ți responsabilitatea pentru tot ceea ce faci cu viața ta. 4.Renunță la ideea că ești înfrânt. Câți oameni nu-și fac rău singuri din cauza părerii negative despre ei înșiși ? Nu crede tot ce-ți spune mintea ta, mai ales dacă aceasta îți spune că ești neputincios sau n-ai încotro. Ești mult mai bun să rezolvi o problemă decât crezi. „Mintea este un instrument minunat, dacă este folosită corect. Folosită greșit, devine distrugătoare”. (Eckhart Tolle) 5.Renunță la convingerile limitative despre ceea ce poți și ceea ce nu poți să faci. De-acum înainte, nu mai permite minții să te țină blocat într-o situație nefericită. Întinde-ți aripile și ia-ți zborul ! „O credință nu este o idee ținută de minte, ci una care ține mintea pe loc”. (Elly Roselle - instructor de dezvoltare personală) 6.Renunță să te mai plângi. Renunță la nevoia permanentă de a te plânge de oameni, situații și întâmplări care te fac trist, deprimat, nemulțumit, nefericit. Nimeni nu te poate face nefericit, decât dacă-i permiți, și nicio situație nu te poate face să te simți trist sau mizerabil decât dacă permiți ca acest lucru să ți se întâmple. Nu situația în sine declanșează aceste sentimente în tine, ci felul în care alegi s-o interpretezi. Sfatul meu: nu subestima niciodată puterea gândirii pozitive. 7.Renunță la critică. Renunță la ideea de a critica lucruri, întâmplări sau oameni care sunt altfel decât tine. Toți suntem diferiți și, în același timp, la fel. Toți vrem să fim fericiți, toți vrem să fim înțeleși, toți vrem să iubim și să fim iubiți. Numai că unii nu știu încă ce să facă pentru a le merge bine. 8.Renunță la nevoia de a-i impresiona pe ceilalți. Încetează să te mai străduiești să-i impresionezi pe ceilalți, ca să-i faci să te placă și să te admire. Această tactică nu funcționează decât, în cel mai bun caz, pe termen foarte scurt, după care riști să ai parte de efectul contrar. Din momentul în care vei înceta să mai încerci să fii ceva ce nu ești, când îți vei da jos toate măștile și te vei accepta așa cum ești, vei întâlni oameni care vor fi atrași de tine fără ca tu să faci niciun efort. 9.Renunță la rezistența la schimbare. Schimbarea e întotdeauna un lucru bun. Schimbarea te ajută să te miști din punctul A în punctul B. Schimbând felul în care stau lucrurile, poți aduce îmbunătățiri în viața ta și a celor din jurul tău. Urmează-ți chemarea, nu i te opune ! „Urmează-ți visul, și Universul îți va deschide uși acolo unde nu erau decât ziduri”. (Joseph Campbell) 10.Renunta la etichetare. Nu te mai grăbi să etichetezi lucruri, oameni, evenimente sau idei pe care nu le înțelegi, ca fiind ciudate sau inacceptabile. Încet, încet, deschide-ți mintea. Mințile lucrează numai atunci când sunt deschise. „Cea mai înaltă formă de ignoranță este atunci când respingi ceva despre care nu știi nimic”. (Wayne Dyer) 11.Renunță la fricile tale. Frica e doar o iluzie, ea nu există cu adevărat, tu ai creat-o. E doar în mintea ta. Îndreaptă lucrurile la interior și totul la exterior se va aranja așa cum trebuie. „Singurul lucru de care trebuie să ne temem este frica însăși”, spunea Franklin D. Roosevelt. 12.Renunță la scuze. De foarte multe ori ne limităm potențialul nativ din cauza scuzelor pe care ni le găsim. În loc să ne străduim să ne perfecționăm și să evoluăm, ne mințim singuri că n-avem ce face, folosind tot felul de scuze care, în 99,9 % din cazuri nu sunt reale. 13.Renunță la trecut. Știu, știu, asta-i chiar greu. Mai ales atunci când trecutul arată mult mai bine decât prezentul, iar viitorul se prefigurează înspăimântător. Însă trebuie să iei în considerare faptul că prezentul e tot ce ai și tot ce vei avea vreodată. Trecutul după care tânjești acum, trecutul la care visezi acum l-ai ignorat când a fost prezent. Nu te mai amăgi ! Trăiește în prezent și bucură-te de viață. La urma urmei, viața e o călătorie, nu o destinație. Nu spun să nu-ți formezi o viziune clară asupra viitorului și să te pregătești pentru el, dar trăiește în prezent. 14.Renunță la atașamente. Aceasta este o decizie foarte greu de dus la îndeplinire, dar nu imposibil. Prin practică în pași mărunți, până la urmă vei reuși. Detașarea de lucruri nu înseamnă să nu le mai apreciezi, așa cum detașarea de oameni nu înseamnă să nu-i mai iubești. Dragostea și atașamentul nu au nimic în comun. Atașamentul este un sentiment care se naște din frică, în timp ce iubirea adevărată este ceva pur și total dezinteresat. Acolo unde există iubire, nu există frică și din acest motiv atașamentul și iubirea nu pot coexista. Iubind, devii liniștit, îngăduitor, blând și senin. Odată ajuns în această stare, vei fi capabil să înțelegi totul fără efort. Este o stare dincolo de cuvinte. 15.Renunță să-ți mai trăiești viața conform așteptărilor celorlalți. Prea mulți oameni trăiesc o viață care nu e a lor. Fac ceea ce cred alții că e mai bine pentru ei. Își trăiesc viața așa cum i-au îndemnat părinții, profesorii, prietenii, guvernul, mass media. Aceștia își ignoră vocea interioară. Sunt atât de preocupați să placă tuturor, încât își pierd controlul asupra propriei vieți. Uită ce vor, ce au nevoie, ce-i face fericiți și, în cele din urmă, uită de ei înșiși. Ai o singură viață, asta de acum, pe care trebuie să ți-o trăiești fiind stăpân pe ea. Nu lăsa opiniile altor oameni (indiferent care sunt aceștia), să te abată de la calea ta ! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Toti am auzit ca semnele zodiacale pot dezvalui multe despre personalitatea si caracteristicile unei persoane… insa stiati ca luna in care ne-am nascut poate spune si ea multe lucruri despre noi.

Luna ta de nastere poate oferi o perspectiva asupra conduitei generale, asupra modului in care privesti oamenii din jurul tau, asupra gandurilor si a sentimentelor tale:

Citeste in continuare pentru a afla ce dezvaluie despre tine luna in care te-ai nascut.

IANUARIE

Persoanele nascute in luna ianuarie sunt foarte muncitoare si nu ezita cand trebuie sa iti exprime punctul de vedere. Ele au o atitudine incapatanata, sunt foarte sigure pe ele si nu se inteleg bine cu oamenii care le spun ce sa fac. Sunt lideri foarte buni datorita persistentei si perseverentei lor. Au destul de putini prieteni, insa sunt prieteni adevarati.

FEBRUARIE

Persoanele nascute in luna februarie sunt foarte creative si se descurca de minune pe plan profesional. Le plac discutiile intelectuale si abia asteapta sa intalneasca oameni care sa le puna la contributie mintea si imaginatia. Sunt spirite libere si nu le place sa traiasca in limitele regulilor rigide ale societatii. Iubesc calatoria si imediat ce prind o sansa, pleaca in excursii sau aventuri. De asemenea, sunt prieteni cinstiti, parteneri loiali si parinti minunati.

MARTIE

Oamenii nascuti in luna martie sunt extrem de creativi si au o imaginatie foarte bogata, insa tind sa nu iasa din zona de confort. Ei traiesc intr-o lume pe care o creeaza doar pentru ei. Arta ii ajuta sa isi exprime gandurile si sentimentele si sa se bucure de timpul lor de liniste. Sunt foarte blanzi cu alti oameni, insa tind sa fie foarte secretosi si destul de rar isi deschid inima in fata cuiva.

APRILIE

Cei nascuti in luna aprilie tanjesc dupa atentie si dragoste in fiecare secunda. Sunt foarte sensibili, aventurosi, extrem de sinceri si prieteni adevarati. Fiecare actiune a lor este foarte bine gandita astfel incat sa ajunga cat mai repede acolo unde isi doresc. Tanjesc dupa mediile pasnice, senine si se feresc de oamenii zgomotosi si dificili.

MAI

Persoanele nascute in luna mai tind sa fie destul de capricioase; ieri isi doreau ceva, astazi isi doresc ceva cu totul diferit. Nu le este teama sa exprime ce gandesc si le place foarte mult sa vorbeasca cu oameni din toate categoriile sociale. Se tem de singuratate, motiv pentru care incearca sa aiba o viata sociala cat mai activa. Pe plan sentimental, se plictisesc destul de usor si de aceea sunt intotdeauna in cautare de moduri noi de a se distra.

IUNIE

Cei nascuti in luna iunie sunt foarte sensibili si atenti la sentimentele altor oameni, motiv pentru care sunt admirati si respectati de cei din jurul lor. Au un spirit creativ si isi fac planuri pentru viitor astfel incat ideile lor sa prinda contur si sa fie puse in aplicare. Desi nu exprima intotdeauna ceea ce simt, iubesc cu patima si in momentul in care intalnesc persoana potrivita se dedica in totalitate acesteia.

Publicitate

IULIE

Persoanele nascute in luna iulie au aproape aceleasi trasaturi precum cele nascute in luna iunie, cu exceptia faptului ca acestea sunt un pic mai spontane si mai extrovertite. Ele traiesc pentru aventuri si isi doresc foarte mult sa aiba o viata frumoasa, in care sa construiasca amintiri de durata. La exterior sunt persoane increzatoare si vesele, insa in interior ele ascund o multime de secrete intunecate si isi ascund durerea foarte bine fata de cei dragi. Cu o energie pozitiva coplesitoare, oamenii din jurul lor adora sa stea in preajma lor.

AUGUST

Oamenii nascuti in luna august sunt lideri naturali nascuti, care nu se tem sa isi impuna punctul de vedere. Ei pot fi autoritari si incapatanati insa sub masca dura pe care si-au format-o au o inima incredibila de mare. Pe plan profesional, se descurca foarte bine deoarece au o gandire critica si analizeaza cu mare atentie fiecare pas pe care il fac. Nu isi exprima intotdeauan emotiile si uneori pot fi dificili, insa nu poti sta suparat pe ei.

SEPTEMBRIE

Cei nascuti in luna septembrie au asteptari foarte mari de la oamenii din jurul tau, ceea ce inseamna ca pot fi dezamagiti cu usurinta. Sunt foarte incapatanati si neiertatori, asa ca daca le-ai gresit cu greu le mai intri pe sub piele. Perfectionisti din fire, au idealuri inalte si fac tot posibilul sa le atinga. De asemenea, ei sunt persoane foarte senzuale, romantice si creative.

OCTOMBRIE

Persoanele nascute in luna octombrie tanjesc dupa echilibru si stabilitate in tot ce fac; au o perspectiva pozitiva asupra vietii. Nu le plac confruntarile, certurile si fac tot posibilul sa evite oamenii dificili, care pot aduce drama in viata lor. De asemenea, au viata sociala activa si sunt loiali prietenilor. Iubesc cu patima si, in momentul in care si-au gasit sufletul pereche, fac orice pentru a il tine langa ei.

NOIEMBRIE

Cei nascuti in luna noiembrie sunt foarte secretosi si, de cele mai multe ori, isi ascund adevaratele sentimente si trairi de oamenii din jurul lor. Nu le place sa li se spuna ce sa faca, avand tendinta de a isi sculpta propria cale in viata. Nu se tem de mai nimic si intotdeauna sunt cu capul inainte, indiferent de consecinte. Au o abordare incapatanata si nu lasa ca nimic sa ii opreasca din a isi atinge telurile.

DECEMBRIE

Persoanele nascute in luna decembrie sunt oameni foarte sinceri si generosi. Cu toate acestea, mandria le poate sta uneori in cale. Le place intotdeauna sa fie in miscare si nu pot sa stea prea mult timp singuri. Spiritul lor liber si aventurier echilibreaza perfect partea mai rigida si dificila.

Publicitate
Alte Articole
Spiritualitate
Imaginea metafizică a Copacului vieții este simplă.... tu ești copilul Universului. Ai dreptul de a exista Ai responsabilitatea de a crește și de a deveni tu însuți Semnificația Copacului vieții ca simbol spiritual este bine cunoscută și, asemeni copacului însuși, multe ramuri ale sale sunt adânc înrădăcinate în timp. Copacul vieții poate fi imaginat precum propria ta Familie Cosmică Arboricolă, ce istorisește povești antice despre rădăcinile tale care te leagă de trecut, arătându-ți luptele și aspirațiile comune ale tuturor ființelor; dorința de a ajunge la Lumină. Copacul Vieții trece peste orice granițe culturale, strămoșii noștri trăiau foarte aproape de copaci și în comuniune cu ei, simbolul sămânței germinate, ce crește într-un copac nu le era străin. Copacl a devenit un simbol comun de atunci, un simbol al vieții, ancestralității, mitologiei, învățăturilor spiritului, istoriei, al descendenței, al speranței pentru viitor și al atingerii cerurilor. În metafizică se studiază mesajele lumii naturale ca explicații ale celei spirituale. Știința, religia, filosofia și mitologia se contopesc în înțelegerea noastră. Tot ce există se afectează reciproc, iar noi devenim mai deschiși spre Lumina înțelegerii Divine – scopul este de a deveni unic în timp ce ești parte din Unitatea spirituală pe care o căutăm. Copacii pot arăta foarte asemănător, în special când sunt puieți – însă apoi cresc, prosperă, se schimbă, sunt loviți de furtuni și ploi, se rup, iar pe măsură de îmbătrânesc devin unici. Devin așa cum ne dorm cu toții să fim, Individuali. Un proces metafizic, spiritual prin care devenim sinele nostru unic, și pentru asta ne potrivim perfect în locul unde este nevoie de noi și unde suntem destinați să ajungem. Totul face parte din procesul de Ascensiune. Copacul vieții ne auce aminte că suntem înrudiți cu Universul – cu familia noastră umană, cea animală, cea pământeană, și cea din afara pământului. Tot ce se află în Cosmos este interconectat, ne leagă ADN-ul și substanțele, iar în asemănări putem găsi compasiunea și toleranța iar în diferențe se află întrebările. Așa că, conceptul dimensiunilor inter-conectate ne este adus deasemenea de Copacul Vieții. Întrucât suntem „Praf de Stele” și înrudiți cu tot Universul, de ce nu am fi și parte interdependentă a Tărâmurilor Eterne? Totodată, Copacul vieții ne aduce aminte că, deși suntem înrădăcinați în pămând, ne înălțăm spre Tărâmurile Spirituale. Aici fiecare este singur, acolo suntem toți împreună. Folosește Copacul Vieții ca simbol al tuturor acestor mesaje metafizice. Arat-o în munca ta, în casa ta, în propria persoană, ca semn al înțelegerii faptului că ești un Copil al Universului și ai dreptul să te afli aici, și ai responsabiitatea de a-i ajuta pe ceilalți să fie aici, mergând împreună spre viitor. Dorește-ți - de Max Ehrmann Mergi în mijlocul zgomotului și al agitației, și acolo adu-ți aminte ce poate însemna pacea și liniștea. Cât mai mult posibil, fără să cedezi, fii în teremeni buni cu toate persoanele. Spune-ți adevărul încet și clar; ascultă-i pe ceilalți, chiar și pe cei plicticoși sau ignoranți, și ei au propriile povești. Evită persoanele gălăgioase și agresive căci ele îți tulbură spiritul. Dacă te compari cu alții, s-ar putea să devi vanitos și înverșunat, întrucât mereu vor fii persoane mai bune și mai puțin bune ca tine. Bucură-te de reușitele tale la fel și de planurile tale. Păstrează-ți intereseul asupra propriei cariere, însă rămâi umil. Fii precaut în afaceri, căci lumea este plincă de înșelătorii. Însă nu lăsa asta să te orbească în fața virtuții; multe persoane luptă pentru idei mărețe, iar pretuindeni viața este plină de eroism. Fii tu însuți. Și mai ales nu te împotrivi afecțiunii. Nici nu fii cinic în privința dragostei, căci în fața deșertăciunii și descântecului este perenă precum iarba. Ascultă cu umilință sfaturile anilor și renunță cu grație la lucrurile tinereții. Educă-ți tăria spiritului pentru a te apăra când nenorocul vine pe nepregătite. Însă nu te destresa cu imaginația. Multe temeri se nasc din istovire și singurătate. Mai presus de binefăcătoarea disciplină, fii blând cu tine. Ești un copil al Universului, cu nimic mai prejos decât copacii și stelele; ai dreptul de a fii aici. Și chiar dacă îți este sau nu clar, nu te îndoi, căci universul se desvăluie exact cum trebuie. Așa că fii în pace cu Dumnezeu, oricare crezi tu că ar fii acela, și oricare ți-ar fii munca și aspirațiile, în gălăgioasa confuzie a vieții, păstrează-ți pacea în suflet. Chiar dacă adesea este o corvoadă de vise spulberate, este în continuare o lume superbă. Fii optimist și tânjește spre fericire. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!