“Suferința apare în momentul când așteptam ca ceilalți să ne iubească în felul dorit de noi, iar nu așa cum ar trebui să se manifeste iubirea – liber, nestăpânit, călăuzindu-ne cu forța, împiedicându-ne să ne oprim…”
In timp intelegem ca amintirile nu mai dor atunci cand ai lasat trecutul la locul lui.
Si, cand ne intoarcem…
♥ dupa o vreme, sa rasfoim albumul aducerii-aminte, realizam ca ne face placere sa rememoram drumul pe care l-am batut pana atunci. Chiar daca oamenii de care ne leaga amintirile nu mai fac parte din viata noastra, zambim totusi: ne-au ajutat la locul si timpul potrivit, dupa care au plecat. Si asta s-a intamplat fiindca asa era normal si firesc, desi realizam asta cu intarziere.
♥ dupa o vreme, intelegem ca, daca drumul ne-a fost greu, era din cauza ca urcam. Iar acum, ajunsi in varf, ne dam seama care a fost, de fapt, planul pe care Dumnezeu il avea pentru noi, cu toate ca ni s-a parut fara rost candva.
♥ dupa un timp, ne dam drumul si stam singuri pe picioarele noastre. Si ne miram cand observam ca nu mai avem nevoie sa fim sustinuti si ca nu mai privim in jur dupa ajutor. Fiindca abia atunci intelegem ca puterea de a trece peste toate vine de sus, si ca o gasim deplin in sufletul nostru, nu in ceilalti.
♥ dupa o vreme, invatam sa iubim si sa daruim fara sa asteptam ceva, dar si fara sa ne dam cu totul. Invatam sa avem o masura, invatam sa spunem ”Destul!” atunci cand asa simtim si invatam ca daca oamenii ne lasa singuri, paguba e a lor, fiindca nu au putut sa treaca de ceea ce este palpabil.
Noi ramanem pe drumul nostru si, de data asta, privim orizontul cu incredere si speranta. Fiindca stim cu certitudine ca acolo ne asteapta ceva bun si frumos, iar noi avem libertatea intreaga si sufletul destul de impacat pentru a merge acolo unde ne dorim sa ajungem.
Un sfat de viata. Pentru fiecare.
Tot raul vine de acolo ca oamenii isi inchipuie ca sunt imprejurari in care se pot purta cu semenii lor fara iubire. Cu lucrurile te poti purta fara iubire, poti sa tai copaci, sa faci caramizi, sa prelucrezi fierul fara iubire, fata de oameni insa nu se poate, deoarece iubirea reciproca dintre oameni este o lege fundamentala a vietii omenesti. Este adevarat ca omul nu poate sa se constranga sa iubeasca, asa cum se constrange sa munceasca, insa de aici nu urmeaza ca poate sa se poarte cu ceilalti fara iubire, mai ales daca cere ceva de la ei. Daca n-ai iubire fata de oameni, stai linistit, ocupa-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.
Oamenii sunt asemenea raurilor; apa in toate raurile este la fel, una si aceeasi, dar fiecare rau este aici ingust, colo repede, dincolo lat, acum linistit, apoi curat, cand rece, cand tulbure, cand cald. La fel si oamenii. Fiecare om poarta in el in embrion toate insusirile omenesti, dar cateodata manifesta unele dintre ele, iar altadata altele si se intampla deseori sa nu semene cu el insusi, cu toate ca ramane mereu una si aceeasi fiinta.
Culege clipele de fericire! Lasa-te iubit, iubeste! Este singura realitate, restul e nerozie.
Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
