“Problemele într-o relație apar în momentul în care unul din cei doi începe să pună întrebări despre relație.” – Mircea Eliade
De ce sunt atât de complicate relațiile în ziua de azi? De ce eșuăm în dragoste, deși ne străduim atât de mult?
De ce au devenit oamenii brusc atât de nepricepuți în a face relațiile să dureze?
Am uitat oare cum să iubim? Sau mai rău, am uitat ce este iubirea?
Nu suntem pregătiți. Nu suntem pregătiți pentru sacrificii, pentru compromisuri și pentru iubire necondiționată. Nu suntem pregătiți să investim tot ce este necesar pentru a face relațiile să funcționeze.
Vrem ca totul să fie usor. Renunțăm foarte repede. Tot ce avem nevoie este un singur obstacol ca să ne facă să ne prăbușim.
Nu lasăm iubirea noastră să crească, o lăsăm să se spulbere prea repede. De fapt nu este iubire ceea ce noi căutăm, sunt doar senzații și fiori.
Ne dorim pe cineva cu care să vizionăm filme și cu care să mergem la petreceri, nu pe cineva care să ne înțeleagă cele mai profunde stări de tăcere. Petrecem timp împreună, dar nu ne creăm amintiri. Nu vrem ca viața să fie plictisitoare.
Nu ne dorim un partener pentru viață, doar pe cineva care să ne facă să simțim că suntem vii exact acum, în acest moment. Când emoția dispare, descoperim că nimeni nu ne-a pregătit pentru ceea ce este lumesc. Nu credem în frumusețea a ceea ce urmează, pentru că suntem prea orbiți de emoția aventurii.
Ne afundăm pe noi înșine în instabilitatea vieții cotidiene, nelăsând loc pentru iubire. Nu avem timp să iubim, nu avem răbdare să ne implicăm în relații.
Suntem oameni prea ocupați să vânăm idealuri materialiste și nu mai avem niciun interes să iubim. Relațiile nu sunt nimic mai mult decât oportunități.
Căutăm satisfacțiile de moment în tot ceea ce facem, începând cu ceea ce postăm în mediul online, carierele pe care ni le alegem, până la oamenii de care ne îndrăgostim.
Vrem maturitatea unei relații care vine cu timpul, conexiunea emoțională care se dezvoltă după mulți ani, acel sentiment al apartenenței, când noi abia cunoaștem acea persoană. Aparent, nimic nu merită timpul și răbdarea noastră – nici măcar iubirea.
Mai degrabă petrecem câte o oră cu 100 de persoane decât o zi cu o singură persoană. Credem că avem multe “opțiuni”. Suntem persoane “sociale”. Credem mai mult în a întâlni cât mai multe persoane decât în a ajunge să le cunoaștem.
Suntem lacomi. Vrem să avem totul. Intrăm în relații la cel mai mic semn de atracție și plecăm în momentul în care găsim pe cineva mai bun. Nu vrem să scoatem la suprafață ceea ce este mai bun în acea persoană. Vrem să fie toți perfecți.
Ne dăm întâlniri cu multe persoane, dar foarte rar le dăm unora o șansă reală. Suntem dezamăgiți de toată lumea.
Tehnologia ne-a apropiat mai mult, atât de mult încât ne este imposibil să respirăm. Prezenta fizică a fost înlocuită de mesaje scrise, vocale, snapchat și video call-uri. Nu mai simțim nevoia să mai petrecem timp împreună. Deja știm prea multe unii despre ceilalți, nu mai avem ce să povestim.
Suntem o generație de “călători”, care nu ar sta într-un loc pentru prea mult timp. Toată lumea este speriată de angajamente. Credem că nu suntem făcuți pentru relații. Nu vrem să ne stabilim într-un loc. Chiar și acest gând ne înspăimântă.
Nu putem să ne imaginăm fiind cu o singură persoană pentru tot restul vieții. Plecăm. Disprețuim permanența ca și cum ar fi un rău social. Ne place să credem că suntem “diferiți” de restul lumii. Ne place să credem că nu ne conformăm normelor sociale.
Suntem o generație autointitulată „liberă din punct de vedere sexual”. Nu vedem că există diferența între sex și dragoste sau cel puțin așa credem. Suntem generația celor care se cuplează și se despart rapid.
Mai întâi facem sex iar apoi decidem dacă vrem să iubim pe cineva. Sexul vine ușor, dar nu și loialitatea. A face sex a devenit noua mahmureală. O faci pentru că vrei să te simți tu bine și nu pentru că iubești cealaltă persoană. E vorba de împlinirea temporară de care avem nevoie pe moment. Sexul în afara relațiilor nu mai este tabu.
Relațiile nu mai sunt simple. Acum avem diverse: relații deschise, prietenii cu beneficii, relații ocazionale, aventuri de o noapte, fără obligații, etc. Am lăsat foarte puțin loc pentru iubire în viețile noastre.
Suntem generația practică care se bazează pe logică. Nu mai știm cum să iubim nebunește. Nu am lua avionul până într-o țară îndepărtată doar ca să vedem persoana pe care o iubim. Ne-am despărți din cauza distanței prea mari. Suntem prea raționali pentru iubire. Prea sensibili pentru binele nostru.
Suntem generația speriată, speriată să se îndrăgostească, să își ia angajamente, speriată să cadă, speriată să nu se rănească, speriată să nu își frângă inima.
Nu permitem nimănui să intre, nici nu ne dăm voie să iubim pe cineva necondiționat. Stăm ascunși dupa zidurile pe care ni le-am creat, căutând dragostea și fugind în momentul în care chiar am găsit-o. Brusc “nu-i mai facem față.” Nu vrem să fim vulnerabili. Nu vrem să ne dezgolim sufletul către oricine. Ne protejăm prea mult.
Nu mai punem preț pe relații. Dăm drumul celor mai minunate persoane pentru „ceilalți pești din mare”. Nu mai considerăm relațiile sacre.
Nu este nimic ce nu am putea cuceri în această lume, dar totuși, suntem nepricepuți în jocul iubirii – cel mai de bază instinct uman. I se spune evoluție.
Sursa: lifeinbalance.ro
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
