“Păstrează-ți cuvintele mai în siguranță decât monedele.” – Omar Khayam
Trei oameni discutau despre un subiect foarte controversat: e bine să-și împărtășească unul altuia necazurile sau lumea este deja plină de răutate și ar trebui măcar să-și cruțe aproapele?
Primul a spus: “Nu trebuie să spui la nimeni problemele tale. 80% dintre oameni oricum nu sunt interesați de ele. Iar ceilalți 20% – chiar se bucură că le ai.”
Celălalt a spus: “Dacă cineva împărtășește cu tine ceea ce îl îngrijorează, înseamnă că are încredere necondiționată în tine.”
Al treilea a ajuns la concluzia: “Trăim toți înconjurați de probleme, iar dacă ne uităm mai atent, ele sunt asemănătoare pentru fiecare dintre noi, dar să vorbești despre ele este o formă de terapie.”
Cu 100 de ani în urmă, cuvântul “problemă” era rar întâlnit în discuțiile oamenilor. Existau provocări, dificultăți, obiective. Pur și simplu îți era rușine să îți pleci capul în fața dificultăților vieții. De ce acum nu mai există rușine?
Ce se întâmplă cu cei care se plâng de viață? Iată o poveste din care putem învăța o lecție importantă:
“Fiul bătrânului Andrei a plecat într-o călătorie mai lungă, iar Andrei a rămas singur la gospodărie. Avea o turmă mare de oi și o casă de piatră. Cu fiecare an care trecea, bătrânului Andrei îi venea tot mai greu să facă față problemelor cotidiene, anii își spuneau cuvântul. Dar Andrei s-a îmbărbătat și nu a arătat nimănui slăbiciunea sa.
Într-o iarnă, a fost lovit de o boală, iar când omul s-a vindecat, a rămas cu dureri de spate și articulații, care se accentuau atunci când afară erau condiții meteo nefavorabile.
Într-un moment de ,,neatenție”, bătrânul i-a povestit unui vecin despre sănătatea sa șubrezită. Nu aștepta compasiune, milă sau ajutor, pur și simplu și-a spus oful care îi afectează calitatea vieții.
Vecinul nu s-a gândit să-l ajute – avea problemele sale, avea și pășuni și animale. Dar vecinul avea o limbă lungă și a început să povestească în tot satul că Andrei a îmbătrânit și că munca a devenit o povară pentru el.
Vestea s-a răspândit rapid și a ajuns și la urechile celor mai răi oameni din sat. Ei au încercat de câteva ori să fure oi din turma lui Andrei.
Curând, sănătatea bătrânului a început să se îmbunătățească. La venirea verii, se simțea excelent, dar oamenii din localitate veneau des la el și îi spuneau: “Tu ești bătrân, Andrei, nu mai poți face nimic, vedem cât de greu îți este. Vinde-ne oile tale pentru o sumă simbolică, decât să le neglijezi”
Andrei nu a fost niciodată de acord să renunțe la oile sale, a zis că o să se străduiască cât de mult poate ca să își întrețină gospodăria. Oamenii râdeau de el și îl considerau naiv, spuneau că din cauza încăpățânării o să privească cum se prăbușește gospodăria sa.
După ceva timp, fiul lui Andrei s-a întors acasă și a preluat toate muncile grele de pe umerii tatălui său. În serile lungi de iarnă, ei vorbeau despre viață. Odată, Andrei i-a spus fiului său:
“Dacă ceva te doare, cel mai bine este să taci. Dacă vei povesti la lume nu vei primi nimic în schimb, în afară de milă. Iar apoi vor încerca să te lovească acolo unde te doare.”
Omar Khayam a dat următorul sfat urmașilor săi:
“Tăcerea este un scut împotriva multor necazuri,
În timp ce vorbăria face întotdeauna rău.
Limba omului este mică,
Dar câte vieți a distrus.
Ai puțini prieteni, nu mări cercul lor.
Și amintește-ți: mai bine un prieten apropiat, care trăiește departe.
Privește cu privirea liniștită pe toți cei din jurul tău.
Cei pe care i-ai văzut drept sprijin, vor deveni brusc dușmani.”
