Dumnezeu este întotdeauna Iubire. El nu se schimbă, este una dintre proprietățile Sale. „Nu sunt un om, nu Mă schimb”, spune Dumnezeu prin profeți. Dumnezeu a fost Iubire în vremurile Vechiului Testament și rămâne Iubire în timpurile Noului Testament și ne va primi în Împărăția Iubirii veșnice când lumea aceasta vizibilă se va încheia.
Dar în vremurile Vechiului Testament, Dumnezeu a făcut lucruri care sunt greu de asociat cu cuvântul „iubire”. De exemplu, distrugerea Sodomei și Gomorei sau Potopul ca pedeapsă pentru păcătoși.
Trebuie să ne împăcăm cu acest lucru și să nu ne răzvrătim împotriva Lui Dumnezeu, ci să știm că El, fiind Iubire, are dreptul de a pedepsi. Fiind Iubire, Dumnezeu nu dorește să iubească păcatul, și nu îi este indiferent modul în care trăiește omul. În unele cazuri extreme, El întreprinde măsuri extraordinare față de om. Dacă boala este extremă, atunci și măsura de intervenție asupra omului este extremă.
Oameni din vechiul testament
Oare cum erau acești oameni pe care i-a luat Potopul? Îndrăznesc să spun că erau exact așa cum ne-am dori să fim. Dar nu vom reuși. Ei trăiau foarte mult timp. Însă nu asta ne dorim unii altora?
Oamenii care trăiesc atât de mulți ani cu siguranță erau deosebiți prin o anumită putere a sănătății. Oameni vioi, puternici, cu o lungă viață, care se bucurau de viață și deveneau extrem de desfrânați.
Ei și-au corupt parcursul vieții în totală neglijență față de toate legile divine și stabilirile morale umane. Au devenit scârboși. Avem dovezi multe despre unele civilizații dispărute: cannibalism și vampirism, vărsare de sânge și orgii libidinoase, evocare de demoni și comunicare cu Satana și lumea neîngrădită.
Tot răul pe care îl poți imagina exista la acești oameni deosebiți prin durata lor de viață. Iar Domnul folosește un termen foarte puternic în descrierea omului așa cum devenise el: „am regretat că i-am creat”.
Omul devenise egal cu demonii în toate privințele, devenise înfricoșător. Observați un aspect interesant: acești oameni nu vedeau cimitirele. Moartea, ca o frână, nu îi oprea în dorințele lor păcătoase.
Asta era o școală înfricoșătoare a desfrânării și, în același timp, nu erai oprit de boli, pentru că erai foarte sănătos, nu erai oprit de durere, de frică, de priveliștea unui cadavru, de plânsul funerar pentru o persoană pe care o iubești. Toate acestea alcătuiesc partea inversă a visului uman.
Dar printre ei era un drept Noe, pe care Dumnezeu l-a ales și l-a lăsat în viață. El a construit arca mulți ani. Unii considerau această muncă o prostie.
Potopul a fost, avem dovezi în forma arcei care s-a oprit pe muntele Ararat. Apa a spălat păcatul uman, fiind prefigurarea apelor Iordanului.
Deci, Potopul a existat, Potopul a fost drept, a fost realizat de Acel Dumnezeu care a fost și este Iubire și nu încetează să fie Iubire. Potopul a fost binecuvântat de Domnul și drept judecat pentru a distruge omenirea păcătoasă. Însă dacă am vedea cum era, această umanitate, am spune Potopului: “Amin”.
Amin Potopului, slavă Lui Dumnezeu, iar nouă ne trebuie să ne înfricoșăm, pentru că Domnul, deși este Iubire și nu încetează să fie Iubire, are dreptul să pedepsească pe cine dorește și știe pentru ce, și face aceasta cu mâna Sa puternică și dreaptă în această lume în mod constant.
Pace vouă și binecuvântarea Lui Dumnezeu.
