“Iubește-mă când o merit cel mai puțin, căci atunci am cea mai mare nevoie. “– proverb chinezesc
Deși știi că nu este potrivit pentru tine, continui să fii cu el, pentru că te aștepți ca relația să evolueze diferit de cea anterioară. Însă, îți vei da seama că nu este așa cum te aștepți. Pe parcurs, vei observa că partenerul tău are aproximativ aceeași personalitate și atitudine ca foștii tăi iubiți.
Ignori asemănările dintre el și cei din trecut
Îți place un bărbat și el te place pe tine, dar ignori semnele care-ți arată asemănarea dintre el și foștii iubiți, pentru că spui că el nu poate fi la fel ca ceilalți. Adevărul este că tu permiți să treci prin aceeași experiență din nou, acesta fiind unul dintre motivele pentru care continui să atragi partenerul nepotrivit.
Iei comediile romantice ca referință
În filme, vezi că femeia reușește să schimbe un tip mai puțin bun în unul bun. Însă, oamenii nu se pot schimba peste noapte, ci o vor face doar atunci când își doresc cu adevărat acest lucru. Iar multe dintre lucrurile pe care le vedem în filme nu se întâmplă și-n realitate.
Nu faci diferența între ce vrei și ce ai nevoie
De cele mai multe ori, atragi partenerul nepotrivit deoarece nu-l cauți pe cel care-ți satisface așteptările. Într-o relație este foarte important să știi de ce ai nevoie și să nu renunți la ce-ți dorești. De aceea, încearcă să găsești un punct de echilibru între dorință și nevoie.
Nu-ți dai seama că persoana care trebuie să se schimbe ești tu
Trebuie să te ocupi de viața ta și să-ți impui niște reguli de bază. În clipa în care-ți dai seama de ce ai nevoie de fapt, vei fi capabilă să știi și ce vrei de la partener. Apreciază-te și iubește-te mai mult.
Îți este frică să ieși din zona de confort
Încercarea de a fi cu cineva diferit de ceea ce știi deja este ceea ce te sperie cel mai mult. Preferi persoanele pe care le cunoști, și-ți construiești așteptările în jurul acestei idei. Crezi că doar acel tip de persoană ți se potrivește, și de aceea atragi mereu partenerul greșit. Oferă o șansă și altor bărbați. Acest lucru te va ajuta să ieși din zona ta de confort.
Femeile au obiceiul ăsta să iubească pe cei care le-au rănit.
Sau alături de care nu au trăit o dragoste împlinită. Atunci femeile asta și iubesc, iubesc amintirile cu el, iubesc pozele lui, iubesc fiecare cuvânt, fie el cât de urât. Iubesc reflecția unui viitor trăit în doi. El însă pe departe nu iubește la fel. El o lasă, el o ceartă, el o cucerește din nou și poate de asta așa zisa dragoste este și mai intensă.
Femeile iubesc bărbații cu experență, bărbați maturi care au lăsat în viața lor o urmă, indiferent ce fel de urmă. Iubesc puterea lui, chiar dacă în relația lor e pornită greșit spre agresiune. Iubește nebunia lui, chiar dacă alături de ea trece în inconștiență. Femeile iubesc fie ce nu au avut pe deplin, fie ce au pierdut. De obicei iubirea asta se reflectă în unul și același om: bărbatul care le-a rănit. Iar asta e o problemă pentru iubirile care vor urma.
Dragostea e mai simplă. Mult mai simplă, chiar dacă are în spate mii de emoții, de gesturi, de acțiuni. Cei care iubesc nu se complică cu omul de alături, cu reproșuri, cu întrebări de genul dacă se merită sau nu. Ei știu pe cine iubesc, ei știu de ce și ei știu că e reciproc.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Vrei să vezi articolele direct pe telefonul tău? Urmărește-ne pe Google News!