“Durerea sufleteasca e boala mai grea decat cea trupeasca.” – Publilius Syrus
Probabil multe persoane au trecut prin așa ceva: când îți deschizi inima în fața unui om, acela îți răspunde întorcându-ți spatele. Oamenii nu vor să vadă faptele noastre bune, iar dacă chiar vrei să ajuți pe cineva, acesta poate și în suflet să-ți scuipe. În asemenea momente ne punem întrebările: „Ce vină am eu? Ce greșeală am făcut?” De ce se întâmplă astfel? Răspunsul îl veți găsi în această pildă înțeleaptă.
Într-o zi o necunoscută a bătut la ușa unui înțelept bătrân. Plângând, ea i-a povestit istoria sa.
— Nu știu cum ar trebui să trăiesc mai departe… — a spus ea cu glasul tremurând. — Întotdeauna m-am comportat cu oamenii așa cum doream ca ei să se comporte cu mine, eram sinceră cu ei și îmi deschideam sufletul înaintea lor… Când aveam posibilitatea, încercam să le fac tuturor numai bine, fără să aștept ceva în schimb. Îi ajutam cu ce puteam. Eu într-adevăr făceam totul dezinteresat, iar în schimb primeam doar răutate și batjocoriri. Mă doare acest lucru și pur și simplu am obosit… Vă implor, spuneți-mi ce să fac?
Înțeleptul a ascultat-o răbdător și apoi i-a dat tinerei un sfat.
— Scoate-ți toate hainele și plimbă-te complet goală pe străzile orașului — i-a spus liniștit starețul.
— Mă iertați, dar încă nu am înnebunit… Dumneavoastră, probabil, glumiți sau sunteți nebun! Dacă aș face așa ceva, nu știu ce aș putea să aștept de la trecători… Cineva chiar poate să mă dezonoreze sau să-și bată joc de mine…
Înțeleptul s-a ridicat brusc, a deschis ușa și a pus o oglindă pe masă.
— Îți este rușine să ieși dezbrăcată pe stradă, dar nu te sfiești deloc să umbli prin lume cu sufletul dezbrăcat, deschis, precum această ușă. Le permiți tuturor să intre acolo. Sufletul este o oglindă. De aceea, noi vedem propriile noastre reflecții în ceilalți oameni. Sufletele lor sunt pline de răutate și vicii — ei văd anume o astfel de imagine, când privesc în sufletul tău curat. Ei nu au suficient curaj și putere ca să recunoască că tu ești mai bună decât ei și ca să se schimbe. Din păcate, aceasta este soarta celor cu adevărat curajoși…
— Atunci ce ar trebui să fac? Cum aș putea să schimb această situație, dacă, de principiu, nimic nu depinde de mine?
— Vino cu mine, vreau să-ți arăt ceva… Privește, aceasta este grădina mea. De mulți ani ud aceste flori nemaipomenit de frumoase și le îngrijesc. Sincer vorbind, eu niciodată nu am văzut cum se deschid bobocii lor. Tot ce am putut vedea sunt florile deja înflorite, care te atrag cu frumusețea și aroma lor.
Copilo, învață de la natură. Privește aceste flori minunate și procedează ca ele — deschideți cu atenție inima în fața oamenilor, pentru ca ei să nu observe acest lucru. Deschideți sufletul în fața oamenilor buni. Pleacă de lângă cei care îți rup petalele, te aruncă la pământ și te calcă în picioare. Aceste buruieni încă nu au crescut până la nivelul tău. De aceea, nu îi poți ajuta. Ei vor vedea în tine doar hidoasele lor reflecții.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
